Banii aduc fericirea la Poli. Preşedintele Adrian Ambrosie, dezvăluind noua strategie de joc a Politehnicii Iaşi

Râs cu plâns

De ceva vreme încoace, domină o atmosferă de bazar în birourile clubului CSM Poli Iaşi. Conducerea grupării din Copou vinde tot ce are mai proaspăt şi mai fraged, iar toate tranzacţiile au acelaşi cumpărător: George Becali. După ce la începutul lunii august Ionuţ Panţîru a fost cedat către FCSB contra sumei de 200.000 de euro, ritmul vânzărilor s-a înteţit, în ultimele zile fiind expediaţi spre palatul becalian portarul Ştefan Târnovanu, la preţul de 200.000 de euro, şi juniorul Andrei Ştefan Tănasă, acesta fiind evaluat la 100.000 de euro plus 10% dintr-un eventual transfer ulterior. Toată această nebunie a lichidării activelor din inventarul clubului a atras atenţia suporterilor, aşa că le-am urmat dorinţa de a afla mai multe din interiorul afacerii, spionând o discuţie între Ambrosie şi Mihai Teja. (pamflet)

Adi Ambrosie: – Mihai, ţine-o tot aşa, văd că eşti la al nu ştiu câtelea meci pe care nu reuşeşti să-l câştigi, deşi echipa conducea până în ultimele minute. E o nouă strategie de-a ta, vrei să mă bagi în spital sau ce?

Mihai Teja: – Nu, şefu’, n-am nimic cu tine. Eu zic că fac treabă bună, aşa mai scad şi preţurile la jucători. Nu vrei tu să le coboare cota de piaţă cât mai jos? E suficient să le tai cheful de a juca fotbal la Iaşi.

Adi Ambrosie: – Bun, bravo, îmi place cum gândeşti! Adevărul e că am făcut treabă bună aducându-te de la FCSB. Iaca, pe filiera ta am vândut trei jucători în trei luni, toţi la stâna lui Becali. Ah, dacă aş reuşi să-l dau şi pe Andrei Cristea, ar fi extraordinar! Dar cine mai vrea un cal bătrân ca el?

Mihai Teja: – Aşa e, nu prea mai are căutare. Şi apoi, aţi apucat să-i promiteţi un post în conducerea clubului. Nu mai pleacă el de aici.

Adi Ambrosie: – Mă gândesc pe cine să mai pun în galantar. I-am cam dat pe toţi ăştia mai tineri şi mai vivace. O să rămânem cu mârţoagele, Mihai!

Mihai Teja: – Nicio problemă, ne descurcăm noi. Mai facem nişte egaluri cu Clinceniul şi Chindia, ne rezervăm un loc călduţ în play – out şi vă puteţi vedea liniştit de afaceri.

Adi Ambrosie: – Auzi, dar n-am mai putea vinde şi altceva în afară de jucători? Inventează şi tu vreo schemă de joc, o înregistrăm la OSIM şi ne scoatem banii din drepturi de utilizare!

Mihai Teja: – Eh, ce să mai inventez… balonul e rotund, terenul e dreptunghiular, plasa are găuri. Ce naiba să mai aduc nou în fotbal?

Adi Ambrosie: – Mda, tot pe mine cade beleaua. Toţi vor de la mine soluţii miraculoase să salvez clubul. Nu-i nimic, o să vând tot, până şi praful de pe toba galeriei!

Ambrosie (foto, pamflet): M-am gândit deja la o formulă de echipă eficientă: contabilul va calcula soldul final după turul campionatului, casierul va încasa golurile, iar directorului economic îi voi deschide un cont pe banca tehnică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *