Mirela Vaida a revenit pe scena Teatrului de Revistă într-un nou spectacol de zile mari

D’ale vedetelor

După 14 ani de activitate pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, Mirela Vaida revine în fața publicului într-o premieră de senzație. „Acces Direct… la Muzică!” este titlul noului spectacol care a avut premiera pe 29 mai, avându-i ca protagoniști pe Mirela Vaida și Adrian Enache și despre care starul de la Antena 1 se declară foarte entuziasmată. „În acest spectacol sunt 100% Mirela Vaida, aceea pe care poate lumea n-o cunoaște atât de bine. Aştept de cincisprezece ani un astfel de spectacol, pentru că înlăuntrul ființei mele, dincolo de orice, sunt un artist prin excelență”, a mărturisit moderatoarea emisiunii Acces Direct. Cât despre episodul în care o admiratoare a intrat cu un bolovan în platoul emisiunii, Mirela Vaida pare să fi depășit stresul evenimentului cu pricina. “Le transmit colegilor din «presă» care sunt pe urmele mele zilele astea, că azi am fost la „shopping relaxat” în mall cu scenografa de la Teatrul de Revistă «Constantin Tănase», Ana-Iulia Popov, pentru a-mi căuta pantofi și bijuterii de scenă. Am, totuși, credința că în mall nu intră femei dezbrăcate cu bolovani! Sau, cine mai știe?”, a scris Mirela pe pagina de Facebook, făcând haz de incidentul din platoul Acces Direct.

Vaida (foto, pamflet): Cu bodyguarzii de la Constantin Tănase sunt mai în siguranță decât pe platoul de la Acces Direct!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *