Seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”: prelegere despre fluide controlabile magnetic, susținută de acad. Ladislau Vékás

Calcul la rece
\"\"

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) continuă seria Conferințelor „Moștenirea lui Asachi” cu o prelegere a academicianului Ladislau Vékás, director al Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate, de la Filiala Academiei Române din Timișoara. Evenimentul va avea loc miercuri, 14 decembrie, de la ora 12.00, fiind transmis online, pe platforma ZOOM. Inițial, acesta fusese programat în cadrul Zilelor TUIASI 2022, dar starea de sănătate nu i-a permis academicianului să participe atunci. Conferința poate fi urmărită la linkul următor, care va deveni activ cu câteva zeci de minute înainte de momentul începerii.

Născut la 5 decembrie 1945 în Arad, acad. Ladislau Vékás este un reputat fizician, membru titular al Academiei Române. Acesta a finalizat studiile doctorale la Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, specializându-se în științe fizice, iar din 1992 este și membru al Academiei Europene de Științe și Arte. Academicianul activează în prezent ca cercetător științific principal gradul I la Laboratorul de Lichide Magnetice de la Centrul de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate.

În cadrul conferinței pe care o va susține în cadrul Zilelor TUIASI 2022, acesta va vorbi despre „Fluide controlabile magnetic – de la inginerie și biotehnologie, la nanomedicină si artă cinetică”. Prelegerea sa se referă la ferofluide și fluide magnetoreologice, care sunt cele două categorii de fluide ce pot fi controlate magnetic. „Se vor trece în revistă cele mai importante rezultate științifice din domeniu, cu precădere cele obținute de colective de cercetare din România. Astfel, după un scurt istoric, urmat de sinteza și caracterizarea fizico-chimică avansată a fluidelor controlabile magnetic, prezentarea se va opri asupra unor aplicații: realizarea de noi materiale magnetoresponsive (nanocompozite și fluide nano-micro structurate, noi tipuri de fluide magnetoreologice), etanșări magnetofluidice rotitoare fără scăpări, ambreiaje și frâne magnetoreologice pentru turbine și pompe hidraulice, miliroboți și dirijarea magnetică la țintă substanțelor medicamentoase (nanomedicină)”, a explicat acad. Ladislau Vékás.

Seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi” este organizată în parteneriat de TUIASI cu acad. Bogdan Simionescu, președintele Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. „Seria conferințelor este gândită și realizată alături de domnul profesor Daniel Condurache, membru corespondent al Academiei Române, și continuă cu un invitat special, domnul academician Ladislau Vékás, director al Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate, Filiala Timișoara a Academiei Române. Prelegerea sa abordează un domeniu interdisciplinar, interesant, oprindu-se și în zona aplicațiilor. Conferința se va încheia cu prezentarea unei sculpturi de ferofluid în mișcare în perfectă armonie cu muzica ce o însoțește. Sunt invitați să participe toți cei interesați”, a precizat acad. Bogdan Simionescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *