Aşa cum ne-a obişnuit după primul an al mandatului său de consilier local, Andrei Postolache, preşedintele formaţiunii Pentru Iaşi, nu reuşeşte să iasă din banalitatea preocupărilor sale ecologiste. Lipsit de viziune în ceea ce priveşte iniţiativele, concentrat aproape exclusiv pe rolul bicicletei în societate, Postolache îşi umple timpul vorbind sau scriind la nesfârşit despre cât de importantă e iarba în peisajul urban sau mersul pe biclă, ca viitor mijloc de locomoţie în metropolă. Pe scurt, lucruri care nu aveau nevoie de votul a 13% dintre ieşeni pentru a fi spuse. Cum ar fi şi cele pe care le aflăm din jurnalul său plin de idei.
- Pedalez zilnic prin oraş şi nu mă mai satur să descopăr cât de multe oportunităţi îmi oferă în plan intelectual. De pildă, ieri eram pe bike în zona parcului din Podu Roş şi am văzut cărarea făcută de concetăţenii mei fix prin mijlocul scuarului cu gazon înconjurat de alei. Şi, ce să vezi, era şi o plăcuţă cu <<Vă rugăm, nu călcaţi iarba!>>. Poftim? Asta-i atitudine occidentală? Nu, domnilor, soluţia este următoarea: acolo unde calcă omul şi face o cărăruie, acolo trebuie făcute aleile. Ne doare în cot de ideile voastre de peisagistică şi estetică urbană. De ce să facem noi câţiva paşi în plus pentru a evita scuarul? E obositor şi neeuropean. Vrea omul o alee prin buricul rondului cu flori? Acolo o facem! Păi ce, suntem sclavii civilizaţiei, să circulăm pe unde vor arhitecţii lui peşte prăjit?
- Mi-am votat singur un proiect de hotărâre: de luni, timp de 5 zile din 7 ale săptămânii, îmi voi lăsa maşina în faţa blocului şi voi folosi exclusiv bicicleta ca mijloc de transport. Ştiu că deja îmi voi dezamăgi fanii dezvăluind faptul că am maşină. Sunt convins că îşi imaginau că un hipster adevărat ca mine urăşte tehnologia poluantă a autovehiculelor. Da, o urăsc! Maşina e o invenţie pentru bogătaşii grăsani sau pentru bugetarii leneşi. Ea trebuie scoasă din mentalitatea unui tânăr progresist care iubeşte iarba, nuferii, bufniţele, frunzele de dud sau frecatul mentei. Visez la o societate în care bicicleta să fie un modus vivendi, să ne fie casă, serviciu, iubită, de ce nu? Unde te simţi mai călare pe situaţie decât pe şaua bicicletei? Prin ce mijloc îţi mai expui alura sportivă, îndrăznesc să spun sexy, în afară de utilizarea bicicletei pe străzile centrale înţesate de maşini şi pietoni? Nimic nu se compară cu ocheada unei tipe pe care o simţi lipindu-se pe casca de biciclist ca un sărut lipicios pe… eh, dar de-ajuns cât am pedalat azi pe pistele false ale imaginaţiei!