Secretele celor mai arătoase clădiri. Pe una e o scriere în codul Morse

Metropolis

Orice oraș are ceva al lui care-l identifică în lume. O clădire, un monument, ceva cu care localnicii s-au obișnuit într-atât încât nici nu-l bagă în seamă decât dacă-i tragi de mânecă, dar care pentru un străin reprezintă emblema definitorie a orașului. La Petersburg e Palatul de Iarnă. La Köln, catedrala, refăcută după ce abia a supraviețuit bombardamentelor din război. La Moscova, Kremlinul, dar mai mult decât atât, catedrala Sf. Vasile Blajenîi, cu aspectul ei de tort cu bomboane și flori de marțipan. La Bruxelles, ansamblul clădirilor europene din piața Schuman, Grand Place, cu sediul primăriei sau modesta fântână arteziană cu statuia unui copil care urinează, Manneken Pis. La Copenhaga, o simplă statuie a unei sirene, pe malul mării. Și tot așa. Dar pe noi, ieșenii, ce ne identifică? Ce clădiri i-ați arăta unui turist străin pasionat de antichități? Lăsăm la o parte că cea mai veche clădire din Iași, biserica Galata, abia a împlinit 435 de ani, iar dintre clădirile civile, Casa Canta, actualul Club al Universitarilor Ieșeni, abia dacă a depășit vârsta de 210 ani. Dar unui turist interesat de ultimele tendințe arhitectonice din oțel și sticlă? Noi vă propunem azi un scurt top al celor mai frumoase clădiri din oraș, având și povești la fel de interesante. E un top subiectiv, firește. Suntem siguri că dintre propunerile noastre ați putea oricând elimina una pentru a o înlocui cu alta, mai dihai.

Clădire magnifică
Dintre clădirile istorice, am zice că nimeni nu poate contesta prima poziție acordată Teatrului Național. Acum doi ani, clădirea a fost inclusă într-un top realizat de BBC, jurnaliștii britanici considerându-l al doilea cel mai frumos teatru din lume. N-am prea înțeles de ce englezii au considerat că cel mai frumos teatru ar fi Hippodrome din Bristol. Poate pentru că e de la ei. Altfel, Teatrul Național ieșean este o clădire magnifică, care a meritat sacrificiile făcute de primarii Iașului de atunci. După ce teatrul din Copou a ars, în 1888, primarul Scarlat Pastia s-a împrumutat în nume personal, garantând cu propria avere, pentru a construi un nou teatru, provizoriu, din lemn. Un fel de „Teatrul la Cub” din zilele noastre. Ulterior, primarul Vasile Pogor a aprobat noua construcție, iar Nicolae Gane l-a construit. A trebuit dărâmată însăși Primăria pentru ca Teatrul să stea față în față cu Mitropolia, dar nimeni nu s-a indignat. Teatrul a fost construit în doi ani. Reabilitarea a durat aproape două decenii, dar a meritat. Acum, Teatrul Național arată din nou ca la început, acum 120 de ani. Chiar și cei 90.000 cmp de decorațiuni acoperite cu foiță de aur.

Palatul Dogilor de Iași
Pentru locul doi între clădirile istorice, ne-am gândit la Palatul Dogilor de Iași, adică Gara Mare. Ca și Teatrul Național, a fost realizată după planurile unui arhitect austriac. La 1870, era abia a treia gară din țară, făcută la ordinul personal al principelui Carol. De fapt, nici n-ar fi trebuit să existe, pentru că proiectul inițial prevedea construirea căii ferate de la Suceava, care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, la Roman. La negocierea concesiunii construcției căii ferate de către o firmă austriacă, a insistat Carol, care a impus să se construiască și ramificația spre Iași. Fiind vorba de înaltul ordin al principelui, arhitectul a presupus că trebuie să facă ceva cu totul deosebit. Așa că în realizarea fațadei s-a inspirat din arhitectura Palatului Dogilor din Veneția. Inspirația a mers până la culoarea clădirii gării, aceasta fiind vopsită ca și sora ei venețiană în roz-bombon, nu în cremul actual. Fiind construită în lunca pe atunci inundabilă a Bahluiului, are niște fundații de bloc cu patru etaje: peste doi metri adâncime. Oricum e un miracol că a rămas în picioare până acum. Grav afectată de cutremurul din 1940 și de bombardamentele din război, a primit „cadou” în perioada comunistă un turn cu ceas și cu stea roșie în vârf, care a afectat și mai și structura. Turnul era să se prăbușească peste clădire în 1977. A scăpat, iar din 1979 au început lucrările de restaurare. S-au terminat prin 2001, renunțându-se și la turn. Din păcate, Gara nu și-a mai recăpătat imaginea de la început. Un deștept s-a gândit să o pocească, acoperind-o parțial cu termopane fumurii, care se potrivesc proiectului austriac precum un cuib de barză pe Palatul Dogilor.

Clădirea Poștei
O primă locuință particulară despre care vom vorbi este una publică. A fost particulară, dar a devenit publică, mai exact. E vorba de Palatul Poștei de pe Cuza Vodă (foto sus). Casa Balș-Sturdza, cum era cunoscută pe vremuri. N-o confundați cu Casa Balș, tronsonul reabilitat din Filarmonică. Amândouă au fost construite de aceeași familie, într-adevăr, Alecu Balș fiind pe la 1840 vistiernic al Moldovei. Meseria de ministru al finanțelor era destul de lucrativă și pe vremea aia. Pentru a construi actualul palat al Poștei, a trebuit dărâmată o altă casă mai veche, în care locuise familia Philippide. E vorba de familia care l-a dat pe grecul Alexandru Philippide, cel mai mare lingvist român. De la vistiernicul Balș, casa a trecut la Dumitrachi Sturdza, mare ban, mare logofăt și mare vornic al Moldovei. N-a ținut-o mult, pe la 1852 aici funcționând Banca Moldovei. În Casa Sturdza s-au adunat junimiștii lui Titu Maiorescu. Între două baluri, se organizau cenacluri literare. E drept, balurile aveau loc la parter, în salonul central, iar cenaclurile, la etaj, într-o sală inaccesibilă acum publicului. Pe la 1902, casa a devenit Primărie. După dărâmarea vechii primării pentru construirea Teatrului, primarul s-a mutat în Palatul Roznovanu. Acesta a fost cedat însă în 1894 prințului moștenitor Ferdinand, iar Primăria a rămas pe drumuri câțiva ani. Casa a redevenit bancă în 1914, aici funcționând sediul ieșean al BNR. S-a transformat în poștă după al doilea război mondial.

A trecut prin mai multe mâini
Curios cum toate clădirile clasice frumoase din Iași sunt acum sedii de instituții publice, nu? Totuși, e perfect logic. Niciun proprietar n-a reușit să-și păstreze casa după al doilea război mondial. Ce a fost mai frumos, s-a confiscat. Ce nu s-a confiscat, s-a dărâmat în timpul construirii Iașului socialist. Casa Ghica-Callimachi de pe Cuza Vodă a scăpat pentru că aici și-a avut sediul și Partidul Muncitoresc Român. Dacă nu vă amintiți, gândiți-vă la fostul sediu PNȚ. Ăla e. Curios este că și-a păstrat, pe lângă pivnița pietruită, decorațiunile interioare, scara monumentală, coloanele, stucaturile interioare reprezentând chipuri de femei, prunci, păsări și flori. Medalioanele feminine, reprezentând cele patru anotimpuri, ziua și moartea sunt absolut splendide. Cum de nu au fost distruse în perioada proletariatului învingător, nu știm. Casa a trecut la vremea ei prin nenumărate mâini particulare, inclusiv ale unui evreu bogat din Ceplenița și ale unui bancher, tot evreu. A fost și sediu pentru două bănci, până să fie confiscată de comuniști. Urmașii ultimilor proprietari au reușit să o recâștige în 2008, casa fiind vândută imediat de mai multe ori. Recent, Primăria a anunțat că o cumpără ea, pentru a o restaura și transforma în muzeu. Ar fi o bătrânețe plăcută pentru una din cele mai frumoase case din Iași.

Are șapte turle
Case vechi mai sunt, dar vom încheia mini-topul cu o biserică, ceva mai puțin cunoscută. Cea lipovenească. În forma actuală, a fost construită pe la sfârșitul secolului XIX, pe malul drept al Bahluiului. Pe atunci, Bahluiul curgea pe strada Palat. Acum e pe malul stâng. Spre deosebire de alte biserici, ea nu a beneficiat de sprijinul statului în timpul comunismului. Reparațiile din 1959 și 1989 au fost făcute pe banii enoriașilor lipoveni. Tot ei au strâns bani acum zece ani și pentru a o acoperi cu tablă aurită. Din construcție era tablă obișnuită sau, în orice caz, nimeni nu menționează că ar fi fost aurită. Dar așa, aduce mai mult cu stilul rusesc de construcție și atrage mai mult atenția. De ce am trecut-o pe listă? Pentru eleganța ei sobră, atât de diferită de stilul pompos și artificial specific arhitecturii ruse. A, și pentru că este singura biserică din Iași care are șapte turle. Așa-i că nu le-ați numărat niciodată?

Îmbinată armonios
Iașul vechi are parfumul său care îl face frumos. În perioada comunistă, s-a construit mult, dar urât. După 1989, s-a construit mult mai puțin și la fel de neinspirat. Sunt puține clădirile noi care pot fi remarcate pentru ceva anume, în afara lipsei totale a simțului ridicolului. Totuși, câteva pot fi amintite. Fostul sediu al Universității „Petre Andrei”, de exemplu, intră în categoria clădirilor reușite. Pentru a arăta modern, nu a avut nevoie să se îmbrace în aluminiu și sticlă. Nu are mai multe ferestre sau mai mari decât o clădire cu același regim de înălțime dinainte de 1989, cum este Hotelul Unirea, de exemplu. Are însă o arhitectură vie, flexibilă, cu unghiuri neașteptate, dar îmbinate armonios, care o fac o clădire frumoasă, suplă, de o eleganță demnă, care te face să nu observi că e construită din beton. A avut parte de un arhitect bun.

Pânze de corabie
Clădirea Bursei Moldovei, de la Cinci Drumuri este poate una dintre cele mai reușite clădiri de birouri din Iași. Arhitectul a reușit să găsească o soluție interesantă la problema ridicată de un teren cu o formă destul de neregulată și aflat într-o curbă. Cele două laturi de sticlă, în arc de cerc, cu un colț avântat spre cer au o vagă formă de pânze de corabie. Dacă s-a vrut să fie ceva simbolic sau a fost doar o soluție tehnică, nu știm, dar efectul este plăcut vizual. Păstrând firește, proporțiile, clădirea ne aduce aminte de Opera din Sidney.

Codul Morse
Clădirea Comodo de pe malul Bahluiului, aproape de piramida lui Dubeț reușește să se facă și ea interesantă. E un paralelipiped de beton, cu fața dinspre Bahlui acoperită cu sticlă. Banal, am putea spune. Mai puțin banală a fost tehnologia folosită la construirea ei, cadrele metalice, care au permis o asamblare rapidă. Bine, asta e o chestie inginerească, prea puțin importantă pentru privitor. Interesantă este amplasarea pe peretele cărămiziu dinspre Podu Roș a unor șiruri albe de puncte și linii. E codul Morse. Mesajul contează mai puțin, ideea e că e singura clădire din Iași unde a fost aplicată această idee. Bine, dacă tot sunteți curioși, vă spunem: scrierea în codul Morse enumeră numele arhitectului, proiectantului și proprietarului clădirii. Banal, nu? Dar și interesant.

Impresia de luminozitate
Pe lista celor mai frumoase clădiri moderne din Iași intră, după părerea noastră, și birourile IDEO din Păcurari. Nu este foarte înaltă, ceea ce este atipic cumva într-un oraș în care fiecare constructor încearcă să folosească la maxim terenul disponibil, trântind câte un turn imens. Regimul de înălțime ales îi dă un aer mai intim, de afacere de familie. Constructorul a evitat sticla fumurie, reflectorizantă, atât de prezentă în clădirile de birouri de la noi. Dimpotrivă, a făcut clădirea cât mai luminoasă cu putință, folosind sticlă transparentă. Pentru a accentua impresia de luminozitate, au fost adăugate câteva brâuri albe din beton. Nu au un rol funcțional, dar continuă într-un mod plăcut coloanele albe de la intrare.

Pare vie
Din păcate, nicio vilă nouă construită în Iași nu ne-a atras atenția. Majoritatea sunt construite după cum i-a tunat proprietarului, iar acesta rareori era arhitect. Există câteva case drăguțe, dar cam la fiecare am găsit ceva să nu ne placă. Așa că vom încheia tot cu o clădire de birouri, Gemini, din Copou. Ne-a plăcut tot pentru aerul de transparență, chiar dacă nu la fel de intens, pe care l-am întâlnit la IDEO. Și pentru liniile sale curbe, fluide, clădirea părând să fie o ființă vie care alunecă încet spre stradă. Dacă aveți drum prin zonă, adică până la seminarul ortodox, opriți-vă câteva minute să vă uitați la clădirea Gemini. Chiar suntem curioși dacă veți avea și dumneavoastră aceeași impresie că se mișcă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *