Bucureșteanul Alexandru Kocsis, după ce s-a văzut cu voturile ieșenilor în căruță: vorba dulce bun mandat aduce

Râs cu plâns

Proaspăt ales parlamentar PNL de Iași, deși e bucureștean sadea, Alexandru Kocsis a și început să facă temenele la picioarele șefului Ludovic Orban, pornind o întreagă operațiune de alungare a scamelor de pe rever. Profund recunoscător pentru cadoul făcut de conducerea PNL de a fi deputat de Iași, Kocsis s-a lansat pe Facebook la o tiradă de omagii dintre cele mai zemoase. Referindu-se la Ludovic Orban, pus în situația de a-și da demisia din funcția de premier, Kocsis a scris în stil voios de pionier: „Un om bun, cel mai bun om bun pe care l-am cunoscut de când fac politică, cel care a muncit cel mai mult ȋn aceşti ultimi ani, a plătit primul preţul rezultatului”. Apoi a continuat cu o și mai amplă bezea la adresa lui Orban, dar și cu oarece miștocăreală către Dacian Cioloș: „Dacă aş fi Cioloş, veşnicul aspirant, şi eu mi-aş dori să scap de Orban. Ştiţi vorba cu marii arbori la umbra cărora cioloşii rămân mici? Este adevărată”. Ei, cam ăsta e noul deputat PNL de Iași, un tip care a furat multora startul pupăturilor recunoscătoare de după alegeri. Ce-i drept, și Orban l-a făcut om!

Kocsis (foto dreapta, pamflet): Costele, tare-s bucuros c-am devenit deputat de Iași. De-acum, ne mai vedem de Paști și de Crăciun. Dar mai bine îți trimit un email, că eu țin la distanțarea socială!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *