Profund până la lacrimi. Abalași, noul Poptămaș de Iași

Satiră cu ștaif

Vine o vreme când orice om politic capătă o anumită înțelepciune, o privire condescendentă asupra nebuniei acestei lumi, asupra provocărilor deșertăciunii vieții de zi cu zi. De multă vreme, ceva ne spunea că și pe Bogdan Abalași, lider Pro România, îl paște această desprindere de cele muritoare printr-o levitație atât de necesară în sferele înalte ale spiritului. Iată că așteptata evadare din zona rudimentarului pământeam s-a produs! Dovada o reprezintă imaginea alăturată în care politicianul inspirat a scris neprețuitele cuvinte: „Nu vei zări niciodată un curcubeu dacă te uiți în jos”. De remarcat că expresia de sorginte astrală are ca fundal peisajul incert al unei metropole cu zgârie nori și alte nebunii edilitare, semn că Abalași iubește înălțimile cunoașterii. Oameni buni, să mergem în vârful picioarelor pe lângă acest gânditor cu viziune, pentru ca nu cumva să-i smotocim norul în care doarme liniștit, chit că o face îmbrăcat în haine de lucru cu plebea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *