Expert în postul terapeutic. Cezar Elisei face valuri din nou: 1.000 de kilometri parcurși doar cu apă

D’ale vedetelor

Cezar Elisei, ieșeanul care a creat un adevărat cult în jurul postului terapeutic cu apă, va porni într-o nouă tentativă de depășire a limitelor fizice și psihice. După ce în anul 2020 a mers pe jos timp de zece zile de la Iași la Constanța, fără să consume altceva decât apă, Elisei a ridicat acum ștacheta: vrea să meargă cale de 1.000 de kilometri, timp de 21 de zile, având doar apa ca aliment. “Toți cei care doresc să participe la pelerinaj trebuie să facă dovadă că au experiență consistentă de post și că au condiție fizică foarte bună”, a precizat Cezar Elisei într-un clip postat pe Youtube. “Voi pleca în luna mai de la Iași, spre Suceava, Bistrița, Cluj, Sibiu, Brașov, București și ne vom opri undeva în județul Argeș, o zonă foarte potrivită pentru a ridica acolo o clinică de post terapeutic”, a mai spus temerarul pelerin. Acum nu știm, ca să-i dorim succes, desfacem o sticlă de șampanie sau e de-ajuns un pet de Borsec?

Elisei (foto, pamflet): În timp ce a crescut prețul la benzină, mașinile electrice sunt și ele scumpe, am creat cel mai ieftin și ecologic vehicul: pelerinul care consumă numai apă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *