Sărăcie lucie. Un corp al Universității de Arte, în stare avansată de degradare

Metropola

Zilele trecute, am văzut pe net o fotografie a artiștilor italieni, ieșiți în stradă, pentru a protesta față de închiderea stabilimentelor culturale, impusă de pandemie. Un protest perfect disciplinat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, liniștit și serios, așa cum era de așteptat de la niște intelectuali. Pe scurt, cereau redeschiderea teatrelor, cinematografelor și a sălilor de spectacole. Fără spectatori, artistul moare de foame. Asta, chiar dacă statul italian a oferit subvenții generoase artiștilor intrați în șomaj tehnic, nu cum se întâmplă la noi. În România, de când ne știm, arta a fost cenușăreasa sistemului bugetar. Salarii mici, decoruri improvizate, materiale cumpărate din banii proprii ai pictorilor sau sculptorilor și așa mai departe. Și o constantă și umilitoare postură de cerșetoare a unor fonduri constant promise și mai niciodată primite. Imaginea Filarmonicii ieșene, aflată de 20 de ani în „reabilitare”, timp în care a fost refăcut un singur corp de clădire, cel care adăpostește sediul Rectoratului Universității de Arte, este ilustrativă. Din păcate, nu este o excepție, ci o regulă. Vom vorbi astăzi despre inima artei ieșene, care bate, la limita agoniei, nu departe de Filarmonica în ruine.

Puțină istorie
Învățământul superior artistic a fost înființat la Iași odată cu Universitatea, adică în 1860, sub forma Școlii de Muzică și Declamațiune. A fost înființată prin decret domnesc, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza, ca și Universitatea „mare”. E deci o instituție la fel de veche și la fel de respectabilă ca și aceasta. Dar asemănările se opresc aici. De Palatul Universitar din Copou știe tot ieșeanul, iar imaginea sa strânge mii de „like”-uri pe rețelele de socializare. Puțini știu însă unde se află Universitatea de Arte, sediul ei principal, locul unde se țin efectiv cursurile. Rectoratul din Casa Balș e vizibil. Mult mai discret, deși mult mai mare ca dimensiuni, este sediul de pe Săulescu, colț cu Costache Negruzzi. Fiți sinceri, așa-i că nu știți care e strada Costache Negruzzi? Cel mai probabil ați trecut măcar o dată pe-acolo, dar nu v-a rămas în memorie numele ei.

Stare jalnică
Ei bine, de-a lungul trotuarului îngust al acestei străzi, peste drum de sediul USLIP și de cunoscuta, prin profesorii ei și tradiția cu care se mândrește, Școală nr. 22, se întinde unul dintre corpurile Universității de Arte. Trecătorii merg cu atenție pe-acolo, pentru că clădirea îți dă impresia că stă să-ți cadă în cap. Și cine știe dacă nu va și cădea cândva, la cât de dărăpănată și tristă e.

Nu și UAGE
Alte sedii universitare din Iași, cum e Palatul Universitar de care am amintit mai sus, Universitatea de Medicină sau multe dintre facultățile Universității Tehnice au beneficiat, mai ales în ultimii 10-15 ani, de lucrări de reabilitare masive. Unele, pe bani de la buget. Altele, cu fondurile obținute din finanțări europene. Nu și Universitatea de Arte. Pentru ea, nu sunt bani. De ce?

Bani puțini
Un motiv este, firește, finanțarea la limită a tot ce înseamnă cultură în țara asta. Universitatea de Arte ieșeană nu stă mai bine decât instituții similare din țară, precum facultatea de arte din Constanța sau Unversitatea de Arte Decorative și Design din Cluj-Napoca. Logica finanțărilor bugetare este simplă și cinică: numărul „N” de studenți se înmulțește cu suma „S” reprezentând finanțarea pe cap de învățăcel. Asta ți-e finanțarea de bază, descurcă-te cu banii ăștia. Ai mulți studenți, precum „Cuza”? Te-ai scos. Ai doar vreo 1.200, câți are Universitatea de Arte „George Enescu”? Ghinion, cum îi place să zică lui Iohannis. La finanțarea de bază se mai adaugă, eventual, alocări suplimentare de la buget pentru investiții precum renovări sau consolidări. Astea însă sunt rare și nesigure. Mai certe sunt finanțările obținute pe seama studenților „cu plată”. Facultatea de Informatică sau cea de Drept de la UAIC sunt recunoscute pentru asta. E și firesc, pentru că absolventul are șansa unei meserii bănoase. Dar câți artiști bogați cunoașteți? Pe anul universitar 2020-2021, UAGE are 123 de studenți cu plată, mari și lați. La „Teatru” sunt doar trei, de exemplu. Cam ce credeți că se poate face din banii încasați de la aceștia? Exact. Mai nimic. Mai există varianta studenților străini. E aplicată cu succes la UMF, cunoscută de pe vremea lui Ceaușescu în lumea arabă, din Siria până în Tunisia. Dar Artele? Vă imaginați că vine vreun fiu de șeic să învețe să facă busturi la Iași? Pe scurt, sărăcie cu lustru.

Cum se împarte sărăcia
A, firește, mai există și varianta finanțărilor europene. Tot un drum închis, după cum vom vedea mai jos. În cifre, sărăcia cu lustru a UAGE se traduce simplu. Bugetul pe 2020 al UAGE a fost de 52,2 milioane de lei. Vă pare mult? Ca exemplu, bugetul UAIC a fost de 403 milioane de lei, de aproape 8 ori mai mare. Iar asta, în condițiile în care nu poți face sculptură cu creta la tablă. Îți trebuie materiale, îți trebuie unelte, iar toate astea înseamnă bani. Din întreg bugetul UAGE, 38 milioane de lei au reprezentat salariile. Încă vreo 6,5 milioane, bunuri și servicii, adică utilități, dezinfectanți, mătura femeii de serviciu și altele la fel. Mai există și ceea ce se cheamă „alocații de la bugetul de stat cu destinație specială”, adică bani dați pentru obiectivele considerate prioritare la București. La capitolul ăsta, au venit 4,3 milioane de lei în 2020. Din care, 3,4 milioane de lei au fost burse și alte forme de protecție socială pentru studenți. O jumătate de milion a venit pentru dotări, iar vreo 400.000, ca subvenții pentru cămine și cantine. Pentru reparații capitale, zero. Deci, nicio șansă de la buget.

Nici fonduri UE
Un proiect cu finanțare europeană presupune și o cotă de cofinanțare, adică de contribuție a beneficiarului. Nu ai bani 100% gratuiți. În funcție de programul de finanțare, ți se poate cere să acoperi până la jumătate din proiect din fondurile proprii. Or, banii proprii ai universității, adică veniturile pe care le-a putut strânge din taxe, închirieri de spații și altele asemenea, s-au ridicat anul trecut la 2,16 milioane de lei. Încă 100.000 lei au venit din sponsorizări. Ce proiect poți cofinanța din banii ăștia? UAGE a reușit să atragă totuși și fonduri europene, de 1,3 milioane de lei anul trecut. Dar de la asta și până la fondurile necesare unei reabilitări a sediului universității, e cale lungă. Și imposibil de străbătut din forțele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *