Costel Alexe, un pion sacrificat pe tabla de șah a DNA (pamflet)

Politică la patru ace

Deși politician de dreapta, Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a început anul cu stângul. Liderul liberal este acuzat de către Direcția Națională Anticorupție că, pe vremea când era ministru al Mediului, ar fi primit drept mită 22 de tone de tablă, în schimbul eliberării unor certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru combinatul siderurgic din Galați. Surprins de această acuzație, Alexe a reușit, totuși, să facă unele însemnări în jurnalul său personal. (pamflet)

Asta-i bună, tocmai când făceam o scurtă partidă de table în Podu Roș, am primit vestea că sunt bănuit de nu știu ce șpagă cu 22 de tone de tablă. Ce-i drept, simțeam de câteva zile că ceva scârțâie în privința viitorului meu politic, dar m-am gândit că o fi de la vreme. Chiar mă gândeam să-mi ung balamalele cu ceva vaselină, pentru că, efectiv, nu mai suportam să mă simt ca un omuleț de tinichea cuprins de reumatism. Unde mai pui că, în ajunul apariției comunicatului DNA, niște mâțe au urlat toată noaptea pe acoperișul fierbinte al casei. Eram ferm hotărât să le schimb tabla, că prea își fac de cap, dar DNA mi-a tăiat tot cheful. Colegii m-au îmbărbătat, spunându-mi că n-are rost să mă simt timorat ca un repetent scos la tablă cu lecția neînvățată.
De nervi, m-am dus în bucătărie și am încercat să beau un rachiu bun, să mă liniștesc, dar cana, de tablă fiind, trăncănea a rău augur pe blatul de inox. Am aruncat-o la gunoi, nu suportam ideea că niște procurori mi-au pus gând rău de sărbători. M-am întors la partida de table, dar colegul deja pusese piesele de șah, cică jocul ăsta îi stimulează gândirea. Prostii, scotea numai inepții. Îmi tot reproșa că de ce am ales tabla și nu rigips sau poate niște termopane. Tablă își pun numai țăranii pe casă, acum sunt tot felul de materiale șmechere pentru acoperișuri, îmi spunea, scoțându-mă din sărite. La un moment dat, a sunat soneria de la intrare și amândoi am înghețat de spaimă. Am deschis ușa și am răsuflat ușurat, văzând că, de fapt, un amărât de tablagiu venise să mă anunțe că cineva îmi îndoise ușor tabla de la mașină. Acum îmi caut o apărare solidă, de rezistența unei table zincate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *