Preoţii ieşeni dau o mână de ajutor poliţiştilor. A fost declanşată operaţiunea „Să nu furi”

Caterincă de Bahlui

La începutul acestei săptămâni, poliţişti din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Iaşi au instruit 75 de preoţi din municipiu şi judeţ pe teme de prevenire a infracţionalităţii. La finalul consfătuirii, poliţiştii le-au înmânat feţelor bisericeşti prezente afişe vizând prevenirea furturilor din locuinţe, dar şi a înşelăciunilor cărora le pot cădea în plasă bieţii enoriaşi. Părintele Ecumeniu Busuioc s-a numărat printre cei care au ascultat cu sfială sfaturile poliţiştilor. Întors în sat, sfinţia sa şi-a informat credincioşii despre pericolul hoţilor din comunitate. În câteva zile, a primit câteva sesizări şi opinii.

  • Sfinţia voastră, Parascheva lui Neculaie vă deranjează cu această scrisoare. Mult am stat şi m-am frământat, am aprins şi candela care să-mi dea gândul cel bun dacă e bine sau nu să vă fac această mărturisire. Până la urmă, sfânta icoană din bucătăria de vară m-a luminat şi mi-a dat curaj să vă spui că Ioan Apetrei intră seară de seară pe furiş în locuinţa Mariţei a lui Gheorghiu, vădană de treişpe ani. Acum nu ştiu dacă fură sau nu ceva, dar câteodată se aud chiote şi ţipete atât de neomeneşti că-mi vine să scuip în sân şi să pup crucea de şapte ori. Vă rog să cercetaţi cazul, să faceţi o inspecţie de noapte, că cine ştie ce necurat lucru s-o petrece acolo.
  • Părinţele, Viorel Costea sunt. Da’ matale altă treabă n-ai decât să asmuţi populaţia împotriva celor pe care-i numeşti hoţi? Hai că am auzit de la nişte tovarăşi că şi pe mine m-ai dat de exemplu, că cică aş fi un element antisocial. Da’ ce, m-ai văzut că am furat ceva de la matale? Oi fi luat eu vreo douăj de lei din cutia milei, dar ăştia erau bani împrumut. Măcar dacă erau mai mulţi, dar nici un teanc de parale nu eşti în stare să strângi. Salutare, părinţele!
  • Domnu’ părinte, eu mai bag mâna prin câte-un buzunar, dar să ştiţi că întotdeauna spun un Tatăl Nostru scurt. Am eu o vorbă: decât să mă bată Dumnezeu, mai bine să mă bată la secţie.
  • Sfinţia voastră, sunt un tânăr frumos şi liber. Vă felicit pentru iniţiativa de a lupta împotriva hoţiilor din comuna noastră. Vin cu o propunere pe care o văd foarte utilă împotriva acestui flagel care macină societatea: înfiinţaţi un birou DNA chiar în altar, în aşa fel încât cazurile de corupţie să fie rezolvate cu celeritate. Poate că n-ar fi rău dacă aţi face diligenţele necesare pentru ctitorirea unei Mănăstiri DNA, cu hramul Sfintei Codruţa. O să vedeţi atunci ce de-a pelerini vor lua drumul sihăstriei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *