Universitatea „Cuza” face „pui”: care va fi rolul filialelor din Botoșani și Vrancea?

Metropolis

În ultima vreme, dinspre mediul academic ieșean se aude tot mai des de „extensiune” sau „filială”. Ba se spune ceva de „extensiunile” Universității „Al.I. Cuza” din Chișinău ori Bălți, ba se anunță că se mai deschide o filială la Piatra Neamț sau Botoșani. Ce e cu extensiunile astea? La ce-s bune și cui îi folosesc? „Qui prodest”, ca să vorbim pe limba universitarilor?

Explicații
Conform legii, extensiunea unei universități nu e altceva decât o filială. Un fel de UAIC 2. Diferența semantică e simplă: filiala funcționează în țară, extensiunea e deschisă în străinătate. De fapt, mai există o diferență: filialele funcționează în general cu personalul didactic al universității-mamă. Extensiunile se înființează în baza unui parteneriat cu o universitate locală, care oferă spațiile de învățământ, cadrele didactice proprii, baza materială necesară și așa mai departe. Pentru localnici, avantajul este evident: studiază acasă, fără a ieși din orașul natal, primesc bursa acordată de statul român și obțin o diplomă cu altă greutate decât cea a universității existente acolo.

Tabloul de moment
Ideea nu e chiar nouă. Filiala UAIC de la Piatra Neamț a fost inaugurată încă din 1997. Extensiunea de la Bălți a fost deschisă în 2010, în parteneriat cu universitatea basarabeană „Alecu Russo”. Cea din Chișinău, în 2016. Următoarea „fiică” a universității ieșene ar putea fi cea din Botoșani, despre a cărei deschidere s-a vorbit în acest an. În plus, Universitatea „Cuza”, în parteneriat cu cea din București, intențiionează să deschidă o filială comună în Vrancea.
Bun, care este avantajul botoșănenilor sau basarabenilor este evident. Dar care e afacerea, din punctul de vedere al universității noastre? Ce, nu pot veni, ca și până acum, botoșănenii la Iași? Statistic, 13% dintre studenții UAIC au buletin de Botoșani. Deci, se poate.

Numărul este vital
Da, se poate, dar nu e destul. Universitatea „Cuza” nu face altceva decât să se adapteze la un mediu tot mai concurențial și mai dur. Universitățile noastre se luptă pe un număr tot mai mic de candidați la diplomă. Populația României este în scădere, iar printre tinerii existenți, entuziasmul de a urma cursuri universitare nu e din cale-afară de dezvoltat. Doar un sfert din populația României are studii superioare, mult sub media europeană, iar lucrurile nu par să se îmbunătățească. În 2010, în România erau 800.000 de studenți. În prezent, mai puțini de 400.000. Or, veniturile unei universități provin din două surse majore: alocarea de la bugetul de stat, care se face în funcție de numărul de studenți înmatriculați și încasările din taxele plătite de studenții „cu plată”. În ambele situații, numărul de studenți este deci, vital.

825 de studenți la Botoșani
Și, vorba aia: dacă nu vine muntele la Mahomed, merge Mahomed la munte. Asta face și UAIC. La Centrul de Studii Universitare de la Piatra Neamț au fost școlarizați până acum peste 5.200 de studenți. La Botoșani se așteaptă înmatricularea, începând cu anul universitar 2021-2022, alți 825 de studenți. Mulți dintre ei nu și-ar fi permis să urmeze studiile la Iași, plătind chiriile exorbitante de la noi. Parcă merită efortul de a le deschide o mini-universitate locală, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *