Numele cartierelor din Iași, între mit și adevăr

Metropolis

Un lucru care ni s-a părut întotdeauna fascinant în cazul lingvisticii e faptul că această știință duce la cele mai surprinzătoare și amuzante rezultate. În căutarea originii unui cuvânt, te trezești plimbat peste șapte mări și peste țări, găsindu-l unde te aștepți mai puțin. Unde dai și unde crapă, cum s-ar zice. Cuvântul „ticălos” e un adjectiv oarecare în română. DEX-ul menționează că ar avea o etimologie necunoscută, adică nu se știe de unde vine. Unii lingviști spun însă că el vine din expresia grecească „ti kalos”, însemnând „ce frumos”. Era strigătul cu care negustorii greci din perioada fanariotă își chemau potențialii clienți să le admire marfa. Aducându-și aminte cum a fost păcălit ultima oară, românul a început să zică „io-te, bre, ticălosul ăsta, iar a ieșit să înșele lumea”. De aici și cuvântul. Banalului ketchup, DEX-ul nostru nu-i atribuie nici etimologie, spunând pur și simplu că e cuvânt englezesc. De fapt, e chinezesc, „ké tsiap”-ul fiind la origini un sos picant, făcut din saramură de hamsii, ghimbir, cuișoare, hrean și alte chinezării. Roșiile au fost introduse în rețetă în locul peștelui abia în a doua jumătate a secolului XIX. La fel de ciudate pot fi rezultatele și aplicând lingvistica la ce ne înconjoară. La Iașul nostru, adică.

Nu e clară proveniența
Nimeni nu știe clar de unde vine numele Iașului. Unii fac referire la o inscripție romană menționând un „municipium Jassiorum”, atribuindu-i deci o origine latină. Doar că respectiva inscripție a fost descoperită în Croația, adică la cam prea mare distanță de noi pentru ca ipoteza să fie plauzibilă și nici măcar nu localizează municipiul Jassi, pentru a putea spune că ar fi vorba de noi. Alții spun că numele ar proveni de la „yazigi”, un trib sarmat. Mda, doar că ăla locuia în Ungaria de azi, nu în Moldova. Alții îl derivă de la „leși”, numele dat de moldoveni polonezilor. E drept, în Evul Mediu târziu este atestată o colonie de polonezi la Ciurea, proveniți dintre mercenarii aflați în slujba domnitorilor moldoveni. Doar că Iașul exista deja de multă vreme. Numele orașului a mai fost pus în legătură cu o categorie de luptători cu arcul din Evul Mediu, dar confirmările lipsesc. Pe scurt, numele Iașului e folosit în neștire.

De origine cumană
Mai clar stau lucrurile când e vorba de Bahlui. Unii au încercat să lege numele râului de nemțescul „Bach”, care înseamnă „pârâu”. Doar că primii nemți care au ajuns în Moldova au fost mercenarii austrieci veniți la chemarea unor boieri trădători și pe care domnitorul Mihail Racoviță i-a îngropat sub Crucea lui Ferentz, la 1717. De fapt, numele e de origine cumană, popor de stepă ce ajunsese să stăpânească, pe la anul 1100, Muntenia și Moldova, de la Iași spre sud. De la Iași spre nord, Moldova era sub stăpânirea Rusiei Kievene. Cumanii au stat pe-aici până la invazia tătărască din 1241, când imperiul lor a fost risipit. Iar urme au lăsat o mulțime: Covurlui, Vaslui, Catlabug, Ialpug, Borcea, Cornanu, chiar Caracal, Teleorman și Bărăgani sunt nume de origine cumană. Bahlui înseamnă pârâu mocirlos. Așa cum și este, de altfel.

