S-au despărţit apele în USR. Mihai Lupu, rătăcit prin România profundă

Politică la patru ace

Probabil că unii dintre ieşeni îşi mai aduc aminte de fostul candidat USR la Camera Deputaţilor, Mihai Lupu, cel care a avut ghinionul de a nu accede în forul legislativ din cauza redistribuirii voturilor, locul său fiind luat de liberalul Costel Alexe. Aşa că tandemul Cosette Chichirău – Mihai Lupu promovat de Pentru Iaşi s-a destrămat, Cosette devenind între timp lider al USR Iaşi, acolo unde activează şi Silviu Gurlui, fost coleg şi el cu Mihai Lupu în partidul creat de Andrei Postolache. Uff, cum împarte viaţa cărţile, mai ales în politică, asta nimeni nu poate prevedea! Altădată colegi de partid, acum despărţiţi, Mihai Lupu şi Silviu Gurlui s-au întâlnit zilele trecute, prilej pentru o discuţie amicală, de vară.

Silviu Gurlui: Ce faci, Mihai, nu te-am văzut de-un secol! Vara trecută, eram amândoi pe baricade în campania pentru primărie, îţi mai aduci aminte?
Mihai Lupu: Lasă-mă, că şi acum mă ia cu ameţeală când mă gândesc că puteam intra vreo 4 – 5 consilieri locali, dar tribunalul ne-a blocat partidul din cauza lui Tomaşeschi. Măcar dacă îmi scoteam pârleala la parlamentare, dar şi acolo am ratat la mustaţă! Şi tot un liberal mi-a luat locul, Alexe!

Ei, bine măcar că Cosette a reuşit, draga de ea… Suntem atât de mândri de prestaţia ei, noi, cei din USR, nici nu-ţi poţi imagina! Am mers cu ea şi la negocieri cu preşedintele Iohannis pentru noul guvern, ştii că ne dorim un portofoliu de justiţie. Cosette, nume pregătit pentru justiţia socială de marele Victor Hugo, ce vrei mai multă legitimitate?
Mda, mă bucur pentru voi. Eu încă n-am ieşit din depresia care m-a cuprins după eşecul din toamnă. Noroc de taică-meu, celebrul parlamentar Vasile Lupu, îl ştii, care-mi mai povesteşte din viaţa de deputat a anilor 90.

Mihai, ca prieten, te sfătuiesc să nu te mai gândeşti la lucrurile astea. Am văzut că Pentru Iaşi vrea să fie o formaţiune politică locală, hai, cel mult regională. Adică un partid gospodăresc, care să militeze ba pentru cultivarea roşiilor în parcurile ieşene, ba pentru construirea unor coteţe ecologice pentru păsările de curte, chestii din astea. Aşa că reorientează-te spre nivelul local, vezi ce probleme sunt pe la asociaţiile de locatari din Bularga, de pildă, încearcă să ajuţi oamenii care sunt furaţi la cântar la piaţa Nicolina, lucruri din astea utile! Lasă Parlamentul mare, ăla nu e făcut pentru voi, cei din partidul lui Postolache. Ai să vezi, când vei avea 50 de votanţi sinceri şi corecţi din Tătăraşi, îmi vei mulţumi!  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *