Gustul amar al bomboanelor M&M. Cozmanciuc, după ce a ratat postul de prim-vicepreşedinte al PNL

Caterincă de Bahlui

Jale mare pentru doi liberali cu pretenţii de lideri naţionali. La recentul congres al PNL, Mugur Cozmanciuc şi Marius Bodea, acest M&M al liberalilor, au mizat pe cartea proastă a lui Cristian Buşoi, insuccesul acestuia închizându-le celor doi orice şansă de a ocupa funcţiile pentru care candidaseră, de prim – vicepreşedinte PNL relaţii internaţionale, respectiv vicepreşedinte al regiunii de Nord – Est în cadrul PNL. Tabăra Ludovic Orban a câştigat detaşat, cu circa 80% din voturile exprimate, aşa că ieşenii noştri au rămas pe dinafară, acolo unde pot să se lamenteze în voie şi să clocească planuri de răzbunare. Vigilenţi, am pus mâna pe câteva fragmente din conţinutul acestora.

Marius Bodea: Nu-mi vine să cred, dar nimic nu-mi iese bun în ultima vreme! Am mizat pe Buşoi, m-am ţinut scai de el prin toată Moldova, au râs ăştia prin presă că i-aş fi un soi de bodyguard, iar homunculul n-a fost în stare nici măcar să piardă la un scor onorabil. Măcar dacă acest Orban ar fi fost vreun colos, vreun Hulk, dar e la fel de pitic ca şi Buşoi. Nici nu ştiu cum o să mă uit în ochii colegilor mei de la Iaşi. Or să mă ciugulească ăia de-o să-mi sară fulgii. Ah, parcă ce era dacă prindeam şi eu un loc de şef peste Moldova liberală? Oare chiar nu înţelege nimeni că rostul meu în viaţă e să fiu şef peste tot? Preşedinte, prefect, director, deputat, pentru asta sunt născut, fir-ar săgeata mă-sii de politică! Dar nu-i nimic. Mai sunt alegeri. Vreau alegeri! Mor fără alegeri!

Mugur Cozmanciuc: Încă nu-mi pot reveni din şoc. Care va să zică, nici unul dintre votanţii de la congres nu şi-au dat seama de anvergura mea europeană, în aşa fel încât să mă voteze şef peste relaţiile internaţionale? Tocmai pe mine, care mă pricep la absolut orice, de la marketingul CET-ului din Iaşi la problemele de mediu din ministerul de resort? Unde eşti tu, tata Fenechiule, să vezi în ce hal se poartă acest partid cu mine?! Ingraţii! Bun, sunt deputat, şef pe la Neamţ, dar voiam şi eu o chestie aşa, mai sclipitoare, cum sunt relaţiile externe. Mai un schimb de experienţă prin ţările liberale, precum Maldive şi Bali, ce mare lucru doream şi eu?? Dar chiar nu mai este recunoscută valoarea în PNL? Mi-e şi greaţă să mă întorc printre muntenii ursuzi din Piatra. Ce ştiu ei despre dimensiunea mea planetară? Ah, şi ce corespondenţă mă pregăteam să port cu liderii din Europa! Din aia şmecheră, par avion. Eventual, mă duceam eu personal să le duc scrisorile, nu m-aş fi dat în lături să mă urc în cursa de Bruxelles sau Berlin! N-ai cu cine, dom’le!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *