Îngrijorată de sănătatea românilor. Monica Bîrlădeanu, îndrăgostită de freza dentară

D’ale vedetelor

Probleme existențiale pentru actrița Monica Bîrlădeanu, exprimate pe pagina sa de Facebook. „Nu știu voi cum sunteți, dar eu ma încadrez în categoria celor cărora le place mult la dentist. Orice imperfecțiune trebuie remediată, detartrajul la zi…cam așa m-a programat America să gândesc despre igiena dentară. Din păcate însă Romania e pe ultimul loc în ce privește consumul pastei de dinți și igiena orală din Europa. Consumăm în medie 1 tub și un sfert de pastă de dinți pe an. Cum e posibil oare? Cum am ajuns aici?”, se întreabă Monica. Trecem peste aroganța cu „așa m-a programat America”, de parcă un rol de trei minute în serialul Lost ar fi contat cu adevărat în cariera divei. Chiar, ce vremuri, atunci vedeta noastră își trăsese numele de scenă Monica Dean, un caraghioslâc absolut. Ne rezumăm la sfâșietoarea întrebare de final „Cum am ajuns aici?”. Dar am plecat de undeva de foarte sus ca să ajungem atât de jos? Am consumat cândva cisterne de pastă de dinți, iar acum ne-am lenevit cu totul? O fi lăudabilă intenția Monicăi, dar îndobitocirea sanitară a românilor are rădacini mult mai vechi decât s-ar crede.

Bîrladeanu (foto, pamflet): Oare cum pot consuma românii doar un tub de pastă de dinți pe an? În America, sunt programați să folosească în plus măcar șapte tuburi de ketchup și maioneză la fast food

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *