Modelul Borceag (R. Moldova): campus pentru vârstnici

Reflector

Ați auzit de borceag? E o buruiană, denumită popular și măzăriche. I se mai spune și mazăre furajeră, pentru că este cultivată pe alocuri în acest scop. Are chiar o valoare economică mai mare decât trifoiul sau lucerna. Numele ăsta îl poartă însă și un sat basarabean, din raionul Cahul. Sat românesc, de altminteri, pentru că din 10 oameni, unul singur e găgăuz, bulgar, rus sau ucrainean. Vom vorbi azi despre el, dar la fel de bine în loc de Borceag puteam spune Pocreaca, Tarnița sau Cioca Boca de la noi, că mare diferență nu e. Și scriem despre el pentru că problemele de acolo se regăsesc și la noi. Rezolvarea, mai puțin.

Pensii mici
În 1990, nivelul de trai în RSS Moldovenească era asemănător celui din România. Între timp, noi am intrat în Uniunea Europeană, iar asta s-a simțit. Moldova a rămas prinsă între est și vest, iar asta a făcut-o să ajungă cea mai săracă țară din Europa. Spre comparație, pensia medie în Basarabia e de 100 de euro, de trei ori mai mică decât la noi. La țară, e și mai jale, pentru că între foștii colhoznici de la ei și foștii cooperatori de la noi nu e nicio diferență ca tratament din partea statului. Pensiile din mediul rural moldovean sunt în jur de 25 de euro. Cu 50 de euro ești boier. Iar prețurile, cu excepția băuturii și țigărilor, nu sunt cu mult mai mici decât la noi. Cu pensia, mori de foame la propriu. Mai rău ca la noi.

Doar agricultură
Iar în sudul Basarabiei, e mai jale decât în rest. În nord, pe vremea sovieticilor, s-a mai investit în industrie. În sud, nimic altceva decât agricultură, și nici aia nu merge prea bine, deoarece climatul e unul de stepă aridă. Principala cultură este vița-de-vie, dar cu embargoul rusesc împotriva produselor moldovenești și cu protecționismul Uniunii Europene, basarabenii stau cu vinul în brațe și n-au ce face cu el. Iar Borceagul este însăși definiția jalei jalnice a jalei. E un sat situat la 2 ore cu mașina de Chișinău și la 65 km de centrul raional, Cahul. Cel mai apropiat spital se află la Comrat, la jumătate de oră cu mașina. Doar că nu există transport public. Adică un fel de Cuca Măcăii la modul metaforic și de Humosu din comuna Sirețel, la modul concret. A existat la Borceag o fabrică de vin. A dat faliment din motivele prezentate adineauri.

Au venit olandezii
Acum 11 ani, în acest sat pierdut între dealuri au ajuns membrii unei fundații olandeze, cu un nume imposibil: MAX Maakt Mogelijk, adică „MAX face (să fie) posibil”. Să le spunem, simplu, Max, ca să nu ne complicăm. Olandezii au venit, au văzut și și-au pus mâinile în cap. Multă durere umană. Așa că și-au băgat picioarele în apă rece, și-au pus o pungă de gheață în cap, încercând să-și dea seama ce ar fi mai urgent de făcut.

Centru de sănătate
Ca și la noi, din satele basarabene tinerii au plecat unde au văzut cu ochii. Care la oraș, care în România, care în UE, la muncă. În urmă, au rămas bătrânii, săraci și bolnavi. Așa că olandezii au deschis în 2011 un centru de sănătate, cu o capacitate de 70 de locuri, destinat bătrânilor din sat. E un fel de dispensar unde se asigură un minim de asistență medicală și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a lua o masă caldă, de trei ori pe săptămână. Cu bucătărie profesională. Pe banii lor, olandezii au împușcat practic doi iepuri dintr-o lovitură. Bătrânul vine să mănânce, ocazie cu care îl consulți și îi explici ce poate face pentru sănătatea sa din puținul pe care îl are. Acolo se organizează și diverse activități de grup, pentru combaterea sinugrătății de care suferă cea mai mare parte a vârstnicilor.

Facilități de tot felul
Apoi, olandezii au început să se extindă. Acum câțiva ani, au construit sere, unde plantează legumele necesare pregătirii hranei din centru. Surplusul se vinde, fie magazinelor din raion, fie prin intermediul unui magazin propriu. Au înființat și o prisacă, producând și vânzând miere. Apoi au organizat două echipe de constructori pentru a consolida și renova casele cele mai dărăpănate din sat. Până acum, au renovat peste 100 de case din Borceag și satele apropiate. Cam cum face Bogdan Tănasă, cu casa SHARE a lui. Ultima acțiune a olandezilor abia ce s-a încheiat: au construit un complex de locuințe sociale, 19 la număr, peste drum de centrul de sănătate. E un fel de azil de bătrâni, dar nu în stilul nostru instituționalizat, de camere de cămin, ci ca un mini-cartier de case, așa cum sunt obișnuiți bătrânii. Vârstnicii care doresc, se pot muta în aceste case, cu condiția să se poată autoîntreține și să-și plătească utilitățile. În acest mod, ei stau aproape de centrul de sănătate și, mai cu seamă, stau alături unul de altul. Singurătatea e cea care îi ucide, înainte să o facă boala.

Ar trebui preluat
Asta e, pe scurt, povestea din Borceag. E o picătură de speranță într-un ocean de nevoi. Dar e o idee care ar putea fi preluată și multiplicată și la noi. Există și în județ la noi primari cu inițiativă. Citește vreunul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *