Bârfe cu greutate, din înalta societate. Se iubesc din nou, ca la început?

Haz de necaz

Reconciliere istorică în tabăra liberarilor ieșeni. După ce s-au înjurat anul trecut, la alegerile din filială, acum își trimit bezele. În public. De-un exemplu, prezidentul Costeluș Paralexe l-a luat cu el, la o conferință de presă, pe Marus Langă, fost purtător de cuvânt al taberei adverse. Și, mai recent, același prezident Paralexe a distribuit o postare de-a lui Lorin Vorbincu, istoricul care se tot agită cu autostrada. Deci, cele două tabere rivale par să se fi împăcat. Întrebarea este cu ce i-a ademenit prezidentul, că de dat, nu prea are ce să le ofere. Se vorbește că tot la liberari se întocmesc deja listele pentru alegerile locale și parlamentare din 2020. Hopa, acesta să fie adevăratul motiv al acestei împăcări subite?

Are gânduri de mărire politică: Mister Vurlui, șeful de la municipala usereului, ăla de măsoară poluarea în oraș, și-a găsit o nouă jucărioară. Acum, s-a gândit să măsoare nivelul de zgomot. Personal, n-avem nimic cu omul, ne place că e tânăr și activ, predă la universitatea din Copou, e o figură proaspătă în politichia locală. Dar parcă prea devine obsedat cu chestiunile astea, cu măsurătorile lui aproape zilnice? Care-i șpilul? Simplu. Da, și el se pregătește de alegeri. E convins că valul userist va ține la Iași chiar și în 2020 și-ar vrea să se aleagă și el ceva. Minim consilier local, maxim deputat. Ăsta da plan de carieră. De fapt, la cât de subțire e lista usereului din Iași nu este exlus să-l regăsim pe Vurlui pe loc eligibil. Stăm pe-aproape și-i urmărim prestația.

Primar căzut în dizgrație: Încă una scurtă de la liberari. Cică acum fo’ două-trei luni au fost nu știu ce alegeri la peneleu, la liga aleșilor locali. De la Iași voia să candideze candidul Băzvan. Însă boss-ul filialei l-a susținut pe față, dar pe la spate i-a pus piedică. Și l-a promovat pe primarul din Arconeanu, musiu Verone Noruzzi. Puștanul s-a supărat, dar i-a trecut. Acum, alta-i beleaua. Liberarii și-ar fi pierdut încrederea în Verone căci nu face nimic în comuna aia a lui. Locuitorii sunt revoltați, iar valul nemulțumirilor a ajuns până în Podu ăl Roșu. Oficial, Verone e păstrat încă pe scenă, însă neoficial relațiile s-au stricat nasol de tot. Ce-ar putea urma? O mutare surprinzătoare, însă nu v-o spunem deocamdată. Trebuie s-o mai verificăm dintr-o nouă sursă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *