Marlon, afaceri cu mafia. Catrinel joacă în “La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu

D’ale vedetelor

Catrinel Marlon a dat lovitura! Actriţia de origine ieşeană va fi prezentă la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, graţie rolului interpretat în pelicula „La Gomera” regizată de Corneliu Porumboiu. Filmul este selectat chiar în competiţia oficială, fiind o premieră pentru cariera de până acum a regizorului vasluian. Pe scurt, este vorba despre povestea lui Cristi, un poliţist român corupt, implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, şi care ajunge pe insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa El Silbo, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să îl elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti, şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii. Producţia a fost una pretenţioasă, fiind filmată în locaţii din România, Spania şi Singapore. Din distribuţie, pe lângă Catrinel Marlon, mai fac parte Vlad Ivanov şi Rodica Lazăr.

Marlon (foto, pamflet): Într-o vreme, mi se spunea că sunt frumoasă ca o cadră, dar acum sunt superbă ca un cadru din filmele lui Porumboiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *