Mica Unire, apel la istorie. Discursurile lui Cuza și Kogălniceanu, adevărate lecții de oratorie

Reflector

Acum câteva zile, pe 24 ianuarie, s-au împlinit 159 de ani de la Mica Unire. În fapt, în 1859, s-au unit principatele Moldova și Țara Românească. Cu prilejul acestei celebrări, la Iași, miercuri, au avut loc manifestări în Piața Unirii, lângă statuia lui Al.I. Cuza, domnul unirii. Oficialitățile, și cele locale și cele naționale, au ținut discursuri sforăitoare, patriotarde. Pentru a avea termen de comparație, IEȘEANUL publică în acest număr trei discursuri din acele vremuri, două ale domnitorului Cuza și unul al marelui om politic Mihail Kogălniceanu. Comparați-le pe cele trei cu ce ați auzit anul acesta în Piața Unirii și hotărâți singuri care sunt mai pline de substanță, mai însemnate.

Cuvântul lui Kogălniceanu
Discursul deputatului Mihail Kogălniceanu, rostit la Iaşi, în Adunarea Electivă cu prilejul alegerii colonelului Alexandru Cuza ca domnitor al Moldovei în data de 5 ianuarie 1859:

“Măria Ta,

După una sută cincizeci şi patru de ani de durere, de umilinţă şi de degradaţie naţională, Moldova a reintrat în vechiul său drept consfinţit prin Capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre Domnul.

Prin înălţarea Ta pe Tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te de Capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să-i răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă – om nou!

O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia; Constituţia din 7 august 1858 ne însemnează o epocă nouă şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi! Fii, dar, omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi.

Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de români.

Fă, dar, ca Domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi linguşire.

Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti, dar, mulţi ani ca şi dânsul; să domneşti ca dânsul, şi fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţ că “România nu are de ocrotitor decât pre Dumnezeu şi sabia sa”.

Să trăieşti, Măria Ta!

 

Jurământul lui Alexandru Ioan Cuza

Pe 24 ianuarie 1859 colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domn al Principatelor Unite. După alegere a făcut următorul jurământ:

“Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”.

Discursul lui Alexandru Ioan Cuza la împărţirea steagurilor militare în tabăra de la Cotroceni (1septembrie 1863):

Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi!

„Această zi va fi una din cele mai însemnate din datinile noastre.

Steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfăţişau ţările despărţite.

Astăzi, voi primiţi din mâinile noastre steagul ce întruneşte colorile ţărilor surori, aşa precum voinţa unanimă a românilor a unit pe capul nostru coroanele ambelor ţări.

Steagurile voastre totuşi au fost martore de întâmplări care doresc a fi păstrate; ele vor împodobi, dar, Arsenalul român.

Primind steagurile cele două, aduceţi-vă pururea aminte că vă încredinţez coroana ţării.

Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri.

Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea.

Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României!

Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în cele două cuvinte săpate pe vulturii români: Onoare şi Patrie!

Ofiţeri, subofiţeri, caporali şi soldaţi!

Juraţi să păstraţi cu onoare şi fără pată steagurile voastre şi astfel veţi corespunde încrederii şi aşteptării ce am pus, cu ţara întreagă, în oaste.

Juraţi a le apăra în orice întâmplare, ca un sfânt depozit ce încredinţez bravurii şi patriotismului vostru!

Să trăiască România!”

 

(Publicat în „Monitorul”, jurnal oficial al Principatelor Unite, nr. 271, din 2 septembrie 1863)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *