Restricțiile impuse de efectele pandemiei de coronavirus se regăsesc și în modul de desfășurare a sesiunii de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași. Astfel, aspiranții la statutul de student își vor depune dosarele de înscriere în sistem online, situație unică în istoria instituției de învățământ medical. Deja la nivelul conducerii UMF se poarte discuții aprinse privind noua provocare reprezentată de virtualitatea admiterii. În acest context, rectorul Viorel Scripcariu și profesorii Adrian Covic și Camelia Bogdănici au avut câteva întâlniri furtunoase pe tema zilei. (pamflet)
Biroul rectorului de la UMF. Așezat comod pe fotoliu, Viorel Scripcariu urmărește atent imaginile de pe un monitor generos în diagonală. În încăpere intră Adrian Covic.
Adrian Covic: – Salut, Viorele! Ce faci, ai găsit ceva nou pe Netflix?
Viorel Scripcariu: – Nu, am primit niște înregistrări video cu diverse intervenții chirurgicale. Încerc să mă pregătesc pentru timpurile în care vom fi nevoiți să operăm online. Totul va sta în mouse, bisturiul va deveni istorie.
Adrian Covic: – Hai că e prea SF chestia asta. Eu vreau să îmbrac halatul de doctor, să simt masca pe față, nu să mă apuc să operez de pe canapeaua de acasă, doar în chiloți, cum a fost prins ministrul sportului.
Viorel Scripcariu: – Nu râde, vom trăi vremuri pe care nici nu le visam vreodată. Te-ai fi gândit cândva că niște medici anonimi de la infecțioase vor deveni eroii medicinei românești? S-au schimbat ierarhiile. Pe vremuri mai vedeai un neurochirurg, un cardiolog, un psihiatru, dar acum sunt alții vedete în presă.
Adrian Covic: – Deci spui că asta ne rezervă viitorul, lipsa totală de contact cu pacientul?
Viorel Scripcariu: – Sunt convins! Tocmai de aceea, trebuie să educăm noile generații de studenți în spiritul realității virtuale. Uite, sesiunea asta de admitere, cu dosare online, cu dezinfectante și măști pe figură, e o provocare pentru noi, o situație total nouă căreia trebuie să-i facem față.
Adrian Covic: – Da, bobocii vor trebui să se obișnuiască încă de la admitere cu condițiile aseptice ale vieții de doctor. Spălatul pe mâini va fi prima lor lecție de medicină.
Viorel Scripcariu: – Păi și ce, nu e bine? Medicina e o știință în care, ca să ai succes, trebuie să fii cu mâinile curate. Asta o spune și DNA, nu bat eu câmpii că așa mi se năzare. Hai să vedem cum facem cu admiterea. Ai văzut că la București vor să-i strângă pe Arena Națională.
Adrian Covic: – Am văzut, e o blasfemie. A devenit un stadion templul științei și prestigiului academic! Bine, pentru cei care se pregătesc de medicina sportivă, e un bun prilej de a cunoaște îndeaproape gambele și ligamentele triștilor noștri fotbaliști din prima Ligă.
Ușa biroului se deschide timid, lăsând să apară în cadru figura Cameliei Bogdănici.
Camelia Bogdănici: – Șefu, m-ați chemat?
Viorel Scripcariu: – Da, Camelia, intră, te rog. Hai că aici nu e ca la partidul ăla în care ai activat cu enorm succes, să te pună careva la vreo încercare politică. Suntem între noi, colegii, și vrem să ne sfătuim și cu tine despre examenul de admitere.
Camelia Bogdănici: – Vă mulțumesc, sper ca punctele mele de vedere să fie apreciate de voi, dragi colegi.
Adrian Covic: – Un oftalmolog de calibrul tău nu poate avea decât puncte de vedere fără cusur.
Camelia Bogdănici: – Ca să-ți întorc complimentul, distinse coleg, pot spune despre tine că faci în așa fel încât orice piatră, orice obstacol din calea UMF să dispară ca topit de razele laser.
Adrian Covic: – Iar Viorel e cel care ne scapă de pietrele la ficat, alea care sunt o boală profesională pentru orice manager.
Viorel Scripcariu: – Încetați cu perierile astea reciproce. Suntem medici, ce naiba, doar știm că ele ascund invidii și ironii asimptomatice.
Camelia Bogdănici: – Apropo de admitere, domnule rector. Ieri am făcut un tur de forță pe la Kaufland și alte mari supermarketuri, unde mi s-a luat temperatura. Și m-am gândit așa: oare n-ar fi bine să organizăm o grupă specială pentru paznicii ăștia? Să facă studii serioase de medicină, astfel încât să evolueze spre o radiografie dentară, o colonoscopie, o tomografie, de ce nu?
Viorel Scripcariu: – Ar fi o idee…
Camelia Bogdănici: – Firește, putem extinde conceptul. Măcelarii ar putea să se recalifice în chirurgi, faianțarii și mecanicii auto se devină experți în chirurgie plastică și reparatorie, zidarii foarte pricepuți la lucrul cu gipsul ar putea fi excelenți ortopezi etc.
Adrian Covic: – Ce-i asta? Un soi de universitate populară pentru oamenii muncii de la orașe și sate?
Camelia Bogdănici: – E noua societate de mâine. Pandemia ne-a învățat că în mănușile și sub masca fiecărui individ se află diploma de expert în microbiologie.
Viorel Scripcariu: – Ok, sunt de acord! Facem o secție specială pentru cei care vor să facă medicină cu plăcerea diletantului.
Camelia Bogdănici: – Bravo, așa vom crește ca prestigiu și popularitate.
Adrian Covic: – Dacă așa spuneți voi, n-am nimic a adăuga, decât că, aoleu, ce promoție de medici asimptomatici vom scoate!
Scripcariu (foto, pamflet): Ieri am făcut prima operație online. La un moment dat, în urma pierderii conexiunii, echipei de chirurgi i s-a alăturat o echipă de la Telekom condusă de un reputat profesor, doctor în patologia fibrei optice
