Traseul turistic „Ion Creangă”, idee de itinerar urban. Iașul, așa cum nu-l cunoașteți

Metropolis

Pe când eram copii, foarte des se organizau așa-numitele drumeții sau excursii cu clasa. Cam atunci am bătut drumurile Moldovei și străzile Iașului, învățând cea mai mare parte a ce știm acum despre un loc sau altul. Mai sunt unii învățători care mai fac și astăzi așa, dar în epoca Google nu prea mai există farmecul poveștilor spuse de ghidul turistic. De fapt, ne întrebăm dacă mai există meseria asta în nomenclator. Ce nu ne plăcea însă la acele excursii era faptul că ele erau organizate practic pentru un singur obiectiv. Când am vizitat închisoarea Doftana, n-am văzut nimic altceva. Când s-a organizat excursia „Creangă”, am văzut doar casa de la Humulești. Bojdeuca am vizitat-o cu alt prilej. Iar stilul ăsta, al turismului făcut pe principiul „punct ochit, punct lovit”, s-a păstrat și în ziua de azi. E ciudat că într-un oraș precum Iașul nu s-a organizat până acum un traseu dedicat unei personalități legate de noi. Un traseu pe care să-l faci într-o zi de marș forțat sau în 2-3 zile mai lejere. Un traseu în urma căruia să poți povesti o seară întreagă totul despre acel individ.

Jumătate din viață la Iași
De exemplu, Creangă. Marele nostru povestitor și-a petrecut jumătate din viață la Iași, dar câți ieșeni știu alte locuri legate de numele lui în afara Bojdeucii și Boltei Reci, pe unde bea cu Eminescu? Hai să vedem împreună unde am putea monta câte o plăcuță pe care să scrie: „Și pe aici a trecut Creangă”. La urma urmei, grecii îți taie bilet și pentru un bolovan pe care pretind că ar fi stat Socrate și pentru locul de pe țărmul mării unde ar fi fost butoiul lui Diogene.

În curtea spitalului Socola
Creangă spune el însuși în „Amintiri din copilărie” că a venit la Iași ca elev al Seminariei. Al seminarului „Veniamin Costachi”, mai exact. Clădirea unde a învățat să fie popă există încă, în curtea spitalului Socola. Cei peste 200 de ani de existență și părăsirea în care s-a aflat zeci de ani și-au pus serios amprenta asupra clădirii. Stă să se dărâme și nimeni nu a făcut vreun proiect de reabilitare. Sperăm că nu încă. După terminarea școlii, Creangă a trăit de pe azi pe mâine, stând cine știe prin ce gazde din târg. Prima lui locuință stabilă a obținut-o când s-a însurat cu fata popii de la biserica Sf. Patruzeci de Muncenici, de lângă corpul C al Universității. Era o casă în care-l uda ploaia și-l orbea fumul și soția, după cum povestea el însuși. Casa nu mai există, dar probabil că nu e mare pierdere. Faptul că Creangă a fost diacon în acea biserică este amintit de o placă de marmură prinsă de ziduri.

Diplomă de învățător
Creangă a fost mai boem de felul lui, așa că n-a zăbovit mult într-un loc. La 1864, a locuit în centru, adică la Trei Ierarhi. A urmat „Școala preparandală vasiliană”, avându-l ca profesor chiar pe Titu Maiorescu. A ieșit de acolo cu diplomă de învățător, iar Maiorescu i-a pus o pilă pentru a intra ca învățător la Școala primară nr. 1. Cea care funcționează și azi lângă Trei Ierarhi. De acolo a ajuns la școala nr. 2 din Păcurari, transformată mai târziu în locuință socială. Fără alte detalii, ca să ne exprimăm elegant și să nu fim acuzați de rasism.

Din biserică în biserică
Și atunci, ca și acum, ca învățător mureai de foame. Creangă avea două joburi: cel didactic și cel de dascăl sau diacon. Fire aprigă de moldovean, a reușit să se certe cam cu toată lumea, așa că parohii îi dădeau cu plăcere recomandare să se ducă în altă parte. Așa că a fost cleric la Sfânta Treime, la Bărboi, la Sf. Pantelimon, la Galata, la Golia și în multe alte biserici. Numai acestea și ar ajunge pentru un întreg traseu turistic, mai ales că multe sunt biserici vechi, frumoase și cu legende proprii.

Reabilitat în 1993
Știm cu toții că Creangă a fost dat afară din rândurile clerului, pentru că trăgea cu pușca în ciori. De fapt, lucrurile sunt mai nuanțate. Trăgea în ciori, dar numai în cele care murdăreau biserica Goliei, unde slujea. Ghinionul lui că biserica e chiar în centrul Iașului. I s-a reproșat și că și-a părăsit nevasta. De fapt, ea plecase de-acasă după altul, iar Creangă rămăsese să-și crească singur fiul. I-a ieșit bine, pentru că acesta avea să devină ofițer de carieră. A fost acuzat și că s-a tuns ca un mirean, ceea ce iar nu se cădea pentru o față bisericească. Asta e drept. O făcuse, după o noapte de beție. Culmea, nu i-a reproșat nimeni băutura, probabil și pentru că pentru o față bisericească nu era și nu este ceva rău să te împărtășești cu sângele Domnului. Și cu cât o faci mai des, cu atât mai bine, nu? Creangă a fost reabilitat oficial de Biserica Ortodoxă în 1993, admițându-se faptul că a fost dat afară din cler cam degeaba.

Debit de tutun
Doar că, rămas fără calitatea de diacon, Creangă și-a pierdut și slujba din sistemul de învățământ, așa că rămăsese muritor de foame. Și-a închiriat un debit de tutun (tutungerie), peste drum de Mitropolie, cam pe unde e acum esplanada Teatrului. Fratele lui se ocupa cu aceeași negustorie, așa că Creangă a avut de la cine să ceară sfaturi. Cu debitul acela și cu banii primiți ca drepturi de autor pe cele patru manuale la care colaborase și-a dus zilele. E drept, oricând a putut, adică atunci când erau la putere conservatorii, Titu Maiorescu îi găsea câte un post de învățător sau de institutor. Când veneau liberalii, iar devenea șomer.

Cârnați cu usturoi
La fel pățea și Eminescu, ale cărui simpatii conservatoare erau arhicunoscute. Poate și de asta s-au împrietenit așa de bine. Erau șomeri cam în aceleași perioade, așa că aveau timp să umble prin crâșme să-și înece amarul. Nu-i găseai în restaurantele „de fițe” cum le-am zice acum, din centrul orașului. Lui Creangă îi plăceau cârnații cu usturoi, îi plăcea fumul gros de țigară, îi plăcea mirosul acru de sumane nădușite, prefera zechea fracului, îi plăcea să-și frigă singur pastrama și să stea pe rogojină, nu în fotoliu.

Înmormântat la Eternitatea
Crâșmele pe unde mergea cu Eminescu erau prin mahalalele de pe malul Bahluiului, prin Copou sau Țicău. Unele mai există, cum este Bolta Rece. Altele, mai sunt cunoscute după nume, bolțile lui Amira, crâșma lui Țâru din Târgșor, cea a lui Chir Costache din Nicolina, iar locurile ar putea fi identificate de istorici. Majoritatea nu mai există, dar un panou explicativ cu reproducerea unei fotografii de epocă se poate monta cu ușurință, după modelul aplicat din plin în restul Europei. Cum s-ar putea monta o plăcuță și pe strada Curelari, unde se afla debitul de tutun al fratelui lui Creangă. Acolo l-au dus pașii pe marele nostru scriitor pe 31 decembrie 1889. Drumul de la Bojdeucă la frate-său a fost ultimul, înaintea celui spre Eternitatea. Iar pe acest chiar din urmă drum, doar câțiva prieteni și vecini ce l-au mai însoțit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *