Adevăratul Alecsandri, patriarhul Unirii: trei mari iubiri, multă literatură și politică la cel mai înalt nivel

Reflector

Mai deunăzi a fost 15 ianuarie – ziua de naștere a lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, știți dumneavoastră. Versuri, poezii, discursuri înflăcărate ținute de unii care n-au mai deschis o carte de Eminescu din liceu. Ocazie cu care ne-am adus și noi aminte de celebra lui poezie, „Epigonii”. Vă mai sună cunoscut, nu? „Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere / Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic”. Eminescu dă în poezia asta o listă întreagă de poeți și scriitori care pe vremea lui erau cunoscuți, pentru că literatura română abia se năștea, iar oricine scria două rânduri și le și vedea publicate. Din toată lista dată de Eminescu, am auzit de Donici, Pann, Eliade, Bolliac, Mureșan sau Negruzzi. Dar nu știm la care Negruzzi se referea poetul, pentru că nu-i dă și prenumele. Probabil la 1800 toamna, era clar. Cine-or fi fost Cichindeal, Mumulean, Prale, Daniil, Sihleanu sau Cârlova? Istoria este ingrată. Îi ține minte pe oameni doar selectiv, în funcție de cum au avut norocul să scrie cineva despre ei. Iar din viața lor, ține minte doar ce știe toată lumea. Despre un astfel de om, pe care îl știm altfel decât a fost, vom vorbi și noi astăzi, încercând să-i refacem adevăratul portret. Unde sunt doar contururi, să punem și culoare. Unde sunt umbre, să adăugăm și tușa. Dacă vom reuși, veți rămâne cu o altfel de imagine a cuiva de care ați auzit din copilărie și pe care-l vedeți de câte ori ajungeți prin Centru.

Director în Copou
Despre el se vorbește mai mult în manualele de literatură decât în cele de istorie. Este cunoscut ca poet și dramaturg. De fapt, mai mult ca poet, două dintre volumele sale, „Doine și lăcrămioare”, respectiv „Ostașii noștri” fiind reeditate în mai multe rânduri. Dintre piesele sale de teatru, puține mai văd scena: „Chirița în provincie” și poate, uneori, „Despot Vodă” sau „Fântâna Blanduziei”. I-ați citit versurile, fără să o știți, atunci când ați studiat la școală balada „Toma Alimoș”. El a cules-o de pe buzele unui țăran anonim. A fost primul director al Teatrului Național din Iași, pe vremea când acesta funcționa în dealul Copoului, cam pe unde e acum Universitatea. Vechiul „Teatru de Lemn” a ars acum peste 130 de ani, așa că statuia celui despre care vorbim a fost ridicată în fața teatrului actual. Da, ați ghicit: vom vorbi despre Vasile Alecsandri. Istoria îl reține doar pentru că a renunțat la tronul Moldovei în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza. Ar fi putut fi el „domnul Unirii”, dar n-a fost să fie. Alecsandri a fost în primul rând om politic și diplomat, iar scriitor doar din greșeală, nu din vocație. Așa era moda. Întâmplător, avea și talent, cum poate n-au prea avut contemporanii săi, Cichindeal sau Mumulean.

Chelner domnesc
Alecsandri s-a născut ca fiu al unui important boier moldovean. Tatăl său avea înalta slujbă de medelnicer la Curtea Domnească de la Iași. Glumeam. Taică-său nu era important și nici nu avea vreo înaltă slujbă. Era curtean, într-adevăr, dar doar medelnicer. Azi, acest cuvânt vechi sună interesant. De fapt, era slujbașul care îi turna apă de spălat domnitorului, îi punea sare în mâncare și îl servea la masă. Un fel de chelner domnesc, nu mai mult. Dar era boier, avea moșie la Mircești, cu câteva zeci de sălașuri de țigani robi, casă la Bacău și casă la Iași. Casa de la Bacău stă să se dărâme. Cea de la Iași e în bună regulă și încă dăinuie unde altundeva decât pe strada Vasile Alecsandri. Până în 2007, acolo a funcționat singurul muzeu al teatrului din țară. Acum e casă particulară, retrocedată foștilor proprietari.

Student la Drept
Nimeni nu știe exact când s-a născut poetul. Ziua e clară – 21 iunie. Cu anul e o problemă. În general, se acceptă anul 1821, menționat chiar de poet într-un manuscris. Doar că într-o declarație dată la un proces, același Alecsandri spune că s-a născut în 1819. Așa că istoricii literari apreciază că s-a născut undeva între 1818 și 1821. Noi am înclina spre declarația dată la proces. Și pentru că în fața unui judecător minți mai puțin, dar și pentru că la 1826 primea deja lecții de la un dascăl particular, avându-l drept coleg pe alt fiu de boier, Mihail Kogălniceanu. Acesta din urmă era născut în 1817 și parcă n-am vedea un copil de 5 ani, învățând cot la cot cu unul de 9. Parcă e cam mare diferența, nu? Apoi, în 1834 era deja numit boier, cu rangul de comis. Îi pusese o pilă taică-său. Ăl bătrân turna apă de spălat domnitorului, tânărul era grăjdar-șef. Iar boier la 13 ani e parcă nițel cam repede chiar pentru un pilos, nu? În 1836 era deja student la Drept.

Prin munții Bacăului
Nu insistăm degeaba pe anul nașterii, pentru că din această poveste reiese principala trăsătură de caracter a lui Alecsandri. Acesta era un romantic incurabil, cu tot ce înseamnă asta. Și-a ales ca an al nașterii 1821, pentru că suna bine. Era anul în care începea marea răscoală a grecilor împotriva stăpânirii turcești. „Zavera”, cum o numește el, amintind-o în „Chirița în provincie”. De fapt, revoluția greacă începuse mai de devreme. La 1818, Moldova era deja tulburată de agitația numeroșilor greci care veniseră aici odată cu domnitorii fanarioți și care strângeau acum rândurile, pentru a se pregăti de luptă. Alecsandri s-a născut undeva prin munții județului Bacău, unde familia se refugiase de teama răscoalei. Nu-i așa că sună romantic? Născut în munți, în vreme de luptă…

Sfârșit dramatic
Iar iubirile lui Alecsandri au fost una mai romantică decât alta. Tânăr fiind, s-a îndrăgostit nebunește de Elena, sora scriitorului Costache Negri. Ea era măritată, dar pentru un romantic e un detaliu nesemnificativ. Pentru el, a divorțat. Pe urmă au început să discute de căsătorie. Când a auzit asta, tatăl lui Alecsandri numai nu l-a strâns de gât: cum să te însori cu o femeie divorțată? Ca să-l liniștească pe tânărul Vasile, taică-său l-a trimis într-o călătorie în Orient. De la Istanbul însă, tânărul a făcut dreapta și s-a dus în Italia, pentru a se întâlni cu iubirea vieții lui. Alecsandri voia să aibă un fiu cu Elena Negri. Îi găsise și nume: „Amiral”. Oare cum ar fi sunat Amiral Alecsandri? Doar că n-a fost să fie. Ca o adevărată romantică, Elena Negri a murit tânără, de tuberculoză. Alecsandri a fost cel care i-a închis ochii. Pentru ea, Alecsandri a scris poezia „Steluța” și volumul „Lăcrămioare”.

O iubire cu bucluc
Abia întors în țară, cu inima frântă, Alecsandri a ajuns din greșeală pe una din moșiile familiei Cantacuzino. Acolo a cunoscut-o pe Maria Cantacuzino, o tânără de o frumusețe răpitoare de care, evident, s-a îndrăgostit. O alinta Mărgărita. Era și mama fetei pe-acolo, dar asta nu era chiar o piedică. Într-una dintre plimbările pe moșie, sania în care se aflau cei trei a fost atacată de lupi. Alecsandri a scos pistolul și i-a împușcat, câștigând astfel inimile celor două femei. Cu inima mamei nu avea ce face, dar cea a Mariei îl interesa. A vrut să o ceară în căsătorie, dar un altul a câștigat partida. Avea mai mulți bani și rang mai înalt. Bietul Alecsandri a avut chiar ghinionul să fie invitat la nuntă. S-a răzbunat ani mai târziu, când a revăzut-o pe Maria, în lipsa soțului. Maria a rămas însărcinată, iar Alecsandri a trebuit să plece iar, pentru a evita scandalul. Pentru Maria, a scris seria de poezii „Mărgăritare”, nuvela „Mărgărita” și legenda „Mărioara Florioara”.

A murit și Dridri
Nici a treia iubire, la fel de romantică, nu a fost una fericită. La Paris, Alecsandri a cunoscut o tânără actriță, Marie Angelique Chataignez, iubita unui conte francez. Apropiații o alintau Dridri. Contele care o întreținea și-a risipit averea, așa că la 19 ani, Dridri era frumoasă, săracă și disponibilă. Alecsandri s-a îndrăgostit la fel de înflăcărat, cum îi stă bine unui adevărat romantic. Trebuia să plece însă în Moldova, în timp ce iubita îl chema la ea. Mă rog, nu știm dacă Dridri îi iubea sufletul sau portofelul, dar asta e altă treabă. După vreo doi ani, Alecsandri s-a întors la Paris. Ghinion, și această iubită murise. Tot tuberculoză, care era boala la modă. În amintirea iubitei pariziene, Alecsandri a scris romanul „Dridri”. Îl avem în bibliotecă, dar recunoaștem că nu l-am citit.

A avut o fată
După Dridri, s-a întors o vreme lângă Maria, după cum am amintit. După scandalul evitat la mustață, Alecsandri a cunoscut ultima femeie din viața lui, cea care avea să-i devină soție. Tot o poveste romantică, firește. El era boier, ea era slujnică într-un han din Târgu Frumos. A luat-o cu el la Mircești, unde pusese să i se construiască un conac. Anul următor, în 1857, Paulina Lucasievici i-a dăruit o fetiță, singurul copil al poetului. Alecsandri s-a însurat cu Paulina abia în 1876, la 20 de ani de când se cunoscuseră. Ea avea să-i închidă ochii în 1890, când avea să moară de cancer hepatic și pulmonar.

A scris mult
Dar uite că ne-am luat cu iubirile lui Alecsandri și am uitat de unde-am plecat. N-am uitat noi, dar ni s-a părut mai interesantă această parte, romantică, a vieții lui. De literatură am văzut când a avut timp. Între două iubiri, mai scria un volum. Nu făcea decât ceea ce le ceruse Titu Maiorescu junimiștilor: „Scrieți, băieți, numai scrieți!” Orice, oricât. Iar Alecsandri a scris de a tocit penele de pe un card întreg de gâște.

„Revoluția poeților”
Dar politica? Ei bine, asta a venit la pachet cu literatura. Aproape fără excepție, junimiștii lui Maiorescu au fost și politicieni. Doar cei intrați în cenaclu după 1870, ca Eminescu sau Creangă, nu au fost oameni politici. „Bătrânii” junimiști, cei încă tineri la 1848, s-au implicat puternic în viața politică a Moldovei. Alecsandri a reușit performanța rară de a împleti literatura cu politica și… cu iubirile. Alecsandri abia a avut timp să participe la revoluția de la 1848. Dacă Elena Negri nu murea în 1847, istoria cunoștea un revoluționar mai puțin. Așa, după ce ea a murit la Istanbul, poetul a fost liber să vină în Moldova și să comploteze. După înfrângerea „revoluției poeților”, cum a fost numită mișcarea din Moldova, a fost exilat, dar s-a întors după doar un an. Cum a trecut granița, cum a cunoscut-o pe Maria.

I-a eliberat pe țigani
În 1854, când i-a murit tatăl, Alecsandri și-a eliberat robii țigani. A fost primul boier moldovean care a făcut acest gest, dând tonul, cum s-ar zice. Prima reacție a țiganilor a fost „Boierule, cui ne lași? Ce ți-am făcut de ne alungi?”. Alecsandri le-a dat și bani, să-și înceapă o nouă viață. Puțini au făcut-o. Și-au luat banii și s-au oprit la prima crâșmă, să-și sărbătorească libertatea. Pe urmă, la a doua, pentru a bea în cinstea conașului. Și tot așa. După șase luni, s-a întors la Mircești, cerându-le să-i primească înapoi. I-a primit, că nu l-a lăsat inima.

Mare unionist
La 1856, după ce o cunoscuse pe Paulina, Alecsandri s-a implicat în lupta pentru unirea Moldovei și Munteniei. A fost de altfel unul dintre liderii mișcării unioniste. Ca deputat, a plecat la Paris, unde l-a cunoscut pe împăratul Napoleon al III-lea. Apoi în regatul Sardiniei, unde a discutat cu regele Victor Emanuel. S-a întors în Franța și l-a însoțit pe Napoleon în timpul campaniei sale militare din nordul Italiei. Și pe Napoleon, și pe Victor Emanuel i-a tocat la cap sistematic, explicându-le că românii vor unirea și trebuie ajutați. A revenit în țară doar pentru a-l susține pe Cuza ca viitor domn. I-a donat suma de bani necesară pentru a putea candida la domnie. Cuza își cam risipise averea cu femeile și cărțile de joc. După unire, numit ministru de externe al Moldovei, în vremea în care cele două țări abia unite aveau guverne separate, a plecat din nou. La Londra, pentru a apăra cauza Unirii. De fapt, cam cu asta s-a ocupat până în 1861, când unirea a fost în sfârșit recunoscută de puterile europene. A mai stat o vreme ambasador la Paris, după care s-a retras definitiv din politică. Își îndeplinise misiunea.

Primul imn
Timp de aproape 30 de ani, până la sfârșitul vieții, a făcut doar literatură. Scrie cât nu apucase să scrie în prima jumătate a vieții. Printre multe altele, volumul „Ostașii noștri”, dedicat războiului de independență. Și versurile primului imn al României: „Regele și Patria”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *