Banii UE, salvarea cercetării. Universitățile, în topul finanțărilor

Metropolis

Unul dintre primele domenii grav afectate de restricțiile bugetare de după Revoluție a fost cercetarea. Izvorul de bani pentru acest domeniu începuse să sece de prin anii ’80, dar după 1989 a fost jale. Institutele de cercetare au început să se închidă unul după altul, iar în majoritatea celor care mai rezistau, lefurile nu se mai plăteau cu lunile. Cercetătorii științifici începuseră să se mândrească, la mișto, cu titlul de „cerșetori științifici”. Cercetarea este cenușăreasa bugetului național și în ziua de azi, când domeniului i se alocă zero virgulă ceva din PIB. Iar prima cifră după virgulă e tot zero. Și totuși, cercetarea românească mișcă. Una, două, auzim de încă o medalie de aur obținută de vreun inventator la salonul de la Geneva. Din ce? De unde? Care e misterul?

Ambiția UE
Salvarea cercetării românești a venit, ca și în cazul altor domenii, de la Uniunea Europeană. Mai exact, de la o ambiție anunțată acum vreo două decenii, de a depăși Statele Unite ale Americii la capitolul inovare, până în 2020. Ambiția UE seamănă pe undeva cu cea a lui Brejnev, care își dorea ca URSS să depășească aceleași State Unite la producția agricolă. Brejnev a dat-o în bară. UE se află încă la ani-lumină de obiectivul fixat, dar asta contează prea puțin. Ideea e că s-au alocat și se alocă bani gârlă pentru dezvoltarea sectorului inovativ, după principiul aplicat din plin de americani că un sfanț investit în cercetare azi va aduce zece, mâine. O bună parte din bani s-au dus pe cercetări absolut inutile sau a căror utilitate nici nu se poate întrezări, dacă există. Credeți că degeaba ați tot auzit știri avându-i în prim-plan pe celebrii de-acum „cercetători britanici”, care au făcut descoperit epocale, precum faptul că găinile sunt mai inteligente decât copiii, că bărbații stresați sunt mai atrași de femeile corpolente sau că femeile inteligente sunt mai predispuse să devină alcoolice?

Aplicații în medicină
Ei bine, ieșenii noștri nu au ocupat până acum prima pagină a ziarelor cu astfel de… chestii. Dar au stors UE de toți banii pe care aceasta a fost dispusă să-i ofere. Și s-au pregătit pe când Guvernul abia se scărpina după ceafă întrebându-se la ce-o fi bună Uniunea. Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” și-a pregătit un proiect încă din 2006, dinainte ca România să fie membră UE. Imediat ce-am intrat în uniune, s-au luat banii: 4 milioane de euro, din care s-a făcut Centrul de Cercetări Avansate pentru Bionanoconjugate și Biopolimeri. Pe vremea lui Ceaușeșcu, institutul studia polimerii și adezivii. Fabrica și un fel de scotch și de bandă izolatoare. Acum, caută „vehicule” cu care să se transporte material în interiorul celulelor. Aplicațiile sunt fantastice, mai ales în medicină. Una e să bombardezi omul cu un pumn de citostatice toxice și cu totul alta să duci substanța activă direct în celula canceroasă pentru a o distruge, nu? Cei 27 de cercetători de la „Petru Poni” reprezintă primul pol de nanotehnologie aplicată din România.

Cercetare fundamentală
Asaltată de viitori ingineri înainte de 1989, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” devenise imediat după 1990 o cenușăreasă a învățământului, în contextul prăbușirii industriei, mai ales a celei grele. Ani lungi, universitatea s-a zbătut să-și țină în viață facultățile căzute în dizgrația economiei. Lucrurile s-au schimbat după ce în Iași au început să vină grei ai industriei și IT-ului mondial. Și după ce UE a deschis robinetul banilor. Universitatea are acum nu unul, ci 23 de centre de cercetare în care lucrează până și studenții. UTI își permite chiar să facă ceea ce se cheamă cercetare fundamentală, adică acel gen de cercetare ale cărei rezultate nu pot fi folosite azi, pentru că n-ai la ce. Acum 2.500 de ani, Empedocle emitea ipoteza că lumina are o viteză finită. În 1629, Isaac Beeckman propunea primul experiment pentru măsurarea ei. Prima estimare a fost făcută după vreo 50 de ani, de danezul Ole Rømer. La ce bun? La niciunul, la acel moment. Azi, cunoașterea vitezei luminii este esențială în N+1 domenii. Asta e cercetarea fundamentală. Banii se cheltuie azi, iar rezultatele vor folosi cine știe când, cine știe cui, cine știe pentru ce. UTI își permite să facă și așa ceva.

Cu bani europeni
În sarabanda fondurilor europene s-a băgat, firește, și UMF, după același principiu. Acum cinci ani, a fost înființat Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală. Valoarea proiectului a fost de 31 milioane de lei, dintre care 21 milioane de lei au venit de la mult-hulita Uniune Europeană. Iar acest centru „duduie”, ca să cităm un clasic al politicii autohtone.

20 milioane euro
Amploarea pe care a căpătat-o cercetarea poate fi sugerată de ultimul proiect accesat de altă universitate, „Al.I. Cuza”. Chiar la începutul acestui an, universitatea a depus spre finanțare un proiect care vizează amenajarea a zece laboratoare de cercetare care să studieze aerosolii atmosferici din cinci zone geografice din România, inclusiv Iași și Mădârjac, ca și factorii care-i determină. Cercetarea atmosferei ar putea aduce la Iași nu mai puțin de 19,3 milioane de euro. Dublu față de costul construirii pasajului subteran de la Fundație. Parcă e destul de rentabilă activitatea „cerșetorilor științifici”, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *