Liderul PNL DANIEL MINCIUNĂ a decedat. \”Este vorba despre o moarte subită\”

Iașul sub lupă

Daniel Minciună, liderul consilierilor judeţeni PNL din cadrul CJ iaşi a decedat astăzi. El avea doar 42 de ani. Cel mai probabil el a suferit un infarct.

UPDATE 19.52: „La noi a fost adus în stop cardiac în curs de resuscitare, a fost resuscitat şi cu medicii noştri, însă a fost declarat decesul. Cauza exactă a morţii va fi stabilită la necropsie. În evidenţele noastre nu se afla cu probleme cardiace, este vorba despre o moarte subită”, a declarat prof. univ. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi.
UPDATE 18.12: Mesajele de condoleanţe postate de colegii din PNL Iaşi:
ORGANIZAŢIA MUNICIPALA PNL Iaşi: „Cu tristeţe, membrii Filialei PNL Iaşi au aflat de trecerea în nefiinţă a colegului şi prietenului Daniel Minciună. Suntem alături de familie şi cei apropiaţi!Dumnezeu să te odihnească!”
Mihaela Popa, fost parlament: „Prea tânăr….42 de ani……..Dumnezeul să îl odihnească în pace”
Costel Alexe, deputat: „Cât de nedreaptă poate fi viaţa uneori! Astăzi, a fost cu poate cel mai sufletist om pe care l-am întâlnit vreodată! Dumnezeu să te odihnească în pace, prieten drag!”
Bogdan Abalaşi, subprefect: „E greu să vorbeşti despre Daniel Minciuna la timpul trecut! Am primit cu mare durere în suflet vestea trecerii în nefiinţă a lui Daniel Minciuna, un om tânăr, mult prea tânăr, un om deosebit prin dârzenia, hotărârea şi determinarea cu care îşi urma ideile şi planurile sale. Am avut ocazia de a lucra cu Daniel Minciună în perioada când a fost director la Direcţia Judeţeană de Drumuri. A fost o colaborare foarte bună. Daniel era un om implicat şi profesionist. Îmi aduc aminte iarna anului 2015, atunci când, de Crăciun, împreună cu Daniel Minciuna am fost sa deszăpezim drumul judeţean Plugari – Borosoaia. Ne întristăm când pierdem pe cineva drag, dar pentru noi toţi este o pierdere şi mai mare atunci când oameni tineri, de perspectiva, care şi-au dedicat întreaga activitate comunităţii, pleacă lăsând în urma o mare durere în suflet. Acum, la ceas de priveghere, transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate, sa ne aducem mereu aminte de cel care ne-a fost coleg si prieten. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
UPDATE 17.58: În urmă cu o zi, consilierul judeţean Daniel Minciună a fost invitat la o emisiune TV la “Iaşi TV-Life”. Acolo nu a nici un semn de slăbiciune din contră a fost foarte tonic.
UPDATE 17.45: Colegii săi de partid au început să îşi modifice profilul de pe Facebook, în acest sens ei au postat la poză un pătrat negru.
UPDATE 17.34: Daniel Minciună îşi anunţase intenţia de a candida la următoarele alegeri pentru şefia organizaţiei locale a PNL. El era membru PNL din 2009, funcţia de consiler judeţean a fost prima treaptă pe care a urcat-o în cariera politică.
UPDATE 17.27: Colegii din partid au început deja să posteze mesaje de condoleanţe: “Inimă mare, ai plecat prea repede…Somn lin, prieten drag”, scrie Marius Dangă, fostul viceprimar al orasului.
UPDATE 16.48: El nu era cunoscut cu probleme cardiace. Daniel Minciună avea o baietel in varsta de cinci ani.

“Un bărbat de 42 de ani se afla la terminalul 2 plecări a Aeroportului Iaşi. Brusc i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. Apelul s-a făcut la 14,07. La locul accidentul s-a prezentat un echipaj SAJ, care a găsit un bărbat în comă profundă. A fost intubat şi ventilat mecanic. După zece minute a făcut stop cardio-respirator. Medicul a iniţiat manevrele de resuscitare, în acest timp şoferul a pornit maşina spre Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) Iaşi\”, au declarat surse din cadrul Serviciului de Ambulanţă Județean. Medicul de pe Ambulanţa a sunat la IBC Iaşi în momentul în care şi-a dat seama de faptul că bărbatul este în stare foarte gravă. El a decedat la spital.

Daniel Minciună a fost prezent marţi seară, 14 februarie, la o emisiune publicată de postul de televiziune local Iaşi TV Life. Mai jos, o parte a emisiunii publicată de sursa citată

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *