Dan Teodorescu, pregătit pentru o bogată comandă editorială

Iașul sub lupă

Jurnalistul Dan Teodorescu va scoate o nouă carte din seria celor “fără număr”. În ultimii doi ani a editat vreo douşpe volume, aşa că nu mai are rost să ţinem o evidenţă strictă a prolificităţii sale. Intitulată “Născut pe Lăpuşneanu”, cartea va fi lansată pe 1 septembrie, în acelaşi dezmăţ organizatoric, cu 10 prezentatori, 6 interpreţi de muzică uşoară, 2 de muzică populară, un violonist, un folkist, 3 actori şi 2 moderatori. Oricum, atent la capitolul marketing, Dan Teodorescu a făcut şi un soi de reclamă noii producţii editoriale: „Volumul are 362 pagini, cu multe fotografii inedite şi va costa doar 35 RON, adică cât două porţii de profiterol, una pentru EA şi una pentru EL. Pardon, două porţii de profiterol costă mai mult…”. Noroc de lansările astea de carte, că mai afli cât costă o prăjitură prin târg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *