Miroslava ameninţă Iaşul nu numai din punct de vedere al atragerii de mari investiţii industriale, ci şi fotbalistic. După cum se ştie, echipa de fotbal a celei mai mari comune din judeţ, Ştiinţa Miroslava, va juca începând din această toamnă în Liga a doua, conducerea clubului având planuri mari pentru acest sezon. Însă cum terenul de acasă nu se potriveşte cu socoteala de la Ligă, echipa antrenată de Cristi Ungureanu nu poate juca pe terenul din Uricani, drept pentru care speră într-un accept al clubului CSM Poli pentru a putea disputa meciurile pe stadionul Emil Alexandrescu. Curioşi din fire, am interceptat un schimb de mesaje între preşedintele lui Poli, Adrian Ambrosie, şi antrenorul miroslovenilor, Cristi Ungureanu.
Cristi Ungureanu: – Domnule preşedinte, acum că am promovat şi noi în liga a doua, ni s-a spus de la federaţie că nu mai putem juca pe un teren cu marcajele făcute din balegă de vacă şi vestiarele pline de muşte. Până ne punem la punct arena din Uricani, vă rog să ne daţi voie să jucăm meciurile de acasă pe stadionul Emil Alexandrescu.
Adrian Ambrosie: – Domnule Ungureanu, am primit cu interes propunerea dumneavoastră. Totuşi, mă miră faptul că nu aţi reuşit să convingeţi federaţia de condiţiile bio pe care le oferă terenul din Uricani. Într-o epocă a dopajului, a chimicalelor de tot felul utilizate în sport, o suprafaţă de iarbă aflată în sânul naturii, în care s-au folosit numai îngrăşăminte naturale, ar trebui să fie în avantajul Miroslavei. Mă voi gândi, voi vorbi şi cu băieţii, şi voi lua o decizie în cel mai scurt timp.
Cristi Ungureanu: – A trecut vremea jucătorilor care jonglau cu coada vacii, dle Ambrosie. Înţeleg unde bateţi, dar să ştiţi că nu întâmplător ne numim Ştiinţa. Într-un fel, suntem colegi cu politehniştii dumneavoastră, avem aceleaşi preocupări academice. Că unii n-au avut noroc şi s-a născut pe plaiurile astea mai limitrofe Iaşului, asta nu mai este vina lor. Şi apoi, dacă vom juca pe stadionul din Copou, vă asigur că vom tripla numărul de goluri înscrise acolo. Ştiu că nu vă ajută cu nimic, dar măcar contează la statistică. Măcar stadionul să aibă un palmares onorabil.
Adrian Ambrosie: – Ok, vă primesc, dar să lăsaţi curat în vestiar. Îmi mai vin şi mie rude de la ţară şi ştiu cum e după vizita lor. Eventual, mai puteţi lăsa câte un jucător, doi, dar mai mult, nu.
Cristi Ungureanu: – Mulţumim, nu veţi regreta! Peste doi ani, maxim, când veţi fi în liga a doua, vă vom lăsa şi noi să jucaţi pe terenul din Uricani. Doar oameni suntem!