Când monarhistă, când republicană. Iulia Scântei, o monarhistă care iubeşte deopotrivă şi republica de la Cotroceni

Râs cu plâns

Zilele trecute, senatoarea PNL Iulia Scântei a înfăptuit iarăşi un adevărat tur de forţă pe care şi l-a dorit folositor alegătorilor săi, dar care s-a înscris în aceeaşi notă de mentă frecată. Miercuri, 17 aprilie, a căscat ochii cu adoraţie pentru preşedintele Klaus Iohannis, la lansarea cărţii acestuia Eu.ro, pe 21 aprilie a tras o fugă la Chişinău pentru a le promite moldovenilor sprijin de la viitorii europarlamentari liberali, luni, 22 aprilie s-a urcat în Arcul de Triumf unde s-a fotografiat cu nişte tomuri groase cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, iar miercuri, 24 aprilie, s-a plimbat cu Rareş Bogdan pe străzile Iaşului, prilej de noi poze. Şi, iaca aşa, a mai trecut o săptămână de „lucru” pentru mândra senatoare de Iaşi, care, suntem siguri, ne va încânta în jurul datei de 10 mai, de Ziua Regelui, cu alte activităţi dedicate slăvirii Casei Regale. Aşadar, preocupări foarte utile ieşenilor, fie primite!

Scântei (foto, pamflet): Vai, dom’ profesor, sunteţi atât de amabil! Mi-aţi trecut 10 în catalog la disciplina Veneraţie prezidenţială!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *