Se spune că cele mai complicate probleme au soluții simple. Uneori, afirmația este doar o simplă metaforă care sună bine. Alteori însă, ea își găsește o justificare perfectă în realitate. Ani de zile, intersecția Piața Mărăști din Timișoara, un fel de Podu Roș de-al nostru sau de Fundație, a reprezentat una dintre cele mai aglomerate intersecții din orașul de pe Bega. O intersecție la care te gândeai cu groază și-ți blestemai zilele, ca șofer, când trebuia să o traversezi. În prima zi de școală însă, miracol: în aplicațiile de trafic, intersecția a primit culoarea verde, iar prin giratoriu s-a circulat în voia ce bună. Ca mai totdeauna când ne uităm peste gardul vecinului și vedem ce grasă și lucioasă e găina acestuia, ne punem aceleași întrebări. Ce s-a întâmplat acolo? Se poate și la noi?
Ideea unui olandez
Piața Mărăști (foto sus după reamenajarea ca turbogirație) este, pe scurt, un sens giratoriu în care sunt deversate mașinile de pe trei bulevarde cu 4-6 benzi și o stradă mărișoară. Două dintre respectivele bulevarde au statut de drum național, așa că vă puteți închipui cam ce era acolo. Răspunsul pentru soluționarea traficului într-o intersecție cumplită a Timișoarei poate fi rezumat într-un singur cuvânt: turbogirație. Nu e un miracol, ci aplicarea în mic a regulilor de pe o autostradă. Ideea a fost lansată de un profesor olandez, Bertus Fortuijn, acum vreo 20 de ani și e atât de simplă, că ne miră cum de nu i-a trecut nimănui prin cap înainte. Practic, turbogirația este un sens giratoriu în care fluxurile de trafic sunt separate pe benzi, eventual fizic, prin borne sau ziduri. Intri pe o bandă, te tot duci pe ea spre ieșirea corespunzătoare, fără a mai putea schimba banda în girație. Asta înseamnă că trebuie să-ți fie clar de la bun început unde vrei să ajungi și să te încadrezi corect pe banda aferentă, că altminteri ajungi la mama naibii, oriunde altundeva decât ți-ai dorit. Banal, nu? Ei bine, banalitatea asta duce, conform studiilor făcute până acum, la o creștere a capacității sensului giratoriu cu până la 140-160% și la o creștere a siguranței în trafic cu 76%.
Mai multe variante
Bine, ca să fim sinceri, olandezul gândise lucrurile ceva mai complicat. În lucrarea lui, de vreo 200 și ceva de pagini, turbo-girațiile capătă o formă diferită de cea a unui sens giratoriu clasic. Nu mai e vorba de un simplu cerc, ci de două spirale formate din câte trei semicercuri cu raze de lungimi crescătoare, care se întâlnesc pe o axă de translație. Cercul giratoriului este tăiat în două sau în patru, sub unghiuri atent calculate, jumătățile, respectiv sferturile fiind decalate. Forma aproximativă de ou sau de rozetă a giratoriului schimbă și forma benzilor de circulație, ceea ce duce la o reducere forțată a vitezei de deplasare prin giratoriu până la 40 km/h. Acest lucru nu îngreunează însă traficul, pentru că ce se pierde prin reducerea vitezei se câștigă prin creșterea siguranței. Variante mai sunt, dar nu intrăm acum în detalierea fiecăreia, pentru că nu-și are rostul. Dar, pentru cel care ar vrea să aplice sistemul, există cinci variante de turbogirații, în funcție de forma acestora.
Costuri infime
Timișorenii au ales varianta cea mai simplă, de menținere a unui sens giratoriu de formă clasică, mulțumindu-se doar să separe fluxurile de trafic. Costul? Câteva bidoane de vopsea albă pentru delimitarea benzilor și un bidon de vopsea roșie, că au mai pictat pe asfalt și câteva semne de „cedează trecerea”. Culmea, în dulcele stil clasic românesc, lucrările au durat câteva luni. Asta, pentru că s-au apucat și de săpat în zona giratoriului și au dat de niște ruine. S-a oprit șantierul, s-a făcut descărcarea arheologică, știți cum e, că vă amintiți desigur epopeea săpării pasajului Sf. Vineri.
Încă la început
Deși deosebit de eficientă, ideea lui Bertus Fortuijn este încă la începuturile aplicării sale. Acum vreo doi ani, în toată lumea nu erau nici măcar 100 de turbogirații amenajate. Majoritatea, respectiv peste 70, erau în Olanda, bineînțeles. Alte 11, în Slovenia, trei în Germania, două în Ungaria, alte două în statul american Indiana și unul în Belgia. Acum, a venit rândul Timișoarei să intre în acest club select. Oare se gândește careva și la Iași să cumpere câteva bidoane de vopsea?