Un oraş cu o bogată istorie precum Iaşul nu poate avea decât istorici pe măsură. Unul dintre aceştia este Sorin Iftimi, cu o activitate prodigioasă, autor a numeroase cărţi de specialitate şi a sute de articole ştiinţifice apreciate în lumea academică. Activând de peste 20 de ani ca muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional Moldova, Sorin Iftimi îţi poate povesti, la orice oră din zi sau din noapte, istoria Iaşului cu mai multă cursivitate decât ai citi horoscopul din ziar. Interesaţi de secretele omului de ştiinţă, i-am răsfoit paginile jurnalului personal.
- Îmi aduceam azi aminte de câteva chestii din timpul facultăţii. În primul rând, tot timpul m-a deranjat ideea că am intrat la istorie. Da, pare ciudat, dar un istoric vrea să intre în istorie, nu la istorie. Apoi, ori de câte ori auzeam expresia istoria se repetă, mă gândeam cu groază la ideea că voi rămâne repetent şi, astfel, într-adevăr, să repet istoria. Mda, mici chestii, jocuri de cuvinte pe care le uitasem într-o vreme, dar, nu-i aşa, asta-i treaba istoricului, să nu lase memoria să doarmă.
- Iubesc arheologia, e una dintre disciplinele ştiinţifice preferate şi de care aş vrea să mă ocup mai îndeaproape. Deocamdată, fac câteva simulări de săpături arheologie chiar în poşeta soţiei. E o experienţă pe care o recomand oricărui cercetător interesat de explorări în enigmaticul adâncurilor. Mai uşor găseşti mormântul lui Tutankhamon decât o cheie în poşeta nevestii, zău!
- De la fereastra biroului meu din Palatul Culturii privesc regatul de poveste al Palasului. Apoi trec şi mai studiez câte un pic despre Piaţa Beilicului, dughenele Catargi – Mavrocordat de pe Ştefan cel Mare sau vechile planuri privitoare la Uliţa Târgului de Sus. Stările contrastante care mă încearcă atunci când compar shoppingul de azi cu cel de acum două – trei secole mă revigorează. Mai mult, îmi oferă senzaţia clară că tot ce-i brand, ca valul trece.
- O problemă care mă frământă profesional de ceva vreme este legată de identitatea epocii pe care o trăim. Am avut epoca pietrei, a bronzului, chiar şi “epoca de aur” (ha ha!), dar oare epoca actuală, contemporană, ce denumire ar putea primi? Să o numesc epoca de silicon? Dacă mă uit la ce personaje umplu emisiunile de divertisment, s-ar potrivi de minune. Dacă mă uit la cele politice, mai că-mi vine să-i spun epoca de praf în ochi, atât de consistente sunt promisiunile aleşilor noştri. Sper, totuşi, să găsesc denumirea corectă şi cât mai aproape de adevăr a perioadei pe care o traversăm. Dacă nu, mă întorc la epoca trecutelor vieţi de doamne şi domniţe care dădeau farmec Iaşului. La bulivard, birjar!