Cristi Berea, senator: „Lumea are impresia că boala se vindecă cu pastile. Da’ de unde!” (pamflet)

Politică la patru ace

Scandalurile care s-au ținut lanț în zona spitalicească au dus la demiterea ministrului Sănătății, useristul Vlad Voiculescu, lucru care a determinat coaliția USR – PLUS să devină foarte dură la adresa partenerilor liberali de guvernare. În acest context al nenoricirilor care au lovit sistemul medical românesc, Cristi Berea, senator ieșean din partea USR – PLUS, a venit cu ideea ca spitalele să fie conduse precum companiile private. Intrigați, i-am adresat câteva întrebări pe această temă. (pamflet)

IEȘEANUL: – Spuneți că spitalele românești ar trebui să fie conduse asemenea companiilor, cu planuri de investiții și indicatori de performanță. Mai concret, cum ați vedea un astfel de management?
Cristi Berea: – E foarte simplu, numai niște oameni care nu doresc progresul acestei țări se fac că nu înțeleg. Avem nevoie de indicatori de performanță în spitalele românești! Costurile să fie minimizate la maxim. De pildă, dacă ai într-o zi zece oameni cu mâna ruptă, nu te apuci să le faci la fiecare câte o radiografie. Îi pui în rând pe toți zece, îi tragi într-o singură imagine și gata. Ai economisit film!

IEȘEANUL: – Păi, se vor suprapune pe film toate cele zece fracturi. Cum le veți deosebi?
Cristi Berea: – Luăm prima și ultima fractură din imagine, adică pe Popescu și Ionescu, și facem o medie: cam așa ar trebui să punem ghipsul, precum la fractura lui Georgescu, ăla mediu! E și statistică, dar și medicină! O nouă viziune, un nou concept!

IEȘEANUL: – Despre planurile de investiții ce ne puteți spune?
Cristi Berea: – Oho, acum se risipesc banii în spitale, vă garantez! De ce să-i cumperi bolnavului pâine la ceașca de ceai? Să se folosească cipsuri! Sunt cu gust de pizza, de cașcaval, de orice! Vine bolnavul, bea un ceai cu două cipsuri cu gust de bacon, deja i-ai liniștit papilele gustative. Omul va trăi toată ziua cu gustul plăcut al șuncii prăjite. Economie la buget! Deci eu aș investi în sucuri cu aromă de banane, portocale, mango etc. De ce să-i storci o lămâie în ceai, de ce atâta risipă?

IEȘEANUL: – Și cum am putea deosebi spitalele în funcție de performanțe? Care ar fi criteriile?
Cristi Berea: – Calculăm câte pastile intră în depozit la începutul lunii și câte mai sunt la final. Cu cât sunt mai puține pastile consumate, cu atât înseamnă că pacienții sunt mai sănătoși. Mai puține pastile și mai multe dialoguri, comunicare, wokshopuri cu bolnavii, de asta avem nevoie! Lumea are impresia că boala se vindecă cu pastile. Da’ de unde! Lipsa comunicării, a leadershipului, a meetingurilor focusate pe target, asta ne îmbolnăvește!

IEȘEANUL: – Institutul Pasteur sau Institutul Cantacuzino?
Cristi Berea: – Pasteur, că eu beau numai bere pasteurizată. Ce, s-au apucat și ăștia de la Cantacuzino să facă bere?

IEȘEANUL: – Nămolul de la Nicolina sau coralii din Zanzibar?
Cristi Berea: – Zanzibarul. E un nou medicament care se dă doar pe rețeta succesului.

IEȘEANUL: – Director de spital: medic sau om de afaceri?
Cristi Berea: – Om de afaceri! Cu o divizie de pacienți bine antrenați în ședințe de wellness și healthy coaching va face minuni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *