Treziți-l pe Hadji Culea! Grădina Teatrului, mizeră ca o mahala

Metropola

O legendă urbană ieșeană spune despre Teatrul nostru Național că ar fi fost construit din greșeală de-a-ndoaselea, cu fața la spate, cum s-ar zice. Iar pentru chestia asta sunt învinovățiți arhitecții austrieci Ferdinand Fellner și Hermann Helmer, care necunoscând Iașul, ar fi comis greșeala. Legenda este desigur absurdă, mai ales că cei doi au mai proiectat la viața lor edificii similare la Viena, Odesa, Zürich sau Praga, deci nu erau chiar căzuți din copac. Doar că promenada ieșenilor se desfășura mai degrabă pe Cuza Vodă decât pe Ștefan cel Mare, așa că li s-ar fi părut mai firesc ca Teatrul să fie orientat cu frontispiciul spre deal, nu spre Mitropolie. Deși… parcă ar fi fost mai bine ca Teatrul să fie aranjat invers. Măcar spatele lui n-ar fi arătat cum arată acum.

Gunoi în spate
Pentru că despre asta ne-am gândit noi să vorbim acum. E drept, românul obișnuiește să strângă gunoiul din fața ușii și să-l arunce în spatele casei. Doar că o casă obișnuită nu are uliță decât în față, nu și în spate, unde de regulă este grădina. Dacă arunci gunoiul în spate, nu se observă. În cazul Teatrului însă, prin spatele său trece linia de tramvai. De fapt, așa cum este structurată acum rețeaua noastră de transport în comun, toate tramvaiele trec prin spatele Teatrului. Vă dați seama cam ce priveliște au în fața ochilor câteva zeci de mii de oameni în fiecare zi? O curte neîngrijită, care pare că se mătură doar când vine vreo oficialitate să depună o coroană de flori la bustul generalului Berthelot.

Ca la talcioc
Într-o parte a clădirii, spre Cub, schele rezemate de zid. De partea cealaltă, barăcile și panourile de tablă ale constructorului care a efectuat lucrările de renovare. Lângă Uzina cu Teatru, decoruri abandonate, ruginite sau coșcovite, în funcție de materialul din care sunt făcute. O barieră îndoită de vreun șofer neatent și rămasă așa de ani de zile. Parcarea improvizată, în curs de autodescompunere și de măcinare sub roțile mașinilor. Până și gărduțul din jurul clădirii n-a mai văzut vopseaua de ani buni, iar postamentul său se desface placă după placă. Mă rog, acolo unde gărduțul încă există, pentru că bucăți serioase din el au dispărut.

Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului

Cu casa închisă
Totuși, de unde atâta delăsare? Hai, că dacă Teatrul n-ar fi fost amplasat fix în buricul târgului, am mai fi zis că nu se vede. Dacă piesele sau spectacolele de operă nu s-ar juca de multe ori cu casa închisă, n-ar fi mare pagubă. Iar dacă clădirea Teatrului nu ar fi considerată ca una dintre cele mai frumoase din lume, nici n-ar mai conta cum arată curtea. Dacă nu s-ar ține spectacole și în sala „Teofil Vâlcu”, în care accesul este prin spate, nu ne-ar păsa de starea parcării. Dar așa?

Treaba simplă
Până la urmă, ce mare lucru ar fi de făcut pentru ca și curtea Teatrului să arate precum frontispiciul? Te miri ce și mai nimic. Ar trebui pur și simplu ca decorurile abandonate să fie încărcate într-un camion și duse la vreo unitate de recuperare a fierului vechi. Rămășițele șantierului să fie evacuate, gărduțul să fie reparat și revopsit, spațiul verde completat cu gazon, parcarea asfaltată și gata. Iar pentru asta ar fi suficient ca onor directorul teatrului să trimită o adresă Primăriei prin care să solicite sprijin. La cât de bine a fost aranjată de municipalitate intrarea principală a Teatrului, nu credem că adresa ar fi aruncată la coș. Nici nu credem că Servicii Publice Iași SA s-ar zgârci la câteva role de gazon, la o găleată de ciment, una de vopsea și la cei câțiva litri de motorină pe care i-ar consuma camionul trimis să încarce resturile. E drept, directorul Teatrului Național ieșean nu este ieșean el însuși. Iar când vine la muncă, intră prin dreptul statuii lui Vasile Alecsandri, nu prin spate. Iar gunoiul din fundul curții nu pare să-l intereseze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *