Sosesc gândurile călătoare. Traian Dobre, aşteptând să fie trezit de ceasul deşteptător al primăverii

Caterincă de Bahlui

Dacă tot partidul său a intrat într-o lungă perioadă de vegetaţie, Traian Dobre are tot timpul din lume pentru meditaţii zen, pasiune care i se trage încă de pe vremea odihnei profunde experimentate în băncile Parlamentului. Sub umbra pomilor înfloriţi, fostul deputat de Iaşi a simţit adierea unei boare de înţelepciune pe care a captat-o rapid într-o postare pe contul său de Facebook. “Atunci când priveşti un pom înflorit te bucuri, dar te şi gândeşti la gustul dulce al fructelor de mai târziu. Deşi ţi se pare că stă, totuşi acel pom munceşte spre a bucura pe toţi aceia care îi vor gusta roadele. Privind doar la un pom, cred că fiecare dintre noi se gândeşte că din roadele muncii fiecăruia dintre noi trebuie să se înfrupte urmaşii, care la rândul lor trebuie să lase aceleaşi roade şi pentru cei care îi vor urma”, a scris Traian Dobre o cugetare plină de înţelesuri. Cea mai elocventă constă în sublinierea faptul că „deşi ţi se pare că stă, totuşi acel pom munceşte”. Asta pentru a nu mai exista dubii privind activitatea parlamentarilor care, deşi par că picotesc, ei totuşi muncesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *