Cine este „artizanul” funeraliilor Regelui Mihai și cum a coordonat ceremonia

D’ale vedetelor

Regele Mihai a fost înmormântat pe 16 decembrie, cu onoruri militare și în cadrul unei ceremonii grandioase, cu adevărat demnă de un suveran. Elementul spectaculos al funeraliilor a fost reprezentat și de numărul impresionant de români care au venit să-și ia rămas bun de la Maiestatea Sa. Cine a organizat, însă, ceremonia?

Artizanul funeraliilor Regelui Mihai este Generalul Geledelin Nezir (52 de ani) și, conform Adevărul, a fost omul-cheie și din spatele organizării ceremoniei de înmormântare a Reginei Ana. Nezir este originar din Cernavodă, un loc unde scurta dianstie de Hohenzollern-Sigmaringen a lăsat o moștenire celebră: podul peste Dunăre, proiectat de inginerul Anghel Saligny, pod care inițial se numise Carol I.

Pe cât de important a fost rolul său în desfășurarea corectă și exactă a funeraliilor, pe atât este de modest. Generalul Nezir a spus jurnaliștilor că nu-și arogă toate meritele, deoarece, în spatele ceremoniei a stat o armată de oameni care a muncit din greu pentru ca totul să iasă ca la carte, într-un timp relativ scurt.

Legislația prevede că sarcina de a organiza funeraliile unor șefi de stat revine Guvernului. După ce a murit Regele Mihai, ministrul Apărării, Mihai Fifor, în acord cu Casa Regală a României, l-a desemnat pe Generalul Nezir, șeful său de cabinet, să coordoneze ceremonia. Acesta a mărturisit că a fost prima sa misiune de o asemenea anvergură și nu a făcut altceva decât să consulte fotografii vechi și imagini de la alte înmormântări regale pentru a ști cum trebuie să decurgă programul funeraliilor.

„În momentul în care s-a anunţat decesul Majestăţii Sale, ne-am întrunit repede şi am stabilit măsurile pe care le are de luat fiecare minister. Vreau să vă spun că fiecare minister şi fiecare structură au făcut o treabă excelentă. Din păcate, nu se vede ce-a făcut armata de oameni din spatele funeraliilor: începând de la Poliţia de Frontieră, care a asigurat accesul tuturor demnitarilor străini veniţi în ţară, la Ministerul de Externe, care i-a preluat pe reprezentanţii caselor regale din străinătate, la cei de la SPP, care i-au păzit. A fost o muncă imensă pentru toate structurile statului. Nu mai vorbim de Poliţie, de Jandarmerie, care au asigurat ordinea publică la asemenea adunare mare de oameni. Nu este uşor. Oamenii aceştia nu se văd. Eu nu am făcut decât să pun cap la cap desfăşurătorul ceremoniei“, spune Gelaledin Nezir, timorat de atenţia pe care i-o acordă în aceste zile mass-media din România”.

Generalul Gelaledin Nezir este omul-cheie din spatele organizării funeraliilor Regelui Mihai
FOTO Inquam/ Octav Ganea

Nu a fost deloc ușor să coordoneze miile de români care au venit să-și ia rămas bun de la Maiestatea Sa. Cel mai mare flux de vizitatori s-a înregistrat în București, unde trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a stat trei zile la Palatul Regal.

Gelaledin Nezit s-a născut pe 6 noiembrie 1965, a fost singur la părinți și a fost crescut doar de mamă, încă de la vârsta de un an. Deși are origini turcești, nu s-a simțit ca făcând parte dintr-o minoritate, în Dobrogea, unde a copilărit, ba chiar, cei mai buni prieteni ai săi erau români, armeni, evrei, italieni și greci. Pentru el, Cernavodă rămâne capitala țării, chiar dacă lucrează în București de 20 de ani.

Studiile urmate la liceul din localitate l-au pregătit pentru o meserie la Centrala Nucleară de la Cernavodă, având cunoștințe de operator pentru tehnici și tehnologii nucleare. Totuși, Nezir mărturisește că a fost atras cel mai mult de haina militară, încă din copilărie. Și-a început cariera la Regimentul 40 Mecanizat „Călugăreni” Medgidia și, în activitatea sa, a păzit podurile de la Cernavodă și Medgidia, dar și ecluzele de pe canal, precizează sursa citată. A participat chiar și la inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, de la 26 mai 1984. În impresionantul său CV se mai adaugă și organizarea câtorva parade de 1 Decembrie.

(sursa: Click)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *