O fi Iaşul plin de festivaluri la acest început de octombrie, de la FILIT la FITPT, dar marele festival al pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva va concentra din nou în capitala Moldovei sute de mii de participanţi. Eforturile organizatorice vor fi mari, ca de obicei, iar reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au început deja să croiască primele planuri de desfăşurare a evenimentelor. Recent, ÎPS Teofan, împreună cu părintele consilier Constantin Sturzu şi colonelul Mircea Tulică, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi au fost personajele unei întâmplări care reflectă tensiunea pregătirilor pentru pelerinajul de la Mitropolie. (pamflet)
Subsolul Palatului Mitropolitan. E seara târziu. Părintele Constantin Sturzu se strecoară pe câteva culoare înguste, ajungând într-o încăpere slab luminată, în care ÎPS Teofan urmăreşte pe un monitor înregistrarea vizitei Papei Francisc la Iaşi.
Teofan: – Pff, ce organizare, Doamne sfinte! Priveşte şi tu, Constantine, ce stil, ce rafinament la oamenii ăştia, de la preoţi până la bodyguarzi. Parcă-s toţi scoşi din cutie, dar nu din cea a milei, ca la noi.
Constantin Sturzu: – Regie marca Vatican, Preaînalte! Când te scalzi în bani şi învârţi politic trei sferturi din globul ăsta, normal că îţi permiţi astfel de spectacole de imagine.
Teofan: – Noi de ce nu reuşim să facem chestiile astea cu pelerinii noştri? Ia uite ce frumos stau încolonaţi. Curăţenie şi disciplină. L-ai pus după gard, acolo stă credinciosul catolic. Nu ca la noi, unde-ţi trebuie un batalion de jandarmi ca să-l ţii locului.
Constantin Sturzu: – S-au mai schimbat şi la noi obiceiurile, sfinţia voastră. Acu’ vreo cinşpe ani ajungea fumul de la grătarele încinse pe Ştefan cel Mare până la racla Sfintei Cuvioase. Bine că au mutat tiribombele şi beţivanii mai la periferie, lăsând oleacă de aer pentru pelerini.
Teofan se ridică de pe scaun, plimbându-se preocupat prin încăpere.
Teofan: – Nu e de-ajuns. Ne mai trebuie ceva, un lucru care să aducă un pic de originalitate hramului de la Iaşi. Moaşte am tot adus, din toate colţurile Europei. Nu cred că ne-a scăpat vreo parte anatomică. Am adus degete, mandibule, cranii, tibii, nu prea mai avem cu ce surprinde publicul.
Constantin Sturzu (tuşeşte încurcat): – Totuşi, sunt rămăşiţe sfinte care…
Teofan: – L-ai văzut pe Francisc ce rating a făcut? Şi ştii de ce? Marketing, nu moaşte! Dacia Duster în care s-a plimbat a făcut mai multă vâlvă decât degetele oricărui sfânt de-al nostru.
Constantin Sturzu: – Dacă vreţi, vorbim cu Preafericitul să trimită un Mercedes…
Teofan: – Nici vorbă! Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul.
Se aud bătăi în uşă.
Teofan: – Intră!
În încăpere se strecoară colonelul Mircea Tulică.
Mircea Tulică: – Binecuvântaţi, Preaînalte!
Teofan: – Hai, lasă, te aşteptam de o oră. Avem de vorbit despre organizarea pelerinajului de anul ăsta.
Mircea Tulică: – Păi, nu cred că vor fi probleme. Vom folosi acelaşi dispozitiv, aceiaşi oameni, aceeaşi strategie ca şi în anii trecuţi.
Teofan ridică mâinile spre tavan, exasperat.
Teofan: – Ei, nu-ţi ziceam eu, Doamne? Oameni fără imaginaţie. În fiecare an, acelaşi lucru! De aia o să ne sară peste gard vecinii catolici şi-o să facă prozelitism în curtea Mitropoliei. Trebuie să ieşim din tipare, să nu mai fim uşă de biserică!
Sturzu îşi pune mâna la gură, siderat. Tulică îşi drege glasul.
Mircea Tulică: – Recunosc, nu sunt dus prea des la biserică. La noi, ştiţi cum e… jandarmul e jandarm. Batem şi, dacă ni se deschide, bine, dacă nu, nu. Dar cam la ce v-aţi gândit, preasfinţia voastră?
Teofan: – Hai să atragem atenţia un pic asupra noastră. Să creăm un incident, un personaj, o poveste. Mai ţineţi minte cum povestea Emil Constantinescu de călugărul Vasile pe care l-a întâlnit la Mitropolia din Iaşi? A prins la oameni chestia asta? A prins. Aşa a ieşit preşedinte. Ei bine, ne trebuie şi nouă o legendă, ceva…
Mircea Tulică: – Aş putea eu să fac ceva de genul ăsta. Mă deghizez în călugăr…
Teofan (devine atent): – Aşa…
Mircea Tulică: – Stau la coadă, printre pelerini. Mă ia cu leşin…
Teofan (exaltat): – Da, da!
Mircea Tulică: – Apoi veniţi dumneavoastră şi mă scoateţi din mulţime. Descoperiţi că, de fapt, sunt un jandarm care s-a călugărit după evenimentele din 10 august de anul trecut, iar acum bat toaca la Sihla cu bastonul din dotare.
Teofan (visător): – Nu e rău deloc… şi ai devenit fratele Epistaxis. Da, da… ai regăsit adevăratul drum spre mântuire…
Tulică îl priveşte pe Sturzu. Amândoi au frunţile transpirate.
Mircea Tulică: – Acum, permiteţi-mi să mă retrag. Mă duc la unitate, să repet numărul.
Iese din încăpere.
Constantin Sturzu: – Mai aveţi nevoie de mine, Preaînalte?
Teofan se aşează din nou pe scaun, privind spre ecranul pe care curg imaginile cu Papa Francisc zâmbind din papamobil.
Teofan: – Deocamdată, nu. Mă mai uit un pic la Francisc. Şi spune-i paracliserului să aprindă lumânărelele alea parfumate pe care le-am primit cadou de la Dalai Lama. O fi ea marfă chinezească, dar ceva zen tot are în ea.