Covidul și iubirea de aproape. Pamflet de zile mari în vremea pandemiei

Râs cu plâns

Oraș recunoscut pentru prestigiul său medical, dar și simbolistica spirituală, Iașul are parte în această perioadă epidemică de toate ingredientele unei stări de urgență, determinată pe de o parte de acțiunile sanitare necesare, cu toate restricțiile de rigoare, iar pe de altă parte de frustrările trăite de către credincioșii practicanți în condițiile interzicerii prezenței la slujbele religioase. În acest timpuri dificile, Antibiotice SA a donat 300.000 de lei spitalelor ieșene, spre lauda managerului Ioan Nani, prof. dr. Doina Azoicăi de la UMF Iași derulează o amplă campanie de informare a publicului, iar preotul Constantin Sturzu, consilier al Arhiepiscopiei Iașului, încearcă să calmeze spiritele agitate de interzicerea liturghiilor. (pamflet)

Biroul directorial de la Antibiotice. La o masă ovală din mijlocul spațioasei încăperi, stau Ioan Nani și Constantin Sturzu.

Ioan Nani: – Constantine, înțeleg perfect ce se întâmplă acum cu biserica, dar carantina e carantină. Măsurile trebuie respectate. Înțelegi, Arafat e ca Moise acum, a venit cu Decalogul și cele zece porunci, doar că la el se numesc ordonanțe militare.

Constantin Sturzu: –  Da, Ioane, dar cum să facem slujbe fără enoriași? E sinistru să cântăm în biserica goală. Cică să transmitem online. Păi ce, suntem videochat?

Ioan Nani: – Da, e o problemă de imagine…

Constantin Sturzu: – Nu chiar de imagine, că la Trinitas avem scule moderne de transmisie, de la 4k în sus. În fine, altceva aș fi vrut să te rog. Știi că au fost nenumărate discuții privind folosirea linguriței pentru împărtășanie. Evident, e o blasfemie să le utilizăm pe cele de plastic. Voi, la Antibiotice, nu puteți să ne ajutați cu niște substanțe care să dezinfecteze lingurița sfântă?

Ioan Nani: – E un proces dificil. Nu m-aș băga în cele sfinte. Abia am donat 300.000 de lei, mi-am iertat o parte din păcate, acum ce vrei, să-l supăr pe Dumnezeu cu chestia asta? Dar uite, doamna Azoicăi, de la UMF, ar putea avea o idee. Ea a avut pe mână o tavă și un ceainic din argint, sau din ce-o fi fost, cam ca lingurița ta. Plus că e microbiolog, poate știe cum se împacă microbii cu chestiile din metal.

Constantin Sturzu: – În rest, cum merge treaba pe aici? Cred că aveți vânzări uriașe în perioada asta.

Ioan Nani: – Zbârnăie! Lucrăm la un vaccin în colaborare cu chinezii, dar să nu spui la nimeni. Uite, am în sertar niște tulpini de covid, dacă vrei ți le arăt, să vezi și tu cu cine se războiește omenirea.

Sturzu se ridică panicat de pe scaun.

Constantin Sturzu: – Vade retro! Eu plec, ținem legătura.

După un timp. Un laborator al Spitalului Clinic de Infecțioase. Îmbrăcată într-un combinezon special, Doina Azoicăi lucrează la un microscop. Intră Sturzu, îmbrăcat în sutană.

Doina Azoicăi: – Părinte, nu intrați așa în laborator, e un mediu steril!

Constantin Sturzu: – Nu aveți grijă, port o sutană specială. E dintr-un lot mai vechi, croită pe vreme ciumei lui Caragea, are toate atestatele epidemiologice.

Doina Azoicăi: – Bine, dar să știți că intrați pe barba dumneavoastră.

Constantin Sturzu: – Și barba are toate avizele necesare, altfel nu-mi permiteam să…

Doina Azoicăi (întrerupându-l cu un gest nervos): – Vă rog să spuneți de ce ați venit la mine, nu avem vreme de pierdut. Uite, tocmai am prins un covid de antenuțele alea caraghioase. Pff, cum se zbate pârdalnicul. Geta, dă-mi juvelnicul ăla produs de Bayer!

O asistentă se apropie cu un soi de paletă având o plasă uriașă în vârf. Azoicăi o bagă într-un bazin, o flutură de două – trei ori, apoi o scoate plină cu un soi de mingiuțe gelatinoase. Cu un gest expert, aruncă conținutul plasei într-o cuvă imensă peste care trântește un capac gros.

Doina Azoicăi: – Ai văzut, părinte, în ce hal s-au îngrășat covizii ăștia? Normal, păpică bună la mall, prin autobuze, la slujbe în biserică.

Constantin Sturzu: – Eu pentru asta venisem, să vă rog, poate găsiți un leac pentru dezinfectat lingurița de împărtășanie.

Doina Azoicăi: – N-am timp! Dumneata vii cu o linguriță, or eu mă ocup doar de chestii importante, de la ceainic în sus.

Constantin Sturzu: – Totuși, e o stare de urgență, de mare tulburare națională.

Doina Azoicăi: – Și atunci de ce nu stai acasă? N-am cu ce să te ajut. Eventual, când e dezlegare la pește, pot să-ți dau niște guvizi din ăștia. Dacă-i fierbi bine, își pierd forța de contaminare. Dar să pui și niște mujdei de usturoi, pentru orice eventualitate.

Azoicăi își trage masca pe ochi, ignorându-l pe Sturzu. Acesta părăsește laboratorul, dezamăgit.

După câteva zile. În biroul său, Nani numără câteva teancuri voluminoase de bancnote.

Sună telefonul.

Ioan Nani: – Să trăiți, părinte! Ei, ai rezolvat treaba aia cu lingurița?

Constantin Sturzu: – Nu, din păcate a ieșit prost vizita la doamna Azoicăi. Cred că s-a agățat un covid de sutana mea și mă cam ia cu frisoane. O să mă izolez în altar. N-o să mă plictisesc. Am de citit o grămadă de acatiste, plus niște circulare bisericești. Bine, am pe aproape și oleacă de vin de împărtășanie, pour la bonne bouche. Sunt convins că există viață și după carantină!

Sturzu (foto sus,pamflet): Sigur, epidemia de coronavirus poate fi interpretată și în cheie spirituală, în sensul că până la obținerea unui vaccin te mănâncă sfinții Big Pharma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.