Rânja și Cernescu au deschis sezonul corturilor electorale

Politică la patru ace

Deși au avut rezultate lamentabile la alegerile locale, pitorescul cuplu Traian Rânja – Cristian Cernescu, liderii Partidului Alternativa Dreaptă Iași, nu abandonează lupta politică. Cei doi și-au stabilit deja posturile pentru care vor cere din nou votul ieșenilor: Cernescu vrea un fotoliu la Camera Deputaților, în timp ce Rânja, evident, țintește spre selectul Senat. Curioși despre ce mai zic cei doi, le-am răsfoit jurnalele personale. (pamflet)

Traian Rânja – Așa cum mulți dintre fanii mei de pe Facebook au observat, sunt un mare admirator al lui Donald Trump. Semănăm în anumite privință, avem o anumită prestanță seniorală specifică pensionarilor rasați. Bine, Donald are și alte avantaje, inclusiv un manechin de nevastă cu care să împartă covidul la bine și la greu. În schimb, la gusturi vestimentare suntem parcă gemeni. De pildă, amândurora ne place să purtăm șapcă! Bine, pe de altă parte, el așteaptă cotele de închidere ale acțiunilor la bursa din Wall Street, eu aștept poștașul cu pensia. Dar să-l las pe Donald și să mă ocup de campania mea electorală. E bun și băiatul ăsta cu care m-am asociat de ceva vreme, Cristi Cernescu. Lipește afișe, e și un soi de bodyguard al meu, pentru că mulți vor să mă elimine din jungla politică! Lasă că știu eu cum dușmanul stă cu ochii pe mine! Dar îl anunț de pe acum: Traian Rânja merge până la capăt! La rond Canta sau CUG, depinde unde am treabă.

Cristian Cernescu – Mărturisesc că multă lume m-a întrebat nedumerită: „Ce cauți lângă pensionarul ăsta de Rânja? Ești băiat tânăr, de ce nu intri într-un partid de oameni de viitor?”. Culmea e că, de la o vreme, am început să-mi pun și eu astfel de întrebări. Viața e scurtă, mai ales cu pandemia asta. Așa că am decis: mai stau cu el la alegerile astea parlamentare, după care îmi văd de treaba mea. Recunosc, deocamdată îmi place ideea că sunt, totuși, Președinte interimar al Organizației Județene Iași. Bine, suntem patru de toți, dar orișicât! Planuri pentru scrutinul din decembrie? Să iau mai multe voturi decât la alegerile locale. Sper să-mi lărgesc bazinul electoral cu încă cel puțin două scări de bloc. În ritmul ăsta, cam în 40 de ani aș putea fi eligibil pentru un loc în Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *