Gemenii Muraru, reîntâlnire pe plaiurile americane. Când e frate lângă frate!

Satiră cu ștaif

Cum vine vacanța, cum șeful PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, se lipește de o excursie în Statele Unite ale Americii. „În această perioadă reprezint Parlamentul României într-o vizită oficială în SUA, unde vom avea întâlniri cu înalți oficiali și discuții despre întărirea parteneriatului dintre România și SUA. Alături de delegația parlamentară română și delegația Consiliului Județean Maramureș, am participat la un mic dejun organizat la reședința ambasadorului României în Statele Unite ale Americii. Am apreciat în mod deosebit organizarea artistică din cadrul Romanian Weekend at The Wharf, cel mai mare festival românesc din SUA, unde nu mai puțin de 10.000 de spectatori au asistat la evenimentele care au promovat tradiția și portul nostru popular, mulțumindu-le colegilor de la CJ Maramureș pentru întregul efort”, a scris Muraru pe pagina sa de Facebook. Care va să zică, noroc de prestația artiștilor maramureșeni din spectacolele organizate în SUA, că altfel Muraru n-avea nimic a spune special la micul dejun organizat de frate-său, ambasadorul Andrei Muraru. Sau o fi zis și el ceva important, gen „Frățioare, dă și mie un pic sarea aia!”.

Alexandru Muraru (foto primul din stânga, pamflet): Hai frate, mă mai ții mult la poze? Mi-ai zis că ai aranjat de un grătar cu Joe Biden. Eu sunt pregătit, am adus cu mine tradiția românească: micii și berea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *