Aparthotel, pro și contra. În Iași sunt disponibile spre închiriat, cu ora sau cu ziua, peste 100 de apartamente

Calcul la rece

Pe când eram noi prin facultate, umbla o vorbă. Probabil o știți și dumneavoastră, că e de pe când era bunica, fată. Cică dragostea e de trei feluri: tragică – atunci când ai cu cine, dar n-ai cu ce; tristă: – ai cu ce, n-ai cu cine; studențească – ai cu cine, ai cu ce, n-ai unde. Probabil la asta s-au gândit și micii întreprinzători care și-au pus la dispoziție moștenirea de la soacră celor care aveau nevoie de cazare pe termen scurt, dar nu voiau să apeleze la hoteluri. Nu de alta, dar mergi liniștit la hotel cu iubita și te trezești că la ieșire te așteaptă nevasta. Dincolo de glumă, închirierera de apartamente în regim hotelier a devenit în ultimii ani dintr-un fenomen marginal și izolat, unul, am putea spune, de masă. În Iași sunt disponibile spre închiriat, cu ora sau cu ziua, peste 100 de apartamente. Mai mici, mai mari, centrale sau periferice, de lux sau oarecare, la cele mai variate prețuri. Cărei nevoi corespund aceste apartamente? Cine le caută? Sunt legale?

Schimbare de abordare
Fenomenul apartamentelor închiriate în regim hotelier este relativ recent la noi, dar larg dezvoltat în străinătate. Și nu, clienții de bază nu sunt cei aflați în căutarea unui loc discret pentru o escapadă. Există și această categorie, dar este redusă numeric. Majoritatea clienților este reprezentată de turiști. V-am mai spus noi și cu alte ocazii, că turistul de azi nu prea mai seamănă cu definiția din dicționar. Turistul modern vrea o experiență cât mai apropiată de viața reală. Ca urmare, va lua la pas orașul, cu rucsacul în spinare, ocolind muzeele și atracțiile „standard” și va prefera să doarmă în aer liber, mâncând cartofi și ouă coapte în spuză, decât să stea la hotel de patru stele, all inclusive. Hotelurile, cu dotări standard, room service și piscină la subsol se adresează în special persoanelor de vârsta a doua sau a treia. Tinerii merg cu gașca și vor să se distreze, nu să respecte stingerea de la ora 22.00.

Afaceri adevărate
Acestei categorii de clienți se adresează cu precădere proprietarii de apartamente de închiriat. O firmă precum Airbnb, înființată acum abia 10 ani și care are ca profil de activitate tocmai intermedierea unor astfel de închirieri a ajuns să valoreze mai mult de 10 miliarde de dolari. Iar de început, a început cu niște tineri care își închiriau saltelele din apartamentul din San Francisco în timpul unei conferințe internaționale la care hotelurile nu mai făceau față.

Atuuri clare
Față de cazarea clasică, la hotel, avantajele pentru client sunt multiple. In primul rând, discuți direct cu „patronul”, nu cu vreun recepționer plictisit care nici măcar nu știe engleza. In apartament faci ce vrei, aproape ca în propria locuință. Vii când vrei, pleci când vrei, fără să trebuiască să lași cheia la recepție, să faci check in și check out. Mă rog, s-ar putea să-ți bată vreun vecin în țeavă dacă dai muzica prea tare, dar asta se întâmplă și la hotel. Ieși mai ieftin cu mâncarea, că poți să-ți cumperi două conserve, iar dejunul nu ți-l bagă nimeni în factură. Apropo, majoritatea proprietarilor de apartamente existente pe piața Iașului îți oferă și factură sau bon fiscal, deci poți să-ți decontezi cazarea. La fel ca la hotel, fără stresul implicat de cazarea oficială.

Prețuri de tot felul
Iar prețurile sunt, așa cum se spune, „pentru orice buzunar”, nu mult diferite de cele practicate la hoteluri. Poți găsi o garsonieră cu 70-80 de lei, dar și un apartament de lux lângă Palas, în zona centrală, în Copou sau în apropierea aeroportului, la 3-400 de lei. Cel mai des, o garsonieră în regim hotelier costă 130-150 de lei pe noapte sau mai puțin. Iar la banii ăștia, dotările sunt net superioare unui hotel. În fond, te muți în casa omului. Sigur merge netul ca lumea, ai aragaz, frigider încăpător, iar la cablu ai mai multe programe decât la un televizor de hotel. Practic, aceste mini-hoteluri acoperă o gaură a ofertei de pe piață. Dacă vii la Iași cu afaceri, dar trebuie să pleci dis-de-dimineață, cel mai sigur e să te cazezi lângă aeroport. Nu-ți permiți să riști pierderea avionului din cauza traficului matinal. Or, nu există hoteluri lângă aeroport. Lângă Palas e doar un hotel de patru stele. În Copou, nu e nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *