Maeştri surprinşi în mintea copiilor. Liviu Antonesei, poetul veşnic tânăr la Iaşului (pamflet)

Sărbătorile Pascale şi legendara zi de 1 Mai, rezervată odihnei celor care mai şi muncesc, nu au reuşit să taie din elanul creator al unora dintre scriitorii ieşeni. Stăpâniţi de o muză entuziastă, poetul Liviu Antonesei, scriitorul Florin Lăzărescu şi criticul literar Ioan Holban şi-au frământat neuronii responsabili cu imaginaţia chiar şi în timpul vacanţei […]

Afla mai multe

Operă, parc și parcare subterană pe A. Panu

De-o bucată de vreme, pe agenda publică a reintrat proiectul construirii unui sediu pentru Opera ieșeană. Se vorbește de ani de zile de faptul că Opera și Teatrul Național împart aceeași scenă, ceea ce e cam ciudat pentru un oraș care se pretinde capitală culturală a țării. Iar dacă șefii celor două instituții nu se […]

Afla mai multe

Premieră la Operă: Cântarea Cântarelor. Beatrice Rancea, hotărâtă să introducă dieta la corpul de balet al Operei

Cine crede că meseria de balerină la Opera din Iaşi înseamnă numai plutire extatică şi mers gingaş pe poante se înşeală. Nu, şi acolo funcţionează regulamente riguroase, cu măsurători precise ale produsului finit, mai ceva ca la defunctul Combinat de Utilaj Greu. Recent, conducerea Operei a impus norme privind greutatea dansatorilor. De pildă, noul Regulament […]

Afla mai multe

Domnilor politicieni, Iașul are nevoie de sedii pentru Bibliotecă, Operă și Filarmonică!

Am vorbit noi săptămâna trecută despre ce a mai rămas din Iașul nostru cultural. Din cel literar, mai exact, dar ideea poate fi generalizată. Una peste alta, Iașul nostru naște încă artiști, iar ieșeanul mediu are în sânge apropierea față de cultură. Așa cum orice locuitor al Veronei știe din naștere că locuiește în orașul […]

Afla mai multe

Premieră la „Naţional”: comedie în trei acte culturale cu Rancea, Hadji Culea și Apreotesei

Într-o vreme, Iaşul a fost dominat de figurile a doi manageri culturali: eternul Cristian Hadji Culea, de la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, şi nestatornica Beatrice Rancea, în două rânduri directoare a Operei Naţionale Române din Iaşi. În ultimii doi ani, însă, Andrei Apreotesei, director al Ateneului ieşean, a venit puternic din urmă, reuşind să-şi câştige […]

Afla mai multe

Cosmin Marcovici, agonie lirică şi extaz pescăresc

E limpede, tenorul Cosmin Marcovici pare a se îndepărta tot mai mult de Opera ieşeană. Se ştie faptul că, imediat după revenirea lui Beatrice Rancea la cârma Operei, interimatul lui Marcovici ca manager general a luat sfârşit, acesta devenind director artistic. După scurt timp, tenorul şi-a dat demisia şi din această funcţie, fără nici o […]

Afla mai multe

Elena Moşuc, la un pas de a cuceri Oscarul muzicii italiene de operă. Luptă pe Arena din Verona

A fi sau a nu fi laureată la Verona? Aceasta-i aria! Abia revenită din exoticul Oman, unde a susţinut două concerte extraordinare la Muscat Royal Opera, soprana ieşeancă Elena Moşuc se pregăteşte de o nouă confirmare a valorii sale internaţionale. La ediţia din acest an a International Opera Awards (Opera Star), cele mai prestigioase distincţii […]

Afla mai multe

Zboară, Elena, zboară! O artistă aflată mereu la înălţime

Nu ştiu cum e cu Red Bull, dar simt că Muscatul îmi dă aaaripi! Celebra soprană ieşeană Elena Moşuc se află în aceste zile în luxuriantul Sultanat al Omanului, una dintre cele mai bogate ţări din lume. La Royal Opera House din capitala Muscat, Elena Moşuc va fi protagonista operei Norma, primul spectacol având loc […]

Afla mai multe

Imagini uluitoare cu tenorul Marcovici. Un artist rebel încă de la începutul anilor ‘90

Marcovici (primul din stânga): Am aşa, o premoniţie, că peste treizeci de ani o voi arde tot cu păru-n ochi pe scena Operei Proaspăt demisionat din funcţia de director artistic al Operei Naţionale Române din Iaşi, tenorul Cosmin Marcovici are tot mai mult timp pentru trăiri nostalgice. Cunoscut pasionat al rockului, acesta a postat pe […]

Afla mai multe

Beatrice Rancea, cină de taină în Italia, înainte de reîntoarcerea în capitala Moldovei

După masa asta bogată, ar merge un lăutar de top. Câte zeci de mii de euro poate cere pentru cinci minute din aria Bacşişului? În acest weekend, Beatrice Rancea a revenit la Iaşi în triplă ipostază, de director al Operei Naţionale Române din Iaşi, dar şi de regizor şi balerin al spectacolelor „La Traviata” şi […]

Afla mai multe