Preşedinte ale TNL Iaşi, consilierul Etienne Ignat nu este neapărat o voce în deliberativul local, colegul de partid Răzvan Timofciuc atrăgând întreaga atenţie publică prin giumbuşlucurile logice pe care le face. Totuşi, nici Ignat nu e prea departe de zona manifestărilor ridicole, acesta propunând recent înfiinţarea unei pieţi agroalimentare volante fix sub zidurile Mănăstirii Golia. La polul opus se află Radu Botez, tăcutul şi misteriosul politician din ALDE, care îşi alege cuvintele cu maximă preţiozitate. Între ei, Daniel Piftor, din partidul băsescian PMP, nu se remarcă prin nimic. Şi totuşi, recent, cei trei au fost protagoniştii unor întâmplări ciudate, evident un pamflet.
Piaţa Nicolina, duminică dimineaţa. Negustori, muşterii, sumedenie de gură cască se foiesc printre tarabele pline cu legume şi fructe. Printre ei, Etienne Ignat şi Daniel Piftor, cei doi mergând agale prin mulţime şi oprindu-se pentru a studia oferta fiecărui ţăran. Piftor culege câte o sfeclă, un castravecior murat, cercetând cu atenţie tot ce prinde.
Etienne Ignat: – Vă admir, domnule Piftor. Se vede că aţi fost şef la Protecţia Consumatorului, încă aveţi nas de inspector.
Daniel Piftor: – Sunt lucruri care nu se uită, dragă Etienne. De pildă, prima conservă expirată. Doişpe zile am stat pe budă. Sau aroma primei cepe mucegăite. Aşa mi-am format o viziune organoleptică asupra lumii.
Etienne Ignat: – Aceste aptitudini vă folosesc şi acum, în calitate de inspector la Registrul Auto Român?
Daniel Piftor: – Cu maşinile e mai greu, recunosc. Uneori, îmi bag nasul în ţeava de eşapament şi reuşesc să disting cam 50% din substanţele nocive eliminate în atmosferă. Ai zice că e o chestie care afectează sănătate. Ei bine, nu e. Am băgat în mine atâta gudron şi alte noxe, încât nu mai iau nici o boală pe cale aeriană, cum ar fi gripa, de pildă. O clipă!
Piftor îl opreşte pe Ignat şi se repede la ţeava de eşapament a unui camion plin cu cartofi. Aspiră cu putere fumul dens al vehiculului şi revine la Ignat.
Daniel Piftor: – Scuză-mă, e posibil să fi devenit dependent.
Etienne Ignat: – Nici o problemă, vă înţeleg. Cu toţii avem mici fetişuri.
Daniel Piftor: – Poate că îţi par un ciudat, dar sunt deformări profesionale de care nu mai scapi în veci.
Piftor se opreşte iar, de data asta în dreptul unui butoi. Înşfacă din el o căpăţână mare de varză murată din care începe să muşte cu poftă, în faţa unui ţăran nedumerit.
Ţăranul: – Domnu’, eu înţeleg să mai guste omul, dar chiar să-mi haliţi toată varza? Vă costă 10 lei.
Daniel Piftor: – Poftim? Mai ai şi tupeul să ceri bani pe acest produs alterat? Nu vezi în ce hal e fermentată? E înăcrită, domnule! Plus că musteşte de iod, cupru, mangan! Pff, chiar şi sulf! Ia şi arunc-o, scoate-o din vânzare!
Piftor aruncă varza şi se întoarce la Ignat.
Daniel Piftor: – Asta e, niciodată nu vom scăpa de producătorii care pun în pericol sănătatea semenilor.
Etienne Ignat: – Domnule Piftor, apropo de consumatori şi producătorii agricoli. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor amatori de alimente proaspete, din grădina omului, m-am gândit să înfiinţez o piaţă volantă în parcarea de la Mănăstirea Galata. Ce ziceţi de ideea mea?
Daniel Piftor: – Foarte tare! Legume şi fructe printre maşini şi ţevi de eşapament? Contează pe mine în proiectul ăsta!
Etienne Ignat: – Da, dar trebuie să avem şi un proiect tehnic. Mă gândeam să apelăm la colegul nostru de consiliu, Radu Botez. Pare un om priceput în chestii din astea urbanistice.
A doua zi.
În biroul său de la Primărie, viceprimarul Radu Botez confecţionează machete de clădiri din plastilină. Intră Ignat şi Piftor. Piftor se apropie de masa pe care se află câteva vile modelate deja de Botez.
Daniel Piftor: – Interesant materialul de construcţie pe care-l folosiţi. E un lut lipsit de toxicitate, steril, obţinut din răşini naturale. Totuşi, e posibil ca locatarii casei să fie deranjaţi de mobilitatea pereţilor.
Radu Botez: – E doar o machetă, domnule Piftor. Poate că vi se pare surprinzător, dar pe şantier folosesc de obicei cărămidă, rigips, uneori lemn. Dar cu ce vă pot fi de ajutor?
Etienne Ignat: – Vă deranjez cu o rugăminte, domnule viceprimar. V-aş rămâne îndatorat dacă m-aţi ajuta cu un proiect pentru o piaţă agroalimentară sub zidul Mănăstirii Golia, mai exact în parcarea din zonă.
Radu Botez: – Interesantă, chiar provocatoare idee. Daţi-mi două zile şi vă voi expune un plan arhitectural de nivel mondial.
Pe două zile, acelaşi birou. Pe masă se află aşezată o pânză care acoperă un obiect a cărui formă nu poate fi ghicită. Piftor şi Ignat privesc curioşi spre Radu Botez, care se află lângă masă, îmbrăcat la patru ace.
Radu Botez: – Domnilor, am lucrat intens în aceste două zile. După folosirea celor mai avansate softuri de arhitectură, combinarea a numeroase variante de perspectivă, trecerea în revistă a diverselor stiluri arhitectonice, de la gotic la art nouveau, trecând prin baroc şi rococo, am ajuns la cea mai bună soluţie. Priviţi! Botez trage pânza, dezvelind un imens coş de nuiele.
Etienne Ignat: – Cum, ăsta e proiectul pieţei agroalimentare? Un simplu coş ţărănesc?
Radu Botez: – Exact! Coşul cu merinde, coşul zilnic, coşul în care legendara Ana îi ducea bucate Meşterului Manole, coşul cu slănină şi ceapă luat de ţărani la munca câmpului, ah, câte semnificaţii şi mituri pot încăpea în acest coş!
Daniel Piftor: – Etienne, ce zici?
Etienne Ignat: – Ok, dacă ăsta e proiectul propus de domnul inginer, îl facem aşa. Ignat ia coşul de pe masă şi se pregăteşte să plece, dar este oprit de Botez.
Radu Botez: – O clipă. Proiectul mai are o semnificaţie, cea de coş monetar. Aşa că, vă rog, nu vă zgârciţi să apreciaţi prima construcţie bio din Iaşi!
Ignat (foto sus): Doamnă, unele partide vă dau ulei şi zahăr. Noi ne-am gândit că, decât friptură şi cozonac, e mai elegant să puneţi pe masă o lalea
