Graţiile vestimentaţiei ieşene. Andreea Tincu, o creatoare care dă tonul modei prezidenţiale

Râs cu plâns

Recunoscut pentru potenţialul de frumuseţe feminină pe care-l deţine, Iaşul nu putea da rateuri în ceea ce priveşte creaţia de modă. Nume importante din această branşă provin din capitala Moldovei, fie că vorbim de Vanda Vlasov, Cristina Nichita sau Irina Schrotter. Mai nou, acestora li s-a adăugat Andreea Tincu, o tânără creatoare care face furori în zona vestimentaţiei, mai ales datorită faptului că soţia preşedintelui Iohannis o preferă atunci când vine vorba de toalete purtabile la ocazii protocolare de înalt nivel, cum a fost, de pildă, şi recenta vizită făcută la Paris. Zilele trecute, Cristina Nichita, Irina Schrotter şi Andreea Tincu au fost personajele unei întâmplări cu nuanţe tragicomice. Evident, un pamflet.

Un atelier de confecţii. Câteva bancuri de lucru pe care se află bucăţi mari de materiale de toate culorile. Mai multe manechine de plastic sunt înşirate de-a lungul pereţilor. Într-un colţ al sălii, la un birou, se află Irina Schrotter şi Cristina Nichita.

Irina Schrotter: – Nichi, uite, tocmai am citit iarăşi în presa mainstream despre fătuca asta de la Iaşi care face rochii pentru prima doamnă a ţării. Tincuţa parcă îi zice…
Cristina Nichita: – Tincu, Andreea Tincu. Da, e mai nouă pe piaţă, pare o fată modestă.
Irina Schrotter: – Modestă? Mai degrabă o modistă cu gusturi îndoielnice! Mă întreb cum de-o fi reuşit să pătrundă la Cotroceni. Ce ghinion în tinereţea noastră creatoare, să o avem pe Nina Iliescu drept soţie de preşedinte! Cum să îmbraci o femeie care nu iese deloc în public?
Cristina Nichita: – Tu măcar ai mai avut o şansă la Băsescu, că îi erai fană, dar ce să-i faci, dacă Udrea făcea shopping la Paris, nu mai avea timp pentru moda autohtonă.
Irina Schrotter: – Dar şi tu puteai să te descurci, că ai fost deputată!
Cristina Nichita: – Eh, pesediştii erau mai conservatori pe vremea aia, nu era moda cu femeile politician.
Irina Schrotter: – Hm, trebuie să găsim o soluţie să stopăm ascensiunea acestei doamne.

Schrotter se ridică de la birou şi înfige nişte ace în bustul unui manechin.

Cristina Nichita: – Vai, Irina, să nu spui că vrei să încercăm niscaiva ritualuri voodoo.
Irina Schrotter: – Nu, dragă, mai ajustam puţin din materialul ăsta. Uite, eu sunt de părere că nu trebuie să o luăm prea tare. Dimpotrivă, o invităm la o discuţie amicală, la o cafea, o tragem de limbă şi poate mai aflăm ceva dedesubturi din biznisul ei.

A doua zi, în atelierul de croitorie al Andreei Tincu. La o maşină de cusut, designera trage cu mişcări rapide un material pe toate feţele. Concentrată pe munca ei, nu observă când Schrotter şi Nichita intră în încăpere. Schrotter se apropie de ea şi o ciupeşte uşor de umeri. Tincu tresare.

Irina Schrotter: – Vai, scuză-mă, te-am speriat? Aveai o scamă ieftină pe tine.
Andreea Tincu: – Ce-i drept, m-am luat cu munca şi nu v-am auzit intrând.
Irina Schrotter (zâmbind mefistofelic): – Dar la ce lucrezi? Trimiţi nişte hăinuţe la copiii nevoiaşi de la Cotroceni?
Cristina Nichita: – Vai, tu, Irina, cum poţi vorbi aşa despre perechea prezidenţială? Andreea, am venit să mai stăm un pic de vorbă, ca între femei de succes. Uite, am adus şi cafea, pişcoturi, chiar şi un ghem de lână pe care să-l descâlcim în timpul discuţiei.

După un timp, cele trei femei stau în jurul maşinii de cusut, bând cafele.

Irina Schrotter: – Andreea, văd că ai o flotă de maşini de cusut cam învechită. N-ai trecut încă pe Euro 6?
Andreea Tincu: – Încă n-am atâţia bani pentru o asemenea investiţie. Va mai dura până vă voi ajunge din urmă. Sunteţi nişte legende în lumea modei.
Cristina Nichita: – Ei, chiar aşa de demodate nu suntem. Încă mai avem un tiv de arătat, un pliu de desfăcut, o pensă de pus în branşa asta.
Irina Schrotter: – Bine, nici noi nu ne putem compara cu nivelul la care ai ajuns tu…. Să o îmbraci pe Carmen Iohannis nu e de ici, de colo.
Andreea Tincu: – Ei, chestie de gusturi. S-a întâmplat să fim amândouă pe aceeaşi lungime de rochie.
Cristina Nichita: – Cum, atât de simplu a fost totul? Doar despre gustul vestimentar e vorba? Hai, că doar trăim în România, ştim şi noi cum se unge câte o balama la uşele caselor mari.
Andreea Tincu: – Sincer, n-am avut nici o pilă. Uite, însă pot să vă ajut să intraţi şi voi în zona Palatului Cotroceni. Am înţeles că băieţii de la SPP au nevoie de haine noi pentru 2019. Ştiţi, vin alegerile prezidenţiale, Iohannis intră în campanie şi vrea să aibă nişte bodiguarzi gigea pe lângă el. Aşa că puteţi prinde un contract foarte bun cu SPP-ul.

Suntem în ziua de 24 ianuarie 2019. Klaus Iohannis participă la ceremoniile de marcare a Unirii Principatelor Române de la Iaşi. Schrotter şi Nichita urmăresc cu sufletul la gură transmisiunea televizată din Piaţa Unirii.

Reporter TV: – În imagine îl vedeţi pe preşedintele Klaus Iohannis, înconjurat de membrii SPP. Se pare că va fi un an al schimbării. Clasicele costume ale gărzilor de corp au fost înlocuite cu noi ţinute. Se remarcă satinul lucios, catifeaua nobilă, cizmele elegante din piele. Predomină rozul candy, imprimeurile în carouri cu o notă foarte british, dar deloc de neglijat nu sunt nici mânecile tridimensionale sau pantofii balerin.

Schrotter o priveşte pe Nichita.

Irina Schrotter: – În sfârşit, am dat şi noi lovitura. După SPP, trecem la Lupii Negri!

Tincu (foto sus): La Palatul Cotroceni se poartă holurile largi, scările înalte, iar ca accesorii candelabrele din sticlă de Murano şi draperiile de brocart auriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *