Mandatul lui Iohannis, rumenit în cuptorul moldovencei Pivniceru (pamflet)

Politică la patru ace

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a reînnnoit permisul de conducere a ţării, într-o şedinţă solemnă a Curţii Constituţionale. Instituţia respectivă i-a validat în unanimitate noul mandat de cinci ani, consfinţind dreptul Trabantului de la Cotroceni de a circula nestingherit pe căile întortocheate ale politicii româneşti. De la ceremonie n-au lipsit doi cunoscuţi ieşeni, avocata Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei şi actualmente membru al Curţii Constituţionale, şi istoricul Andrei Muraru, consilier al preşedintelui Iohannis. Un eveniment formal, fără sclipire, dar care a îmbrăcat în haină juridică dreptul la somnolenţă prezidenţială pentru încă un cincinal. (pamflet)

Biroul somptuos al avocatei Mona Pivniceru. Distinsa doamnă probează o robă elegantă, privindu-se atent într-o oglindă amplasată pe un perete, printre numeroase diplome şi tablouri cu diverse personalităţi politice. În încăpere intră timid Andrei Muraru, păşind silenţios spre femeia care oftează scrutându-şi alura din profil.

Mona Pivniceru: – Uff, se apropie ora validării lui Iohannis, iar eu încă nu m-am decis cu ce robă să mă îmbrac. Am o grămadă de haine, fiecare cu specificul ei: pentru validări de referundum, judecăţi de ordonanţe, analize de contestaţii şi multe alte ipostaze la care ne supune viaţa grea de judecător constituţional! Cu toate acestea, deşi validarea preşedintelui se petrece o dată la cinci ani, nu mă pot hotărî cu ce îmbrăcăminte să onorez evenimentul.

Andrei Muraru: – Vai, doamna judecător, dar Excelenţa Sa a fost foarte clar în dorinţa sa: vrea o Românie normală. Aşadar, îmbrăcaţi-vă normal!

Mona Pivniceru: – Se vede că eşti un puştiulică fără experienţă! Unde ai mai văzut tu femeie care ar vrea să se îmbrace normal? E peste putinţă!

Andrei Muraru: – Totuşi, trebuie să vă grăbiţi. În circa douăzeci de minute, începe festivitatea de validare.

Mona Pivniceru: – Ştii ceva? Mă doare la broşă de festivitate. Mai bine vino în spatele meu şi trage-mi fermoarul.

Muraru se înroşeşte tot.

Andrei Muraru: – Cum aşa, doamnă? Nu mă pricep, zău. Şi chiar dacă m-aş pricepe, nu se cade ca…

Mona Pivniceru: – Nu fi sperios, băiete. Îţi garantez eu e că e curat constituţional să ajuţi o femeie să se îmbrace. Ce, la Cotroceni aveţi numai ficuşi şi sepepişti ascunşi în dulap?

Muraru execută operaţiunea cu degete tremurânde, privind cu teamă spre uşa biroului.

Mona Pivniceru: – Aoleu, dar eşti moale de tot! Păi, moldovean eşti tu? Ia să te duci la moşu’ tău, Tudorel Toader, să te înveţe oleacă de meserie. Până şi Zegrean, care privea în paişpe, tot nimerea să lege două bretele. Bine, mai dădea din când în când câte o erată, dar se descurca!

Într-un final, Pivniceru reuşeşte să-şi desăvârşească ţinuta vestimentară, aşezându-se apoi pe un scaun înalt, capitonat, aflat în spatele unui birou masiv.

Muraru se aşează cu gesturi reţinute pe un scaun opus.

Andrei Muraru: – Şi acum, distinsă doamnă, după ce am finalizat cu brio operaţiunea vestimentară…

Mona Pivniceru: – Aş putea spune Magna cum Laude!

Andrei Muraru: – Cum spuneţi dumneavoastră…. ei bine, să vă explic motivul venirii mele aici. După cum ştiţi, preşedintele Iohannis va sosi în câteva minute pentru ceremonia de validare. Valul entuziasmului popular necesită un vot unanim din partea judecătorilor Curţii Constituţionale. Aşa că apelez la apartenenţa noastră comună ieşeană pentru a face într-un fel ca acest deziderat să fie îndeplinit.

Mona Pivniceru: – Trafic de influenţă, puşcărie de la 2 la 7 ani!

Muraru se schimbă la faţă. Începe să transpire.

Andrei Muraru: – Vai, doamna judecător, nu am vrut să sune aşa. Şi apoi, ce vorbe mari spuneţi! 7 ani? Cât un mandat şi jumătate de preşedinţie.

Mona Pivniceru: – Te-am cam speriat, nu-i aşa, micule consilier? Nu mă lua şi tu aşa în serios. Mă numesc Pivniceru, nu Temniceru, ca să bag oamenii la temniţă.

Andrei Muraru: – Poate că m-am făcut greşit înţeles. Dumneavoastră sunteţi liberală, eu sunt liberal, domnul preşedinte e liberalul suprem, aşa că putem face un consens de idei în privinţa validării sale.

Mona Pivniceru: – Bine, copchile, m-ai convins. Hai la şedinţă, să vedem ce putem face.

După ceva timp. Şedinţa de validare a mandatului preşedintelui Iohannis este în plină desfăşurare.

Klaus Iohannis: – Stimată Curte, am luat mandatul fluierând, aşa că vă rog, pentru a economisi timp pentru check – in – ul plecării în concediu, să purcedeţi de îndată la validarea mea ca preşedinte al României. Şi vă rog să faceţi treaba asta în unanimitate. Cine se opune e pesedist şi trebe să plece din magistratură.

După o jumătate de oră. Andrei Muraru, pus la muncă în garderoba Monei Pivniceru.

Mona Pivniceru: – Așa, așa, după cum vezi, nu a fost mare lucru să ai unanimitatea pentru președintele tău. Aşază bluzele pe raftul de sus, jos încearcă să pui cât mai uniform robele de firmă. Vezi că unele dintre ele sunt branduri celebre, purtate la procese răsunătoare. Asta de azi, cu validarea, pune-o mai la îndemână. Nu va trece mult şi iar o voi îmbraca la următoarea contestaţie pe care o s-o depună Opoziția la CCR.

Pivniceru (a doua din dreapta, pamflet): În baza prevederilor propoziţiei 4 din 2019, silaba d, coroborate cu fraza neterminată 7 din expunerea ilogică privind programul dumneavoastră electoral, am decis validarea noului dumneavoastră mandat de preşedinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *