Păsărelele lui Costel Alexe, eliberate în plină ședință PNL

Politică la patru ace

Într-un Iași efervescent din punct de vedere al creației vestimentare, un oraș care a dat numeroase branduri de modă feminină, de la Irina Schrotter și Cristina Nichita până la Andreea Tincu, iată că un bărbat politic se înalță curajos din acest matriarhat al modei și iese în lume cu o piesă de îmbrăcăminte curajoasă. Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a făcut furori la o ședință a organizației PNL Iași, afișându-se cu un tricou imprimat cu un stol de păsărele sporovăind pe-o creangă. Vrăbiuțe, rândunici, dar mai ales un papagal împărțeau același spațiu textil, dându-i lui Alexe un aer de păsărar ieșit cu marfa la vânzare. Bine, asta se întâmpla ziua, în plenul ședinței, dar când vine noaptea, unde se duc la culcare somnoroasele păsărele? Are Alexe vreo colivie în care le găzduiește, de-i mai scapă uneori câte-un porumbel?

Alexe (foto, pamflet): Am acasă un tricou cu un vultur, dar pe ăla îl țin pentru întrevederile de la DNA, să-i impresionez pe procurori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *