Întâlnire de gradul III între karatistul Danileț și magistrul Toader (pamflet)

De câteva zile, judecătorul Cristi Danileț și fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, se contrează de la distanță pe tema unor presupuse relații de amiciție din trecut. Pe de o parte, Danileț susține că Toader venea în concedii la Vatra Dornei și căuta să-l întâlnească, iar pe de altă parte, Toader îl contrazice vehement, afirmând […]

Afla mai multe

Conferințele științifice „Moștenirea lui Asachi”: Mircea Platon, redactor-șef Convorbiri literare, despre rolul experților români în reformarea sistemului educațional din Afganistan

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va organiza ultima conferință din acest an, încadrată în seria conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”, în data de joi, 9 decembrie 2021, de la ora 12.00. Aceasta va fi susținută de profesorul Mircea Platon, redactor-șef al revistei Convorbiri Literare, și va avea ca temă „Un export de succes […]

Afla mai multe

Un om de afaceri reușește ce n-a fost în stare Guvernul român: restaurează casa din Cernăuți a lui Aron Pumnul

Din când în când, auzim câte un politician bătându-se cu pumnii în piept de mândrie patriotică și declamând cine știe de discurs plin de vorbe goale despre dragostea de neam și țară, românii de dincolo de granițe și alte astfel de subiecte la care vibrează inima oricăruia dintre noi. În Guvern există chiar un departament […]

Afla mai multe

Fabuloasă poveste a lui Titu Maiorescu, părintele Junimii, un intelectual cu stil care a schimbat viața culturală a Iașului

Primul nume care ne vine în minte atunci când cineva pomenește de poetul nepereche Mihai Eminescu este cel al marelui său prieten, Ion Creangă. Al doilea nume este cel al lui Titu Maiorescu, cel care l-a creat practic pe Eminescu, ca poet. Maiorescu l-a susținut în studenție, i-a publicat poeziile, i-a găsit loc de muncă […]

Afla mai multe

Emoție în școli: elevii se reîntâlnesc față-n față cu profesorii

În sfârșit, pe 13 septembrie începe un nou an școlar, de data aceasta în formula tradițională a prezenței fizice a elevilor în sălile de curs. În municipiul și județul Iași, totul pare în ordine, rata de infectare cu COVID – 19 fiind departe de maximul de 6 cazuri la mia de locuitori care ar duce […]

Afla mai multe

Poveste fabuloasă. Autoarea cărților de bucate, celebra Sanda Marin, de fapt un pseudonim, era fata unui academician ieșean

Printre multele chestii pe care le-au inventat americanii de-a lungul timpului este și noțiunea de „best seller”, desemnând cea mai bine vândută carte. Nu neapărat cea mai bună, pentru că știm cu toții că pentru americani contează în primul rând banul. Și le merge. Ideea a prins și nu credem că există cineva care să […]

Afla mai multe

Boier din spița semicursierelor de altădată. Mihai Bulai sau viața unui universitar între service și ITP

Profesorul Mihai Bulai, unul dintre puținii ghizi turistici cu adevărat meseriași în prezentarea orașului Iași, a publicat pe contul său de Facebook o cugetare proprie despre rolul mașinii în viața personală. „Există două momente de maximă utilitate ale autoturismului personal în mediul urban: atunci când mergi la service-ul auto și atunci când trebuie să mergi […]

Afla mai multe

Tudorel Toader, tendințe imperialiste în mediul academic

Rectorul Tudorel Toader a devenit tot mai activ în fruntea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Fostul ministru al Justiției încearcă să-și dreagă un pic imaginea șifonată de diversele scandaluri din trecut, reușind acum să se concentreze pe activitatea rectorială. Printre altele, Toader a devenit un neobosit promotor al extinderii universității ieșene în tot felul […]

Afla mai multe

Reușita misiunilor de explorare a planetei Marte, subiect central în următoarea conferință științifică din seria „Moștenirea lui Asachi”

Vineri, 26 martie 2021, de la ora 12.00, profesorul Alexandru Mironov, senior editor al Revistei „Știință și Tehnică”, va conduce o echipă de tineri cercetători și entuziaști ai spațiului în prezentarea „Salutări de pe Marte!”. Acesta este un nou eveniment din seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”, organizate de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași […]

Afla mai multe

Energia regenerabilă din mediul marin, următoarea temă de dezbatere din seria de conferințe „Moștenirea lui Asachi”

Prof. univ. dr. ing. Eugen Rusu, membru corespondent al Academiei Române, va vorbi despre energia regenerabilă din mediul marin în prima ediție din 2021 a seriei de conferințe „Moștenirea lui Asachi”, ce este organizată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași alături de acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române. Evenimentul va avea loc miercuri, […]

Afla mai multe