Luna trecută, frunzărind internetul, ne-au căzut ochii pe o știre de care am crezut inițial că e mai veche, din vreo campanie electorală. Pe urmă ne-am lămurit că era de strictă actualitate: un pod inaugurat de două trupe de tăietori de panglici. Dintr-o parte a tăiat panglica o delegație oficială guvernamentală, din cealaltă, primarul comunei, aflat în opoziție. Cu mic, cu mare, se înghesuiau toți să inaugureze un pod oarecare, la care se muncise vreo 10 ani, de parcă ar fi fost canalul Dunăre – Marea Neagră. Ne-am amintit pe loc de poezia „Epigonii” a lui Eminescu, în care deplângea poezia românească din vremea lui și o compara cu strălucirea generației anterioare. Eminescu exagera, pentru că istoria literaturii nu avea să rețină nume precum Cichindeal, Mumulean, Beldiman, Sihleanu sau Cârlova. Sunt nume pe care le găsești doar săpând adând în enciclopedii. Dar dacă ar mai trăi, Eminescu ar putea scrie o poezie la fel de frumoasă comparând tăietorii de panglici din ziua de azi cu cei din vremea lui. Despre marele ctitor al României moderne vom vorbi așadar și noi azi. Nu despre tot ce a făcut, ci doar cât a făcut pentru Iași. E de ajuns atât, pentru a face de rușine pe orice panglicar din zilele noastre. Iar pe vremea lui Eminescu, România nu dispunea nici pe departe de banii de acum. Firește, ne gândim la regele Carol I.
Gest de bunăvoință
Venit în România în 1866, a fost întâmpinat cu răceală de o țară eminamente francofonă. Ce să-i faci, era neamț, iar nemții erau la cuțite cu francezii pe care-i iubeau românii. Tânăr, dar cu un fler politic rar, el a intuit fragilitatea unei țări pe care Cuza nu reușise să o unească decât cu numele. Abandonat după stabilirea capitalei la București, Iașul se prăbușise economic după 1859, iar plecarea lui Cuza a fost prilejul unei răscoale conduse de însuși mitropolitul Calinic Miclescu și care urmărea despărțirea Moldovei de Muntenia. Răscoala fusese înfrântă, iar mitropolitul, arestat. Primul lucru pe care l-a făcut Carol venit ca domn a fost să-i elibereze pe toți deținuții politici de atunci, în frunte cu răsculații de la Iași. A fost primul gest de bunăvoință față de orașul nostru pe care Carol, pentru a menaja orgoliul și sensibilitățile locale, l-a denumit „a doua mea capitală”.
Escadron, hipodrom și grajduri
Al doila gest a fost ceva mai material. Carol era militar până în măduva oaselor. Peste ani, în timpul Războiului de Independență avea să spună de altfel „Asta-i muzica ce-mi place”, la auzul bubuiturilor de tun. Așa că în 1866, când încă nu călcase prin Iași, Carol inițiază finalizarea Palatului Oștirii din Copou. Începute în 1852, lucrările au fost abandonate de Cuza. Carol îl reia. Din lipsă de bani, lucrările reîncep abia în 1872, fiind finalizate în 1880. Ceva mai la vale, peste drum, avea să fie construită cazarma escadronului de jandarmi călari, hipodromul și „grajdurile regale”. Cazarma și hipodromul nu mai există. S-au construit peste ele fostul Supermagazin „Copou” și liceul „Garabet Ibrăileanu”. Grajdurile însă au supraviețuit în mare parte, iar unele au fost readaptate ca locuințe sau sedii de instituții.
Primire ostilă
Noul prinț a venit la Iași în 1869, invitat oficial de autoritățile locale și a deschis balul organizat în onoarea lui în casa Calimah-Ghica de pe Cuza Vodă. Trăsura a fost întâmpinată de ieșeni cu huiduieli, iar în înaltul personaj s-a aruncat cu mere stricate. E drept, pe vremea aceea nu exista SPP și nici scutierii nu se inventaseră. Un politician al zilelor noastre s-ar fi supărat pe ieșeni ca văcarul pe sat, dar Carol era croit din altă stofă. Știa că numai cu vorbe frumoase nu și-i va apropia pe ieșeni. Moldovenii, frustrați de sărăcia în care îi scufundase unirea, aveau nevoie de mai mult. Așa că principele, de o zgârcenie ce avea să devină proverbială, a început să bage adânc mâna în bugetul național, dar și în buzunarul propriu, pentru a arăta Iașului că nu e „a doua capitală” doar cu numele.
Ramificație spre Iași
La 1869 începuse construirea căii ferate Burdujeni – Galați. La acea vreme, Burdujeniul era localitate de frontieră, în Bucovina austriacă. Calea ferată era construită de austrieci, pentru a lega zona Sucevei de portul românesc Galați. România nu avea bani de o asemenea investiție. Austria avea și urma să-și scoată cheltuiala din exploatarea căii ferate. Doar că principele Carol a pus o condiție: semnează legea de concesiune a căii ferate, dacă austriecii construiesc de la Pașcani o derivație spre Iași. Calea ferată Pașcani – Iași și gara ieșeană, care era a treia din România la acea dată, au fost primele cadouri ale lui Carol pentru noi. Gara și calea ferată au făcut ca Iașul să renască economic și au condus la înființarea Atelierelor Nicolina și la construirea antrepozitelor vamale. „Vama Veche”, cum i se spune acum.
