Înainte de 1989, regimul comunist își făcea un titlu de glorie din faptul că a lichidat analfabetismul din țara noastră. Oficial, nu mai exista niciun român care să nu știe să scrie și să citească. Nu era chiar așa, dar nici departe, totuși. În 1906, 82,7% dintre români erau analfabeți, deși învățământul de patru clase devenise obligatoriu încă de pe vremea lui Cuza. În 1948, peste un sfert din populația țării nu putea să descifreze literele alfabetului. Spre comparație, astăzi, rata analfabetismului este de 1,36%, afectând vreo 245.000 de persoane. Iașul e în media națională, cu 1,33%. Mai zilele trecute, un elev dintr-un sat pricăjit, unde nici semnal la telefon nu ai, Cârjoaia, devenea subiect de știre pentru că se calificase la olimpiada națională de matematică. De altfel, știm cu toții că elevii noștri se întorc încărcați de medalii de la orice concurs internațional. Stăm bine, nu? Aiurea. Dimpotrivă. Stăm prost și chiar foarte prost.
40% analfabeți funcțional
Revenind. Simpla cunoaștere a literelor nu înseamnă absolut nimic. Iar vârfurile cu care ne lăudăm, nici atât. Firește, olimpicii noștri reprezintă tot atâtea motive de mândrie patriotică. Doar că știm cu toții că majoritatea acestor vârfuri pleacă în străinătate și acolo rămân. Ceea ce contează efectiv pentru bunul mers al țării sunt elevii medii. Or, în medie, situația e albastră. Conform statisticilor, 40% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. Pot citi un text, dar nu pricep despre ce e vorba în el. Dacă-i pui să ți-l povestească sau măcar să-ți spună ideea principală, s-a terminat. Singurii care stau în această privință mai prost ca noi sunt, firește, bulgarii, unde procentul de analfabetism funcțional trece de 50%. La polul opus în Uniunea Europeană este Finlanda, țara al cărei sistem de învățământ este considerat cel mai bun din lume. Acolo, doar 4,8% dintre elevi intră în categoria analfabeților funcțional. Media europeană este undeva la vreo 20%.
Slab de tot
Dacă 6 din 10 elevi reușesc totuși să înțeleagă ce citesc, tot nu avem multe motive de optimism. Un elev din 10 nu reușește nici măcar să citească textul. Un sfert dintre elevi nu pot face conexiuni între informația adusă de text și informațiile deținute anterior. O zecime din elevi nu pot formula un punct de vedere propriu asupra unei probleme, ci pot doar să repete ce li s-a spus de către profesor. Dintre cei care au totuși o părere proprie, o zecime nu reușește să o exprime, oral sau în scris. Pe ansamblu, doar despre o zecime dintre toți elevii români se poate spune că sunt pregătiți pentru o viitoare viață profesională normală. Iar din acești 10%, nu putem ști câți mai rămân în țară pentru a ne plăti pensiile.
Temă de studiu
De ce se întâmplă asta? Motive sunt multe. Situația nu apare doar la noi, așa că a fost temeinic studiată în toată lumea. În Brazilia, de exemplu, 68% din populație este analfabetă funcțional, iar 7% nu știu să citească deloc. O cauză a fenomenului, identificată de un savant rus de origine basarabeană este tocmai evoluția umanității. Explozia informațională, mai exact. De-a lungul vieții, ne confruntăm cu atât de multe informații, încât efectiv nu le mai putem asimila și apare un blocaj care duce la refuzul creierului de a mai asimila. Iar informațiile recepționate deja sunt atât de diverse, încât corelarea lor într-un sistem de gândire coerent devine extrem de dificilă.
Supraaglomerare
Asta nu înseamnă însă că nu se poate face nimic. Explozia informațională este o problemă, dar nu singura. Dacă ar fi așa, finlandezii ar avea un procent de analfabeți funcționali mult mai mare decât noi. Cea mai gravă problemă este reprezentată de însuși sistemul nostru de învățământ, de care am putea spune că pare croit tocmai pentru a scoate analfabeți. Dezvoltarea vocabularului și a comunicării verbale și non-verbale se face la vârte fragede. Majoritatea părinților nu au mult timp pentru a și-l dedica celor mici, așa că se bazează pe creșe și grădinițe. Teoretic, o grupă de grădiniță nu trebuie să aibă mai mult de 15 preșcolari, pentru ca educatoarea să se poată ocupa de fiecare în parte. În practică, rareori o grupă are sub 25 de copii, așa că educatoarea nu are nici ea timp să-i educe.
Axat pe memorare
Ajuns la școală, elevul este condamnat aproape imediat. Hai să zicem că învață să scrie și să citească în ciclul primar. Odată ajuns însă la gimnaziu, elevul este pus să învețe pe de rost. Sistemul nostru educațional este axat pe memorare, nu pe înțelegerea conceptelor. Așa că elevii se transformă în papagali care pot recita pagini întregi, dar nu și să facă corelații între diversele secvențe de informație din text. Iar același lucru se întâmplă și mai departe, în liceu și chiar în facultate. Dacă mai adăugăm la asta și faptul că încă avem numeroase cadre didactice necalificate sau plafonate și lipsite de tact pedagogic, avem tabloul complet.
Consecințe
Urmarea? După cum spuneam la început, nu va avea cine să ne plătească pensia. Șomajul în mediul rural depășește 60%. Tot 60% din populația din mediul rural nu a urmat alte studii dincolo de școala generală. Iar corelația între proasta pregătire și șomaj este una directă.