În cursul dezbaterilor, așa puține câte au fost, referitoare la pachetul de noi legi ale Învățământului, o problemă de principiu a fost ridicată, printre multe altele. Așa cum au fost gândite legile, ele permit ca în universități să se perpetueze clanurile care se formează, inevitabil, în jurul celui care devine rector. Astfel, dacă până acum rectorii puteau sta la conducere maxim două mandate a câte patru ani, noile legi le acordă dreptul a încă două mandate a cinci ani. Adică stai 8 ani la putere și primești cadou dreptul de a candida din nou, pentru încă zece. În general, rectorii în funcție și-au frecat mâinile de bucurie și n-am putea spune că în mediul universitar ieșean s-a întâmplat altfel. Cu o excepție notabilă. În peisajul universitar ieșean, UMF face notă discordantă prin felul în care face tot posibilul ca rectorul să nu se poată înșuruba prea temeinic în fotoliu. De ce, cum și cu ce urmări, vom vorbi și noi nițel azi.
Scandaluri trecute
De-a lungul istoriei post-decembriste, UMF a trecut prin câteva perioade turbulente, de viață academică „intensă”, pentru a ne exprima delicat sau de scandaluri, pentru a vorbi mai frust, grefate tocmai pe mandatele unor rectori care se credeau stăpâni pe moșie, înconjurați de neamuri și clanuri mai mult sau mai puțin transparente. Fripți cu ciorbă, au început să sufle și în iaurt. Toți oamenii de știință sunt orgolioși, dar medicii îi întrec pe toți. Or, nimeni nu va putea împăca vreodată toate orgoliile. Așa că UMF a implementat o metodă care lasă să se manifeste toate orgoliile, fără a le da însă posibilitatea să conducă la organizarea de clanuri ce riscă să se eternizeze prin funcții.
Referendum pentru modalitate
În perioada asta, UMF se află în plină campanie de organizare a alegerilor pentru funcția supremă, cea de rector. Iar modalitatea de alegere este gândită tocmai pentru a îngreuna eventuala realegere a celui aflat în funcție și pentru a reduce influența eventualelor clanuri și grupuri de interese ce se formează în universitate. În primul rând, nimeni nu știe dinainte cum va fi ales rectorul. Cu șase luni înainte de data alegerilor pentru această funcție, este organizat un referendum, așa cum se întâmplă și acum. La referendum se decide tocmai viitoarea modalitate de alegere a rectorului. O variantă de răspuns este organizarea unui concurs, după o metodologie ce va fi stabilită special. A doua variantă este votul universal, la care participă cadrele didactice și cele din cercetare, dar și reprezentanții studenților. Dacă se decide organizarea unui concurs, e greu ca în cele șase luni rămase cineva să „pună cu mâna” condițiile în favoarea vreunui candidat. Dacă se decide votul universal, din nou, rezultatele sunt imprevizibile. Nu votează doar un senat, un grup restrâns de universitari, pe care un candidat îl poate influența promițând funcții și recompense. E greu să „mituiești” câteva sute de votanți. Iar studenții au o pondere de 25% în votul final, procent care poate răsturna orice pronostic. Iar pentru ca nu cumva referendumul să rămână literă moartă, punerea în aplicare a rezultatelor lui este obligatorie. Mai țineți minte celebrul referendum cu 300 de parlamentari? Așa ceva e imposibil la UMF Iași.
Regulament strict
În orice variantă s-ar organiza până la urmă alegerile, mai sunt și alte măsuri de prevedere. Candidatul la funcția de rector nu poate avea mai mult de 65 de ani, ceea ce împiedică somitățile să se eternizeze în funcție, oricare le-ar fi autoritatea în domeniul medical în general și în UMF în particular. Candidatul nu poate avea „la activ” condamnări pentru fapte legate de atribuțiile de serviciu și nici măcar vreo sancțiune administrativă sau academică. Funcția de rector nu poate fi cumulată cu vreo altă funcție de conducere sau de membru în vreo structură de conducere. Prezența rudelor rectorului în aceste structuri este și ea strict reglementată. Dacă regulile din UMF Iași s-ar aplica și în politică, s-ar face o curățenie care ne-ar da speranțe pentru viitorul României.
Miza e mare
De ce toate astea? Dintr-un motiv simplu, același motiv etern pentru orice face omul: banii. UMF valorează aproape un miliard de lei. Mai exact, vreo 900 milioane lei, cât reprezintă totalul capitalurilor acesteia. Universitatea dispune de rezerve de fonduri de 120 milioane lei și încasează anual sume importante de pe urma celor 730 de studenți noi de pe locurile fără taxă și cei 640 de pe locurile cu taxă. Or, banii mulți sunt și o binecuvântare, și un blestem. Intrați pe mâinile cui nu trebuie și cheltuiți asemenea, înseamnă viitoare vizite ale băieților de la DNA și o imagine a universității făcută flenduri. UMF nu-și permite să nu-și respecte blazonul. Ar însemna ca banii să dispară, odată cu studenții. Iar studenții sunt o marfă din ce în ce mai rară. O universitate cu alegeri democratice și transparente generează încredere.