Școala Normală din Copou
La 1874, școala de învățători de la Trei Ierarhi devenise insuficientă pentru pregătirea dascălilor necesari școlilor. Era necesară construirea unei școli noi. Directorul de atunci al școlii, Constantin Meissner, găsește un loc, în via Pester din satul Breazu. Carol bagă mâna în buzunar și așa ia naștere Școala Normală, cu internat, fermă proprie, școală de aplicație pedagogică și tot ce mai avea nevoie.
Și pentru Mitropolie
Câțiva ani mai târziu, în 1880, mitropolitul Iosif Naniescu îi amintește principelui că Mitropolia zace în ruine de peste două decenii. Construirea catedralei începuse în 1833, dar mersese greu, iar în 1857 cupola centrală s-a prăbușit. La 1880, se dorea reconstruirea. Principele se execută și donează. Azi, Mitropolia este cea mai impunătoare biserică din Moldova, iar tabloul votiv îl prezintă pe Carol I.
Statuia și două tunuri
La 1883, Carol bagă iar mâna în buzunar și contribuie la ridicarea statuii lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Ocârmuirii. Tot atunci dăruiește Iașului și cele două tunuri Krupp ce încadrează statuia. Erau captură din Războiul de Independență, în care Carol condusese armata română.
Clădiri una și una
Într-unul dintre numeroasele incendii care afectau orașul, construit în principal din lemn, Iașul pierde în 1888 Teatrul Mare din Copou. Nu a ars doar teatrul. O bună parte din Iași era o ruină, un bun prilej pentru noi investiții regale. Întâi, a dat bani pentru statuia lui Miron Costin de pe Cuza Vodă, inagurată chiar în acel an. Apoi a urmat o serie rapidă de construcții: Colegiul Național și Colegiul „Negruzzi”, construite în 1895, Teatrul Național, inaugurat în 1896 și Palatul Universitar, deschis în 1897. Acesta din urmă era, la acea dată, cea mai mare clădire din oraș.
Momentul împăcării
La 1884, începuseră la Iași două investiții simbolice în patrimoniul istoric, la inițiativa regelui. E vorba de restaurarea bisericilor „Trei Ierarhi” și „Sf. Nicolae Domnesc”. Lucrările la amândouă s-au încheiat în 1904, iar regele a venit la iaugurare. A îngenuncheat în stradă, în fața bisericii lui Ștefan cel Mare. Cât era el de catolic, și-a făcut o cruce ortodoxă, iar ieșenii au izbucnit în urale. A fost momentul împăcării regelui cu ieșenii. Carol spălase păcatul comis de Cuza prin abandonarea Iașului. Probabil că uralele sincere din acel moment l-au convins pe rege să mai bage o dată mâna în buzunar, pentru construirea noului palat administrativ. Carol a început Palatul Culturii în 1906. N-a mai apucat să-l vadă și terminat.
Raportarea la Cuza
Carol l-a disprețuit profund pe Cuza toată viața. Cu toate acestea, în 1911 acceptă să contribuie personal la colecta publică pe care o făceau ieșenii pentru construirea statuii primului domnitor al României. Ba vine și la inaugurarea acesteia, un an mai târziu. Numele regelui nu apare însă înscris pe soclul statuii. A dat banii, dar nu a vrut să-și lege numele de Cuza.
Și observatorul
Ultimul cadou făcut de Carol Iașului a fost în chiar anul dinaintea morții sale. Înființat pe la 1875 de Constantin Căpităneanu, observatorul astronomic ieșean funcționa într-un spațiu improvizat la Universitate. În 1913, Carol dă banii necesari construirii actualului sediu al Observatorului din Copou, realizat după modelul celui din Paris.
Cale comercială pe ape
Ce nu a apucat regele să mai facă pentru a doua sa capitală a rămas nefăcut și în zilele noastre: Iașul port. Proiectul schițat chiar de mâna regelui prevedea amenajarea unui port la Prisăcani, legat de Iași prin șosele și căi ferate. Conectat printr-un canal de Nistru, care la rândul său ar fi fost legat de Vistula poloneză, Prutul ar fi asigurat legătura Iașului atât cu Marea Neagră, cât și cu Marea Baltică. Carol I se gândea la o cale comercială transcontinentală având în centru Iașul.
Ce a primit?
Ce i-au oferit ieșenii regelui care le-a dăruit atâtea? În afară de merele stricate de la 1869 și de uralele de la 1904, mai nimic. A existat, în grupul Voievozilor, o statuie a regelui, alături de nepotul său, Ferdinand. Au fost distruse și înlocuit cu cele ale lui Ioan Vodă cel Viteaz și Petru Rareș. Doar un tablou votiv la Mitropolie, o inscripție la Teatru și una pe soclul statuii lui Miron Costin mai amintesc de contribuția regelui la chipul de azi al Iașului.