De unde vine Galata
Se poate vorbi mult și despre numele cartierelor Iașului. Unele au primit nume de botez oficiale atunci când au fost construite, începând cu anii ’60. Sunt nume pur administrative, scoase din burtă în perioada național-comunismului, fără vreo legătură cu Iașul și cu istoria sa. Din această categorie fac parte cartiere precum Dacia, Alexandru cel Bun, Cantemir, Mircea cel Bătrân sau Tudor Vladimirescu. Altele însă, au nume ce pot fi urmărite în timp sute, dacă nu chiar mii de ani. Galata, de exemplu, a fost denumit după mănăstirea lângă care a fost construit. La rându-i, mănăstirea și mahalaua de la poalele dealului au fost botezate după o suburbie a Istanbulului, situată pe malul asiatic al Bosforului. In curțile de la Galata erau cazați domnitorii români înainte de a se prezenta sultanului. Dar numele e încă mai vechi. Galata ieșeană, Galațiul, Galata turcă și Epistola către Galateeni vin de la… celți. Ați auzit de boi și taurisci, pe care Burebista i-a bătut de le-a sunat apa în cap. Ei bine, galații sau galateenii erau tot un trib celtic care a migrat din nordul Alpilor, de pe malurile Dunării superioare, spre Grecia, trecând și pe la noi. Galații s-au oprit până la urmă în vestul Anatoliei, unde au fondat un soi de stătuleț efemer, Galatia. De acolo vine și numele Galatei noastre.

Numele unei crâșmărese
Tot în zonă, cartierul Nicolina își trage numele de la pârâul cu același nume. Ca amănunt, Nicolina este singurul râu din România și unul dintre foarte puținele râuri din lume care curge de la sud spre nord, nu invers. Nilul mai curge așa. Râul însuși se pare că a fost botezat după numele unei crâșmărese din zonă, Niculina. Sau poate de la bărbatu-său, Nicolae. Tot de la locuitori înstăriți ai zonei își trag numele și cartiere precum și Bularga, Ciurchi, Bucșinescu sau Țicău.

De la culoarea podului
Despre Podu Roș se spune că și-ar trage numele de la faptul că acolo aveau loc în trecut execuțiile prin decapitare. E doar o legendă urbană. Modalitatea standard de execuție în Moldova medievală era spânzurătoarea. Tăierea capului era considerată un privilegiu ce se acorda doar boierilor, fiind deci mult mai rară. Iar locul preferat pentru spânzurare era dealul mănăstirii Frumoasa, nu Podu Roș. Altă legendă spune că numele i s-ar trage de la bordelurile care funcționau pe strada Palat și care aveau perdele roșii. De fapt, numele provine pur și simplu de la culoarea balustradelor sale, care erau roșii, după cum cele ale podului care lega orașul de tăpșanul Copoului peste un pârâu azi dispărut erau verzi. S-a și păstrat de altfel un registru de la 1832-1834, în care se menționează sumele cheltuite pentru vopsirea podului și culoarea acestuia.

Mantaua călăului
O origine asemănătoare are și numele cartierului Manta Roșie. În Evul Mediu, călăul trebuia să locuiască în afara orașul, în care nu avea voie să intre decât „în interes de serviciu”, pentru a-și face treaba. Nici la piață nu putea merge, ci trebuia să trimită pe cineva să-i cumpere mălai sau pește. Iar pentru a fi vizibil de la distanță și a putea fi ocolit de cetățenii cinstiți, călăul trebuia să poarte peste haine o manta roșie, iar noaptea să umble cu un felinar tot roșu. De la mantaua călăului și de la locul unde acesta își avea casa se trage și numele cartierului.

Legendă urbană
Că tot vorbeam de Copou, acesta este probabil cel mai cunoscut cartier al Iașului. De fapt, el a fost un târgușor în apropierea Iașului, care începea cam de prin dreptul stadionului de azi. Prin anii ’30, încă funcționa primăria comunei Copou, într-o casă transformată ulterior în locuință socială, pe șoseaua Ștefan cel Mare, spre Cârlig. Copoul a fost pustiu mult timp. Până târziu în sec. XIX, de la Fundație la deal era câmp, presărat cu câteva case boierești. Printre ele, și casa boierului Canta, Casa Universitarilor Ieșeni de azi. De la acest Canta, probabil o prescurtare a numelui Cantacuzino se trage și numele cartierului vecin cu Păcurariul. Așadar, Copoul era tăpșan liber, ceea ce a și permis amenajarea celebrei grădini publice. Mai la deal de Agronomie și în Grădina Botanică, era pădure presărată cu luminișuri. În această pădure, spune legenda, s-ar fi ascuns soția lui Vasile Lupu, doamna Teodosia, împreună cu fiul său, în timpul unei invazii tătărăști. După plecarea tătarilor, Lupu și-ar fi găsit soția cu ajutorul unor câini de vânătoare, copoi. De la aceștia, se spune, vine și numele cartierului. Legenda scârțâie însă din toate încheieturile. Este greu de crezut că soția domnitorului ar fi fugit de la curtea domnească din centrul orașului până în pustiul din nordul acestuia, în loc să se ascundă într-una dintre bisericile fortificate din sudul capitalei. Apoi, cuvântul „copou”, ca singular al substantivului „copoi” nu există în limba română. Asocierea câinilor cu numele cartierului e greu de susținut prin argumente.

Dublu rol
În cazul Păcurariului, există mai multe variante, la fel de plauzibile. Dintotdeauna, mahalaua a fost una de tranzit, actualul drum european suprapunându-se pe un vechi drum medieval de intrare în Iași. Pe acolo intrau și păcurarii. Cuvântul îi desemnează în limba română atât pe vânzătorii de păcură și gaz, marfă absolut necesară, dar inexistentă în subsolul Iașului, cât și pe ciobanii aflați în transhumanță. De la care însă se trage efectiv numele cartierului, asta nu se mai știe.

Însemna șoim
Ca și Copoul, Bucium, Tătărași sau Socola au fost sate fondate în apropierea Iașului. Nu vă mai explicăm ce înseamnă bucium, pentru că este evident. Cuvântul „socol”, de unde își trage numele Socola de azi, a dispărut însă din limba română. Împrumutat din slavonă, vechea limbă de cult din țările române, termenul însemna șoim, fiind folosit cu precădere pentru șoimii domesticiți, folosiți la vânătoare. Zona era cândva ocol domnesc, satul făcând parte dintre cele obligate să asigure întreținerea trupelor și fortificațiilor. O bună parte din tarla era domeniu de vânătoare, de unde și numele.

Pe vremuri a fost sat
Tătărașiul a fost alt sat, amplasat pe ceea ce se numea pe vremuri „drumul tătărăsc”. Inițial, a fost drumul favorit al tătarilor, atunci când veneau la jaf pe aici. Drumul lega Iașul de unul dintre vadurile Prutului, cel de la Ungheni. Prin dreptul actualului pod de cale ferată, Prutul seacă vara de-l treci și pe jos, darămite călare. Drumul tătărăsc era însă și unul dintre cele mai importante drumuri comerciale ce străbăteau Iașul. De la tătarii care atacau Iașul dinspre est sau de la căruțele care se duceau spre Crâm vine și numele satului, iar mai apoi, al cartierului.

Port la Prut
Țuțora și-a primit numele prin contaminare, de la satul spre care duce drumul ce-l străbate. Numele cartierului desemnează pur și simplu zona aflată pe drumul spre Țuțora. Este o excepție în toponimia Iașului, pentru că de regulă Iașul a botezat zonele din jur, nu invers. În Evul Mediu însă, Țuțora era principalul port al Moldovei pe Prut. Aici se strângeau grânele, mierea, ceara, lâna și alte mărfuri de export ce urmau apoi să fie transportate spre Dunăre și Marea Neagră. Era un port suficient de important pentru a boteza o zonă a Iașului. Lingvistic vorbin, Țuțora provine din cuvântul „țuțuroi”, cu sensul de curs de apă. Jijia, mai exact.

Și două Mori
De fapt, despre originea numelor diverselor zone din Iași se poate scrie o carte întreagă. Strada Uzinei, acum Petru Movilă, își trage numele de la prima uzină electrică a Iașului, construită pentru a alimenta rețeaua electrică a tramvaielor. Moara de Foc și Moara de Vânt, firește, de la două mori: una cu aburi, alimentată probabil cu păcura adusă prin Păcurari și cealaltă, acționată de forța vântului de pe dealul Șorogari. Iașul era important ca punct comercial și de tranzit, dar nu și din punct de vedere productiv. Era mai simplu să cumperi un sac de făină de la un negustor în trecere spre Țuțora, decât să te chinui să macini grâu. De asta și morile erau rare. Atât de rare, încât a fost suficient să existe două pentru a da nume unor locuri. Erau ceva ciudat în peisaj.

1 thought on “Numele cartierelor din Iași, între mit și adevăr

  1. Iazygii s-au stabilit in final in Ungaria, si probabil acel nume latin la ei se refera, dar iazygii au venit dinspre est cu vreo 200 de ani inainte de aceasta sedentarizare in campia panonica, si au traversat astfel teritoriul Romaniei de azi, deci una n-o exclude pe alta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *