Barajul de la Stânca-Costești, minune inginerească, pavăză a Iașului. Scut anti-viitură

Reflector

Acum două luni, soarele sclipea ca o mămăligă fierbinte, pe cer nu era pic de nor, iar fermierii din toată țara se plângeau de secetă. Pe urmă, ca răspuns la rugăciuni, a început să plouă, dar cineva, acolo sus, a uitat robinetul deschis. Iar femierii au început să se plângă că e prea multă apă. De fapt, nu numai ei. După cum am avut din nefericire ocazia să vederem, inundațiile au cuprins aproape întreaga țară. Săptămâna trecută, părea că ne-a venit și nouă rândul: pe Prutul superior, în Ucraina, s-a format o viitură care a început să coboare. Toți ochii s-au ațintit atunci asupra barajului de la Stânca-Costești. Va rezista sau nu? În prima variantă, totul era în regulă. În a doua, zeci de mii de hectare și zeci de sate din lunca Prutului ar fi fost inundate. Barajul a făcut ce știa el mai bine: a rezistat. De fapt, de asta și fusese făcut, nu? Dar cum a fost făcut? Care este povestea din spatele lui? Asta vom vedea împreună azi.

Câteva repere
Barajul de la Stânca-Costești este o lucrare a superlativelor. Este al doilea cel mai mare baraj din țară, după cel de la Porțile de Fier și al treilea din Europa. Lacul de acumulare din spatele lui este cel mai mare din țară, având 59 kmp. Capacitatea lui este fantastică: 1,4 miliarde metri cubi, a doua din țară după Porțile de Fier I, iar la nevoie poate reține chiar un volum dublu. Iar cifrele ar putea continua, dar nu ne-am propus asta.

De regulă, e blând
Barajul nu s-a născut dintr-un moft al lui Ceaușescu, cum s-au născut alte ctitorii ale epocii, ci dintr-o necesitate. În cea mai mare parte a timpului, Prutul este un râu blând, de șes, cu un debit mediu de 81 mc/secundă. Abia dacă e suficient pentru a alimenta un oraș ca Iașul. De fapt, în perioadele secetoase, scade enorm. Debitul minim înregistrat a fost de 2,5 mc/sec., mai mic chiar decât al Bahluiului. Asta, până se enervează. În 1969, în acel teribil an în care inundațiile au cuprins întreaga țară, debitul Prutului a ajuns la 3.130 mc/sec., de aproape 40 de ori mai mare decât cel normal. Viitura de zilele trecute a avut 1.800 mc/secundă la intrarea în țară. Barajul nostru e calculat să reziste la 4.700 mc/secundă.

Discuții cu sovieticii
Despre construirea unui baraj pe Prut s-a vorbit din anii ’50. Când se umfla, ceea ce se întâmpla măcar la doi-trei ani odată, Prutul inunda vreo 70.000 ha la noi și tot atât pe malul stâng, în fosta URSS. În 1952, a fost găsit și amplasamentul ideal, într-un loc în care Prutul trece printr-un defileu calcaros, lunca îngustându-se la vreo 400 de metri. Discuțiile au trenat, îndeosebi din pricina stilului sovietic de împărțire a cheltuielilor. Noi am fi vrut juma-juma, eventual noi să plătim ceva în plus, pentru că deversoarele barajului urmau să fie construite, din cauza naturii terenului, pe teritoriul nostru. După ruși, România trebuia să pună toți banii, iar ei restul. Adică, nimic. În dulcele stil sovietic.

Acum ar costa 3 miliarde de euro
Inundațiile din 1969 ne-au lămurit că barajul trebuie construit. De fapt, TREBUIE, cu majuscule. Așa că s-a trecut peste orice considerent financiar și s-a început proiectarea. În 1971, a început construcția, ce avea să se încheie în 1978. Costul lucrării a fost de 61,9 milioane de ruble transferabile, moneda folosită în fostul lagăr sovietic pentru evaluările internaționale. În epocă, rubla transferabilă era cam echivalentul unui gram de aur. Din cele aproape 62 milioane de ruble, vreo 60 de milioane le-am pus noi. Până la urmă, negocierea a fost câștigată de sovietici. Pe ei îi durea undeva dacă mureau niște basarabeni înecați. Nouă de păsa de moldovenii noștri. Deci, pe scurt, România a cheltuit 60 de tone de aur pentru construirea barajului. Adică 14,7 miliarde lei la valoarea actuală. Peste 3 miliarde de euro. Asta, fără a lua în calcul costul mutării a 7 sate de pe malul românesc și a altor 11, de pe malul celălalt. Dar a meritat. Barajul și-a meritat banii, chiar dacă nu am lua în calcul și hidrocentrala dublă, de câte 15 MWh sau faptul că cele 70.000 ha care se inundau înainte acum pot fi irigate. Ca să fim cinstiți, trebuie să spunem totuși că ne-au dat și rușii ceva: oțelul-beton din care este făcut barajul e patent sovietic. Un material considerat indestructibil.

A rezistat
Proba „de foc” a barajului a coincis cu aniversarea a 30 de ani de la inaugurare. În 2008, pe Prut a venit o viitură teribilă, debitul râului fiind doar cu puțin mai mic decât cel înregistrat în 1969. Volumul estimat al ei era de 1,3 miliarde metri cubi de apă, aproape cât capacitatea de retenție a barajului. A fost o săptămână în care hidrologii practic nu au dormit. În așteptarea viiturii, lacul a fost golit într-un ritm accelerat la maxim. Au fost efectuate câteva inudări controlate, în aval, în polderele pregătite tocmai pentru o astfel de situație. Viitura a lovit barajul cu o viteză rar întâlnită, întregul volum de apă lovind barajul în doar câteva ore. Cota la baraj a fost cea mai mare înregistrată vreodată: 98,2%. Barajul nici nu s-a clintit. N-a apărut nici măcar o crăpătură în structura gigantică a acestuia. Cele șapte porți de oțel menite să atenueze viitura au funcționat impecabil. Dai un ban, dar stai în față.

2 thoughts on “Barajul de la Stânca-Costești, minune inginerească, pavăză a Iașului. Scut anti-viitură

  1. Apreciez articolul .Ca si contemporan cu realizarea barajului nu accept denumirea de ,,constructie comunista ,, ci rezultatul muncii unor oameni cu responsabilitate in gandire,decizie si munca efectiva .Am realizat proiecte pentru mutarea locuintelor din cele 7 sate ,ce trebuiau mutate din cuveta lacului de acumulare ,mutarea fiind de fapt un sacrificiu . Barajul a permis si realizarea in siguranta ,intre 1998-2004 ,a constructiilor din cadrul investitiei ,, PCTF-Vama Sculeni ,, unde platforma amplasamentului -devenita dig pe malul Prutului ,a insemnat compactarea a mii de mc. pamant, carat de la 8 km de pe dealul Stanca …

  2. Am trecut joi dea lungul lui spre amonte,la Rădăuți Prut ,apa nu mai curgea ci statea pe pe loc,se aștepta viitura cod roșu,alerte etc.O minune a ingineriei și siguranței naționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *