Vacanță cu peripeții la turci. Romeo Vatră, la un pas să fie jefuit în centrul Istanbulului

Politică la patru ace

Romeo Vatră, directorul Aeroportului Internațional Iași, a trăit experiențe aventuroase în Instanbul. Aflat în vacanță cu familia, acesta a fost la un pas să fie victima unui furt în plină stradă, incidentul fiind relatat pe larg pe contul său de Facebook. „Ajuns cu familia într-o zonă intens circulată de mașini, dar fără alți pietoni, observ cum coboară patru femei dintr-o mașină chiar în fața noastră și care s-au poziționat în spatele meu la o trecere de pietoni din proximitate. După ce am traversat strada, m-au flancat. Eu asiguram ariergarda familiei. Imediat, au trecut la acțiune. Una dintre femei a trecut în fața mea și s-a aplecat, simulând că are o problemă la un pantof, blocându-mi drumul. Imediat am simțit cum sunt înghiontit din toate direcțiile. Am realizat intențiile lor și am securizat cu mâna portofelul din buzunar, cu doar o fracțiune de secundă înainte de a fi luat, buzunarul fiind deja desfăcut. Am strigat la ele, după care, văzând că au ratat extragerea portofelului, s-au îndepărtat de mine, gesticulând că am ceva cu ele. S-au urcat într-o altă mașină care a apărut instant, mașină pe care am reușit să o fotografiez. Imediat, a apărut de nicăieri un alt individ care a zis că a văzut ce s-a întâmplat și că a făcut poză la mașină. L-am tratat distant pentru că nici nu ar fi avut cum, așa că am suspectat că era responsabil de managementul post operațiune, încercând să-mi influențeze comportamentul de după eveniment”, a descris Vatră cu lux de amănunte jaful pus la cale asupra lui și în urma căruia s-a autoproclamat „eroul familiei”.

Vatră (foto, pamflet): Da, la Istanbul am întâlnit o bandă de hoți care au vrut să aterizeze forțat în portofelul meu, dar le-am deturnat planul în ultima secundă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *